83 de ani de la primul val al deportărilor staliniste. Expert WatchDog: „Listele celor deportați erau întocmite cu nenumărate abateri, scrise de mână, fără ștampile sau avize ale unor instituții de stat”
Astăzi, 12 iunie 2024, se împlinesc 83 de ani de la primul val de deportări din Basarabia. Primul val a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2:30) şi a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).
Organele represive locale au rezervat din timp 1.315 de vagoane. Nu pentru produse sau cărbuni. Pentru 85.000 de oameni, care urmau să fie transporți în condiții inumane, cât se poate mai departe de casele lor, afirmă Artur Leșcu, expert WatchDog.MD și doctor în istorie.
„(…) Listele celor deportați erau întocmite cu nenumărate abateri, scrise de mână, fără ștampile sau avize ale unor instituții de stat. Cei mai activi reprezentanți ai populației locale – primari, ofițeri, moșieri, comercianți, polițiști, membrii partidelor de până la anexare, intelectuali cu familii întregi urmau să fie deportați în extremul orient sau în nordul Uniunii Sovietice. Pentru pregătirii sărmanii oameni aveau la dispoziție cel mult două ore.
O țintă predilectă a depărtărilor o reprezentau cei care s-au refugiat în Basarabia, venind din alte regiuni a URSS – etnici evrei, ucraineni, dar și ruși, care fugeau de puterea sovietică. Evaluări care nu pot fi numite totuși complete vorbesc despre circa 22 de mii de persoane care au fost deportate încă până la începutul războiului. Capii familiilor erau trimiși în GULAG, puțini au supraviețuit.
Familiile acestora au fost deportate în Siberia sau în stepele din Nordul Kazahstanului. Suferințele prin care au trecut acești oameni sunt greu de descris. Vorbim de vara anului 1941, un moment tragic pentru întreaga omenire. Dar care a lăsat urme deosebit de adânci în istoria noastră. Și efecte care sunt simțite și astăzi în R. Moldova, lăsată la mijlocul secolului al XX-lea fără cei mai demni reprezentanți ai neamului”, accentuează Artur Leșcu.
Anterior, ZdG a scris că în Basarabia, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane – din staţia Basarabeasca, 44 vagoane – din staţia Căuşeni, 48 vagoane – din staţia Tighina, 187 vagoane – din staţia Chişinău, 48 vagoane – din staţia Ungheni, 83 vagoane – din staţia Ocniţa, 133 vagoane – din staţia Bălţi, 73 vagoane – din staţia Floreşti, 40 vagoane – din staţia Râbniţa, 38 vagoane – din staţia Bolgrad, 103 vagoane – din staţia Arţiz, 340 vagoane – din staţia Cernăuţi.
Drumul spre punctele de destinaţie a durat vreo două-trei săptămîni. Condiţiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar peşte sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală. Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspândit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.
Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată, în GULAG. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan.
Vedeți mai jos o scurtă selecție de articole ZdG despre teroarea la care au fost supuși zeci de mii de basarabeni în timpul deportărilor staliniste:
1. (video) Lecţia deportărilor pentru patru generaţii de învăţători În 1945, Ilie Tătaru, directorul şcolii din s. Pojăreni, acum raionul Ialoveni, a fost calificat ca „duşman al poporului”, fiind condamnat la 10 ani de închisoare în Mordovia. La 6 iulie 1949, soţia sa, împreună cu copilul de 3 ani, au fost deportaţi în Siberia. Acolo s-a născut Ileana. Ambii copii au devenit ulterior învăţători. Unul dintre ei a lucrat 40 de ani în calitate de pedagog în Siberia, altul – la Pojăreni. Şi nepoţii lor sunt învăţători. Acum şi strănepoţii studiază pedagogia, în UE. Cu toţii au învăţat lecţia deportărilor staliniste din prima sursă. Cele 4 generaţii de învăţători au migrat din Siberia spre Moldova, apoi spre UE.
2. (video) Amintiri din Siberia și o sută de lei din partea statului: „Mama striga: oameni buni, ce-am făcut?” Cel mai mare val al deportărilor, din noapte de 5 spre 6 iulie 1949, a schimbat destinul a circa 35 de mii de persoane din Basarabia și Nordul Bucovinei. La 68 de ani de la acele evenimente, puținii deportați care au rămas în viață și familiile acestora își amintesc cu greu de tragedia prin care au trecut. Aceștia spun că înțeleg problemele financiare ale R. Moldova, cauzate de corupția la nivel înalt, dar vor un ajutor din partea statului pentru că cei 700 de lei alocați anual și o sută de lei lunar nu sunt suficienți nici pentru un mimin de existență.
3. Mihai Moroşanu: Siberia din amintiriA fost cel care s-a opus regulilor impuse de comunişti. A luptat pentru limba, istoria şi demnitatea basarabenilor. A îndurat sărăcia, pierderea, dorul de casă, fiind dus în îndepărtata Siberie. S-a ridicat în picioare şi a ripostat când a auzit că monumentul lui Ştefan cel Mare trebuia să fie strămutat din centrul Chişinăului, pentru a face loc monumentului lui Lenin. Mihai Moroşanu este un nume cunoscut al mişcării disidente din RSS Moldovenească. Din vârstă fragedă, a cunoscut pe propria piele ororile regimului totalitar. A suferit, dar nu şi-a plecat capul şi s-a confruntat cu laşii din sistemul infect de atunci, dar şi de acum.
4. Trenul nesfârşit al deportaţilor basarabeni: „Mama credea că ne vor duce la moarte”
Ziua Victoriei în al Doilea Război Mondial, pentru unele popoare care au făcut parte din fosta URSS, se asociază cu evenimentele tragice de deportare forţată. Conform estimărilor specialiştilor, în anii ’30 – ’40, din fostele republici sovietice au fost deportaţi mai mult de 6 milioane de oameni. Numărul celor deportaţi din Basarabia e de ordinul zecilor de mii. Unii au murit pe drum, alţii au trecut prin boli, chinuri, munci silnice, represiuni. Cei mai norocoşi au reuşit să se întoarcă acasă, unde îi aştepta stigma de „duşman al poporului”, cu toate consecinţele.
5. Instantaneele copiilor deportaţi: „Ultima dată mi-am văzut casa atunci când m-am suit pe calidor să rup prăsade”
„Când ne-au ridicat, noaptea târziu, spre dimineaţă, s-a întâmplat aşa că nici pâine nu aveam”. „Tata fugise, în speranţa că pe mama nu o vor lua, însărcinată, şi cu şase copii”. „Noi am fost ultimul vagon. Tare mult am aşteptat până i-au grămădit pe toţi cei care au fugit”. Deportările din 5-6 iulie 1949 reprezintă al doilea, cel mai mare val dintre cele trei, iar victimele acestora sunt comemorate în fiecare an, la 6 iulie, aceasta fiind declarată zi de doliu naţional. Şi în acest an, deportaţii s-au adunat la Chișinău, lângă Gara feroviară, oarecum simbolic, ca să-şi depene nişte amintiri despre „viaţa de acolo”.
6. Destine stinse în Siberia de gheață
Lovituri puternice în uşă şi geamuri, soldaţi înarmaţi, strigăte, sunetul strident al motorului, plânsul copiilor, ceaţa densă de frică şi nedumerire… Toate acestea mai sunt păstrate în amintirile celor care, într-o noapte, au fost deposedaţi de naţionalitate, drepturi, bunuri şi de cei dragi. „Şi acum îmi mai şuieră în urechi acele lovituri, acele cuvinte ruseşti care ne cereau să ne grăbim şi acei aşa-numiţi martori care ne-au semnat sentinţa”, spun cei care, în timpul deportărilor, erau doar nişte copii.
7. VIDEO/ Copii basarabeni deportaţi în Siberia
Foştii deportaţi rămaşi în viaţă sunt de fapt micuţii anilor ’40 care şi-au petrecut copilăria în Siberia. Amintirile copilăriei lor sunt despre foame, sete, frig, frică, boli, morţi şi muncă silnică. În perioada stalinistă, aproape 60 de mii de moldoveni au fost duşi forţat în Siberia. În iunie 1941 au fost judecaţi şi închişi intelectualii şi activiştii partidelor politice, iar în noaptea de 5-6 iulie 1949 s-a desfăşurat operaţiunea „Iug” – când au fost deportaţi în masă ţăranii înstăriţi, adică cei care aveau pământ, animale, căruţe şi case.
8. Pruteni–Kurgan: suferinţa continuă
Au fost ridicaţi din propria casă, împreună cu familia, şi duşi la mii de kilometri depărtare, în Siberia. Nu le-a fost dată nicio explicaţie. Li se spunea doar că – aşa trebuie. Această soartă au avut-o zeci de mii de basarabeni, deportaţi în Siberia pentru că făceau parte din familii de intelectuali sau din familii de gospodari. Avea doar 13 ani atunci când a devenit victimă a deportărilor. Olimpia Bucliş, născută în 1936, originară din Pruteni, raionul Făleşti, îşi aminteşte cu durere în suflet prin ce a fost nevoită să treacă acum 64 de ani.
9. „Urlau lupii. Eu aveam doar 6 ani”. Deportările văzute cu ochii unui copil de 6 ani”
„Am fost deportată în 1949. Aveam 6 ani. Fratele meu avea 10 ani. Tatăl meu avea 35, iar bunica 75 de ani. Am fost luaţi din satul Mihăileni, raionul Râşcani. Eram copil pe atunci, dar cel mai mult am memorizat drumul, pentru că a fost cel mai îngrozitor. Ne-au închis într-un vagon urât mirositor, de unde ne-am umplut de păduchi şi de diferite boli. Ţin minte că, în acel vagon, a murit o femeie. Trei zile a stat împreună cu noi, până s-a umflat. După trei zile, au scos-o din vagon. Nu ştiu ce au făcut cu ea. Au lăsat-o pe calea ferată sau au aruncat-o? A fost cumplit”.
