Mihai Moroşanu: Siberia din amintiri

A fost cel care s-a opus regulilor impuse de comunişti. A luptat pentru limba, istoria şi demnitatea basarabenilor. A îndurat sărăcia, pierderea, dorul de casă, fiind dus în îndepărtata Siberie. S-a ridicat în picioare şi a ripostat când a auzit că monumentul lui Ştefan cel Mare trebuia să fie strămutat din centrul Chişinăului, pentru a face loc monumentului lui Lenin.

Mihai Moroşanu este un nume cunoscut al mişcării disidente din RSS Moldovenească. Din vârstă fragedă, a cunoscut pe propria piele ororile regimului totalitar. A suferit, dar nu şi-a plecat capul şi s-a confruntat cu laşii din sistemul infect de atunci, dar şi de acum.

Nouă ani în Siberia

S-a născut la 21 noiembrie 1939, la Drepcăuţi, judeţul Hotin, în familia ţăranilor Victor şi Tatiana Moroşanu. Tatăl său lucra din greu ca să întreţină cei patru copii, soţia şi pe mama sa. În aprilie 1949, trecut în lista chiaburilor (ţăran bogat, n.r.), tatăl lui Mihai Moroşanu este arestat şi condamnat la şapte ani. În acelaşi an, la 6 iulie, familia Moroşanu este deportată în Siberia.

„Puţini copii înţelegeau tragedia prin care treceau, dar eu am simţit-o, am trăit-o cu fiecare celulă a corpului meu. Am memorat fiecare fragment din acei ani cumpliţi. Uneori, primeam scrisori de la bunicii mamei, rămaşi în Moldova. Ele ne încălzeau inimile şi ne făceau să plângem de dor şi disperare. Bunicii ne rugau să conturăm pe hârtie forma mâinilor noastre, ca să ne simtă mai aproape”, îşi aminteşte Mihai Moroşanu, încercând să-şi stăpâneasă lacrimile. „Îmi aduc aminte de acele timpuri şi îmi vine să plâng. Fiecare amintire o trăiesc cu intensitate chiar şi după jumătate de secol”, mărturiseşte bărbatul.

Potrivit arhivelor istorice, deportările din Basarabia au fost o formă a represiunii politice puse în practică de sovietici. Dezrădăcinarea oamenilor care ocupau funcţii importante, erau gospodari şi au contribuit la dezvoltarea satelor şi a oraşelor în care trăiau, era scopul de bază a celor trei valuri de deportări. Cel mai mare val al deportărilor a fost cel din 1949, când peste 11.000 de familii, adică peste 35.000 de oameni, au fost duşi în Siberia sau Kazahstan. Însă, istoricii afirmă că aceste cifre nu reflectă nici pe departe toate dramele moldovenilor.

„În fiecare noapte, în genunchi, mama se ruga Domnului să mai păşim cândva pe pământul ţărişoarei noastre. Bunica nu mai avea speranţe. Toate i-au fost spulberate când a văzut un document pe care era scris că suntem exilaţi „навечно” (pentru totdeauna, trad.)”, îşi aminteşte bărbatul.

Viaţa în Siberia era nemiloasă. Acolo nu aveai odihnă. Lucrai ca să nu mori. „În Siberia, nu ne dădeau nimic, absolut nimic, nici măcar un cartof stricat. Lucram de mici, eu şi fratele meu geamăn. Unde ne trimiteau, acolo lucram. Eram trimişi la cele mai grele munci. Nu ţineau cont că eram mici. La 15 ani mi-am pierdut mâna într-un accident de muncă. Fabrica a plătit despăgubiri statului, iar eu niciun ban de tratament”, spune Moroşanu.

„Am stat în Siberia nouă ani. Am fost eliberaţi în 1958, cu condiţia că trăim oriunde în afară de locul de baştină. Totodată, am fost lipsiţi de dreptul de a ne cere averea confiscată. Bunica a murit cu două săptămâni înainte de revenirea în Moldova. A rămas acolo pe veci”, povesteşte Mihai Moroşanu.

Exilat, exmatriculat şi condamnat din motive politice

Revenind în sat, nu au găsit nimic din ce lăsase. Totul fusese confiscat şi distrus, aşa că au luat viaţa de la capăt. După şcoală, în 1961, este admis la Facultatea de Inginerie a Universităţii de Stat. Era în anul IV când la unul din cursuri, profesorul anunţă că, potrivit concepţiei sovietice de arhitectură, în fiecare piaţă trebuie să fie amplasat doar un monument. Întrucât în Piaţa centrală din Chişinău (pe atunci, Piaţa Victoriei, n.r.) sunt două monumente, al lui Lenin şi al lui Ştefan cel Mare, ultimul urmează să fie transferat în altă parte a oraşului. „M-am ridicat şi am încercat să explic ilegalitatea acestei decizii, dar nu am fost luat în seamă. Se indignau când le spuneam că, în centrul Chişinăului, ar trebui să rămână monumentul lui Ştefan cel Mare, pentru că el este mândria şi apărătorul nostru. Ei, însă, îmi spuneau că noi, moldovenii, nu avem dreptul să cerem, pentru că suntem doar 65% în ţară”, se revoltă Moroşanu.

Atunci a decis să meargă la arhitectul-şef al oraşului, la Comitetul orăşenesc de partid şi să explice fărădelegea care urma să se producă. Nimeni nu-l ascultă – statuia lui Ştefan cel Mare trebuie reamplasată. Pentru a împiedica transferarea monumentului, îi expediază o scrisoare lui Ivan Bodiul, prim-secretar al CC al PC al RSSM, şi începe colectarea semnăturilor printre studenţi. La 11 octombrie 1964, la Chişinău se afla o delegaţie numeroasă din „republicile-surori”, care participa la sădirea „Aleii Prieteniei” din Parcul central. Tot atunci, Moroşanu şi alţi tineri depun flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, cu o panglică pe care scria „Din partea tineretului din Moldova”.

Peste trei zile, Mihai Moroşanu este exmatriculat de la Universitate. „Am fost exmatriculat, deşi nu aveam mână şi singura mea posibilitate de a-mi asigura viaţa era să învăţ, ca ulterior să pot lucra. Nu au ţinut cont de asta. Nu a contat şi faptul că eram disciplinat, învăţam bine. M-au exmatriculat pentru că am spus că monumentul lui Ştefan cel Mare trebuie să fie în centrul Chişinăului”, povesteşte bărbatul.

Peste puţin timp, este condamnat la trei ani de închisoare, pe motiv că a refuzat să vorbească ruseşte într-un magazin. Este învinuit de huliganism şi de încălcarea egalităţii naţionale şi rasiale. Este eliberat cu zece luni mai devreme de expirarea termenului de pedeapsă, la 14 septembrie 1968 (în legătură cu aniversarea a 50-a a „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie”).

„Când am ieşit din închisoare, mi-au propus să fiu membru al PCUS, dar am refuzat. Dacă aveam să joc după regulile lor poate aveam să fiu vreun director. Eu, însă, mereu am refuzat să fiu membru al organizaţiilor de tip sovietic, precum cele comsomoliste sau comuniste”, spune Moroşanu.

Peste mai mulţi ani, Mihai Moroşanu a fost reabilitat. „În certificatul de reabilitare e scris că am fost judecat şi închis pe nedrept, din motive politice. Din motive politice am fost deportaţi şi tot din motive politice am fost exmatriculat de la Universitate”, menţionează el.

191 de „suflete”

În anul 1990, Mihai Moroşanu a fondat şi a fost primul preşedinte al Asociaţiei Victimelor regimului totalitar comunist, luptând pentru drepturile celor care au suferit sub regimul sovietic.

„Am luptat cel mai mult şi m-am revoltat ca să curăţ faţa şi demnitatea nu doar a mea şi a părinţilor mei, dar a tuturor celor care au fost deportaţi şi condamnaţi pe nedrept. Am încurajat oamenii, i-am împins din spate să nu tacă, să nu stea cu capetele plecate. Am scris numeroase scrisori la instituţiile de stat ca să fie votată legea privind compensarea averii confiscate a deportaţilor”, spune Moroşanu.

Din banii pe care i-a primit pentru averea confiscată a făcut o răstignire în memoria victimelor represiunilor regimului totalitar comunist. Răstignirea este amplasată la Drepcăuţi, raionul Briceni. Pe părţile laterale ale soclului răstignirii au fost înscrise numele tuturor celor deportaţi din Drepcăuţi. „În total, sunt 191 de suflete, inclusiv numele copiilor care aveau vârsta de 3 luni când au fost deportaţi. Mulţi au murit în Siberia. Mulţi au murit în închisori, fiind judecaţi pe nedrept”, aminteşte Moroşanu.

„Vreau reîntregirea Moldovei”

Pe 27 august 2016, s-au împlinit 25 de ani de independenţă a R. Moldova. Cu toate acestea, Mihai Moroşanu susţine că mai este mult până vom fi cu adevărat liberi. „Această aşa-zisă libertate, unde comuniştii depun flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi jură credinţă şi dragoste pentru ţară, este ca sărutul lui Iuda. Ei sunt cei care au călcat în picioare independenţa oamenilor acestei ţări, ca acum tot ei să joace rolul marilor eroi şi apărători. Iată democraţia noastră şi libertatea cu care ne liniştim”, opinează el.

Întrebat ce trebuie să se schimbe în R. Moldova în următorii ani, ca să avem o ţară dezvoltată care să funcţioneze corect, Mihai Moroşanu ne-a spus: „Unii spun că vor Unirea Moldovei cu România, dar această declaraţie este total greşită. Vreau reîntregirea Moldovei, pentru că nimeni nu a visat să fie dus în Siberia. Nouă nu ne trebuie niciun petic de pământ al Imperiului Rus, chiar dacă am muncit ani de zile acolo, am construit case în Siberia de gheaţă. Noi vrem să ni se întoarcă sudul şi nordul, iar ruşii să-şi ia sârma ghimpată. Iar pe politicienii făţarnici i-aş pune la lucru, dar nu le-aş face vreodată ceea ce ne-au făcut ei, au despărţit familii, au aruncat în temniţe oameni cinstiţi şi şterg cu buretele istoria adevărată a poporului nostru. Da, i-aş pune la lucru, măcar acum”, conchide Mihai Moroşanu, omul care a suferit, a plătit cu ani din viaţă pentru dreptul de a spune că este român şi vorbeşte limba română.