Dupa 61 de ani de la incheierea celui de–al II–lea Razboi Mondial, Cimitirul Eroilor Romani de la Tiganca a fost reconstruit si inaugurat la 1 iunie, de Ispas, de Ziua Eroilor, in prezenta oficialilor statului roman, a unui sobor de preoti si a unui impresionant numar de oameni, veniti din mai multe localitati ale R. Moldova si ale Romaniei sa–i cinsteasca pe eroi si sa–l vada pe rege.

In acea zi, pentru prima data in ultimii 65 de ani, comandantul suprem al Armatei Romane din perioada celui de–al Doilea Razboi Mondial, vizita campurile de lupta de pe atunci, inchinandu–se memoriei celor cazuti.

Toloaca de la Tiganca devenise, pentru cateva ore, una a tuturor romanilor, chiar daca, timp de 60 de ani, acest loc fusese marcat de ura si uitare.

Istoria evenimentului de la 1 iunie este una despre care, la ceremonie, nu s–a vorbit de la inalta tribuna. In 2004, Oficiul National pentru Cultul Eroilor a preluat initiativa unor reprezentanti ai romanilor de pretutindeni, in special a Consiliului Mondial Roman care, fiind reprezentat de Nicolae Popa, fost detinut politic al regimului comunist, ani in sir a sesizat opinia publica, dar si autoritatile romane despre catastrofa cimitirului de la Tiganca. Ziarul de Garda a scris in repetate randuri despre locul memoriei romanesti de la Tiganca, despre cei doi calugari din Romania, stabiliti pentru a sta de veghe pe dealul, unde candva existase Cimitirul Eroilor Romani, devastat in perioada sovietica. In urma pelerinajelor organizate la Tiganca, opinia publica a aflat ca osemintele soldatilor romani, spalate de ploi si lasate in bataia vantului, sunt aruncate afara din mormintele de altadata.

Vizitele delegatiilor de romani la Tiganca, stabilirea celor doi calugari, veniti din dreapta Prutului, provocase destula nemultumire printre localnici, multi dintre care, fiind de etnie bulgara, refuzau sa se impace cu trecutul istoric, dar si cu legea crestina. Voci suparate strigau ca le sunt luate pamanturile si ca nu le pasa de cei morti candva, pe cand ei, inca vii, astazi, se descurca atat de anevoios in aceasta viata.

S–au intamplat, intre timp, ploi navalnice, care au distrus lanuri de semanaturi. Au fost si focuri ce nu au putut fi stinse pana cand nu au ars definitiv grajdurile cu tot cu vite. Localnicii isi amintesc ca, dupa aceste catastrofe, preotul din sat le–o fi zis sa se gandeasca, poate ca Dumnezeu se razbuna pentru felul in care ii trateaza ei pe mortii romani, inhumati pe dealul de la Tiganca. "Ne–am gandit ca, poate chiar mortii se razbuna pentru durerea ce le–am provocat–o osemintelor lor, pentru neodihna la care i–am sortit cu buna stire…", imi spunea un batran, cineva dintre localnici, la 1 iunie, fiind in asteptarea regelui.

Ana Handrabura, o femeie de peste 70 de ani, matusa Mitropolitului Basarabiei, spunea ca nepotul sau are merite speciale in organizarea evenimentului. O intreb ce–si mai aminteste din acele timpuri. Fara a sta pe ganduri, imi zice ca, desi era copil, tine foarte bine minte cum parintii, impreuna cu alti oameni din sat, timp de cateva luni au carat morti cu carutele, gasindu–le loc in cele 9 gropi comune din dealul de la Tiganca. "Eram copil si credeam ca nu se mai termina mortii", afirma Ana Handrabura.

Lumea continua sa vina, desi, dupa cum anuntau organizatorii, mai e timp pana la venirea regelui. Pornesc spre mica biserica de pe dealul de la Tiganca. Alaturi, cativa crestini au grija de o colecta pentru Manastirea "Inaltarea Domnului". Donatii putine, cate un leu sau cel mult 5 lei, pe langa numeroasele nevoi ale micii comunitati monahale de aici. Il intreb pe parintele Iustinian daca statul sprijina inaltarea acestei manastiri, amintindu–mi de amplele campanii de binefacere, organizate in sprijinul Manastirilor Curchi si Capriana. "Statul? Statul roman, da", spune parintele. In preajma, un crestin aminteste declaratia presedintelui Voronin care, in timpul vizitei patriarhului rus la Chisinau, negase in public existenta Mitropoliei Basarabiei. In bisericuta reuseste sa incapa nespus de multa lumina. Liniste nesfarsita, in contrast cu larma de afara, larma fireasca, legata de redeschiderea cimitirului. Pe treptele bisericii il intalnesc pe parintele Cristea, de la biserica din Leova, impreuna cu familia sa. Fete inteligente, priviri intelepte… Studiile pe care au posibilitate sa le faca fetele bisericesti in ultimul timp contribuie la constituirea unei caste de preoti deosebiti, purtand evlavie adevarata si credinta sincera in biserica si in neam.

Alaturi, un cort intins inca in ajun, adaposteste sute de cozonaci proaspeti, copti special pentru aceasta zi la brutaria lui Tudor Varvariuc, din Cantemir. E Ispasul si cosuri pline cu oua rosii sunt pregatite pentru pomenile ce urmau a fi facute la Tiganca, de sufletul Eroilor Romani. Afara, organizatorii anunta ca evenimentul incepe in cateva minute. Coloane de oameni fac loc copiilor care tin in maini buchete de bujori. Vine regele si trebuie intampinat ca un rege.

Oaspetii sunt invitati la tribuna. Lumea, cuminte, astepta minunea — mesajul regelui. Nu a urmat, insa. In schimb, un simplu ostas de atunci, Teodor Halic, azi de aceeasi varsta cu regele, a spus, se pare, tot ce intentiona sa rosteasca fiecare dintre participantii la eveniment.

"Numele eroilor ar trebui stiute pe dinafara si rostite ca o rugaciune. Dupa 65 de ani pasim din nou, cu emotie si evlavie, acum batrani, pe acele locuri sfintite si udate de sangele camarazilor nostri. Concilierea trecutului cu prezentul, in numele viitorului, ar trebui sa devina un deziderat pentru toti romanii", spunea generalul in retragere Teodor Halic, participant la luptele din iunie–iulie 1941 de pe linia Prutului pentru redobandirea Bucovinei de Nord si a Basarabiei.

Ministrul Apararii al Romaniei, Teodor Atanasiu, a recunoscut ulterior: "Sunt mandru ca sunt ministrul unei armate prezentate asa in fata dumneavoastra. Am venit aici ca sa demonstram ca Romania isi respecta eroii si vrem ca peste tot unde sunt eroii nostri cazuti sa avem asemenea locuri in care sa venim sa–i cinstim."

Autoritatile de la Chisinau l–au acreditat la Tiganca pe viceministrul Culturii si al Turismului, Valeriu Turcanu, care, in discursul sau scris, potrivit unor surse de la minister, la Presedintie, afirma ca "evenimentul are semnificatia ca lumea incepe sa se schimbe… Este o dovada a respectarii de catre R. Moldova si Romania a prevederilor conventiilor de la Geneva, de la 12 august 1949, in vederea pastrarii memoriei militarilor care au cazut in luptele celui de–al Doilea Razboi Mondial." Sa nu fi rasunat mai bine acest mesaj daca ar fi fost rostit de omologul oaspetelui roman, ministrul Apararii al R. Moldova, Valeriu Plesca?

De altfel, raspunsul la aceasta intrebare putea fi descifrat ulterior, seara si in ziua imediat urmatoare evenimentului, cand postul public de televiziune M1 nu a pus pe post reportajul de la eveniment, a doua zi, servindu–ni–l insotit de o declaratie a Uniunii Tineretului Comunist din Moldova in care, printre altele, se spune ca Uniunea semnatara "cheama intreaga populatie a Moldovei, pe toti cei adunati la mormintele ostasilor romani cazuti, sa nu uite odioasele crime infaptuite de regimul fascist al generalului Antonescu, care au adus atata suferinta popoarelor ce locuiau pe acest teritoriu. Deportarile in masa, sutele de mii de evrei, rromi si reprezentanti ai altor etnii exterminati nu pot fi uitate".

Declaratia a fost mediatizata de agentia MOLDPRES, de posturile publice de radio si televiziune, nefiind insotita si de alte date, despre victimele regimului comunist de ocupatie.

La Tiganca, au fost depuse coroane de flori, din partea presedintelui Traian Basescu, a Guvernului Romaniei, a ministerelor Apararii Nationale de la Chisinau si Bucuresti, a Ministerului Afacerilor Externe din Romania, a Ambasadei Romaniei la Chisinau, a Departamentului pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni si a Asociatiilor de Veterani de Razboi, iar prin cantec si vers a fost cinstita memoria eroilor acelor lupte.

Tacerea regelui a provocat mai multe discutii. Oamenii cautau explicatii, motivand ca emotiile si anii au determinat linistea cu care regele a tratat multimea. Cei mai multi dintre participantii la eveniment nu reusisera sa afle ca regele a facut, totusi, o declaratie pentru presa: "N–am mai calcat pe acest pamant din anul 1941. Multumesc foarte mult autoritatilor care au facut acest lucru. Nu este deloc prea devreme cand se recunosc anumite lucruri, din trecut, bineinteles, dar care au un impact moral oricand in lumea asta. Asa si trebuie sa fie. Nu este deloc prea devreme ca se face acest lucru si sunt foarte multumit si emotionat in acelasi timp ca am putut sa vin aici."

Declaratia a fost urmata de un scurt dialog cu unul dintre liderii politici de la Chisinau, dupa care, trecand, insotit de Printul Radu, pe langa veteranii Armatei Romane, lasati pe iarba, sa–si odihneasca anii si nelinistea, a urcat la volanul automobilului cu care sosise si a plecat, lasand in urma cele 143 de cruci albe din cimitirul de la Tiganca, cei cativa calugari, instrainati aici pentru a veghea odihna eroilor, o manastire care mai ramane doar in imaginatia celor cativa monahi si alte cateva zeci de cimitire ale ostasilor romani care mai urmeaza a fi reabilitate dupa ce au fost devastate si profanate de sovietici.

Batalia de la Tiganca a constituit ansamblul luptelor date de Corpul 5 al Armatei Romane in intervalul 22 iunie–16 iulie 1941 pentru fortarea liniei Prutului in sectorul Falciu–Bogdanesti si cucerirea zonei fortificate de pe malul opus al raului, zona Tiganca–Stoienesti–Leca–Epureni, cu centrul tactic in satul Tiganca. Trecerea Prutului a costat un numar mare de victime. Potrivit arhivelor, trupele romanesti ramasesera fara ofiteri, acestia fiind ucisi in lupte. La Tiganca s–a intamplat cea mai mare jertfa a Armatei Romane. Dupa indepartarea frontului, s–a imprejmuit un cimitir, s–au instalat cruci si s–a inaltat un monument, toate profanate in perioada regimului comunist. Pana in 2005, singurul semn de recunostinta a jertfei eroilor de la Tiganca a fost o troita inaltata pe locul fostului cimitir de Asociatia Culturala "Romania din inima mea" din Bistrita–Nasaud, reprezentata de ziaristul Florin Sasarman.

Aneta Grosu