Nr. 87 (8 iunie 2006)


 Editorial

Frica ºi dictatura

autor
Alina Radu
In cadrul unei emisiuni recente, Vladimir Voronin a declarat ca apreciaza mult si obiectiv critica din partea presei, numai ca din partea presei "noastre", nu de cea finantata din strainatate, care primeste granturi din alte state, si indeplineste in acest fel comanda si scopurile acestor tari. Aceasta declaratie a fost una infioratoare si perfect comunista, care se preteaza adecvat la modelul societatii sovietice, cand nimeni dintre muritorii de rand nu putea sa comunice cu cineva din Vestul "in putrefactie".

Anii au trecut si cortina de fier s–a prabusit... parca. Sute de organizatii internationale au venit in ultimul deceniu sa contribuie la lansarea democratiei din Moldova. Multe dintre acestea au oferit granturi ziarelor, posturilor de radio si de televiziune. In fond, presa independenta din Moldova nu ar fi existat fara suportul oferit de Ambasadele SUA, Germaniei, Frantei, Olandei, Suediei, fara granturi acordate de guvernele SUA, Romaniei, Japoniei, fara echipament si programe de studiu oferite de Fundatia Soros, SEEMO, Article XIX, ICFJ. Acum, dupa ce toate aceste oragnizatii au investit in dezvoltarea presei libere, presedintele Moldovei se pare ca le–a declarat ca nu e nevoe de acestea, caci sunt institutii spioane care "pun comenzi in fata presei impotriva statalitatii".

Mai mult chiar, la Chisinau exista cateva posturi media cu capital strain, care sunt considerate de experti cele mai echidistante gratie sigurantei lor materiale, care ii face imuni la perturbarile si banii politici care tasnesc in campaniile electorale din Moldova. Inseamna oare ca "Pro TV" sau "Radio Europa Libera", sau "Radio BBC" indeplinesc comanda ascunsa a altor guverne?

Remarcam ca la inceputul primului sau mandat Vladimir Voronin a declarat la o adunare de partid ca Moldova nu mai trebuie sa umble dupa granturi ca "tachii dupa markovka". Cu toate acestea, timp de doua mandate deja, Moldova cauta, accepta si consuma imprumuturi si granturi ale FMI, BM, BERD, ONU, PNUD, UNICEF, UNFPA, ICNUR, USAID, Winrock International, OIM si ale multor altor organizatii recunoscute oficial de catre Chisinau. Are in vedere oare presedintele nostru ca milioanele investite de aceste organizatii in eradicarea saraciei, combaterea coruptiei, contracararea traficului de droguri, de femei, de copii, au fost de fapt cheltuite in alte scopuri decat acelea de a usura un pic povara vietii pentru cetatenii lui?

Sute de mii de conationali ai nostri, raspanditi prin zeci de tari ale lumii, trimit acasa bani care depasesc sarmanul buget national al Moldovei, o fac ei oare cu alt scop decat sa salveze de foame sute de mii de copii si batrani din Moldova?

Psihologii zic ca e vorba doar de o frica, care naste monstri dictatoriali, o frica de oamenii care pot gandi si exista liber.



Click aici pentru a vedea
prima pagina a Ziarului de Garda

 Investigatii

Jefuirea bugetarilor
în contul firmei «Vostok»

imagine
Serviciul National de Locuinta, autoritate de stat din R.Moldova, a semnat un contract de constructie a locuintelor prin metoda de ipotecare cu o firma necunoscuta, fara sediu si fara telefon. Mii de angajati bugetari au incheiat contracte cu aceasta firma anonima, transferand pe contul ei, in doar trei zile, mai multe milioane de euro, bani imprumutati de pe la rude care muncesc la negru in strainatate. Contractele nu prevad returnarea banilor si acum oamenii, disperati din cauza datoriilor, incearca sa se asigure de eventualitatea unei fraude. Expertii considera ca chiar lotul de pamant pentru aceasta casa a fost obtinut ilegal. Continuare

 Sondaj

 Stirea de Garda

 Locuri de munca

Cauti un loc de munca?
Oferi un loc de munca?

Scrie la ziaruldegarda@yahoo.com

— Studenta. Caut un loc de munca in vanzari pentru perioada 15 iunie–15 septembrie, tel. 079074846, Anastasia
— Caut un loc de munca in contabilitate, 22 56 36, Tamara
— Asociatia Medical-Teritoriala Botanica din Chisinau angajeaza asistente medicale, 53 24 04
— Meditatii la fizica, 468262, 350026
— Caut de lucru intr-o sectie de ambalare, 513642
— Caut de lucru. Contract de munca peste hotare 0237 71678, Siret, Straseni, Nina
— Caut un contract de munca peste hotare. 775960
— Caut loc de munca in serviciu de paza 569024
— Caut de lucru. Execut sculpturi si picturi. 321162
— Caut un loc de munca in constructie (268)36303, (268)26249 Nicolae Casian
— Caut contract legal de munca peste hotare. 069996715, 740125
— Caut contract de munca in strainatate. Legal si avantajos. 732481
— Detectiv, jurist 079252766
— Caut contract de munca peste hotare lacatus sau constructor 729259
— Caut loc de constructor 287501 (Petru)
— Ore particulare de spaniola. 411843




Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079583737
ziaruldegarda@yahoo.com