Ziua de miercuri, 10 mai, era asteptata cu multe emotii si temeri de familia Diaconu din Vulcanesti. Ion Diaconu, care si–a pierdut trei copii si sotia intr–un nimicitor accident rutier, si Lilia, singurul copil care a supravietuit acelei nenorociri, produse la 10 iunie 2005, aveau sa afle, in sfarsit, care ar putea fi pretul ce trebuie sa–l plateasca persoanele care se fac vinovate de moartea a patru, cei mai scumpi membri ai familiei lor. Era ziua procesului de judecata impotriva lui Iurie Gavris, cel care era la volanul automobilului ce a curmat viata Eugeniei Diaconu si a copilasilor ei Aliona, Valentina si Ionut, de doar 10 luni.

Desi procesul de judecata era preconizat pentru ora 10:00, am fost nevoiti sa asteptam 2 ore, deoarece, dupa cum argumentau responsabili din cadrul instantei de judecata de la Vulcanesti, judecatorul care examineaza cazul este unul singur, in tot raionul Vulcanesti, procese de judecata fiind foarte multe.

La 10 mai, pentru prima data in cadrul acestui proces, Ion Diaconu a fost reprezentat de un avocat, asta pentru ca toti cei pe care ii angajase anterior au refuzat sa se prezinte la proces sau, chiar din start, nu au dorit sa–l reprezinte in instanta de judecata. Cauza? Ion este sarac, iar placerea de a fi aparat in zilele noastre costa scump. Dupa cum aveam sa aflu mai tarziu, unul dintre avocati i–a cerut si un miel in schimbul serviciilor sale. De unde sa–i dea omul un miel, cand abia ii mai ajung bani pentru a se intretine pe sine si pe micuta Lilia?

La procesul din 10 mai s–au prezentat toti: atat inculpatii, cat si reprezentantii partii vatamate.

Anchetarea martorilor

In seara accidentului, C.A. se afla in automobilul condus de Iurie Gavris:

"Ne odihniseram cu totii la natura. Eu nu am baut nimic (acelasi lucru il declarasera majoritatea martorilor, de parca tot vinul luat cu ei la distractie fusese varsat in iaz). Nu stiu cine si cat a baut. Eu nu ma uit dupa altii. Spre seara, ne–am pornit cu totii acasa. Erau doua masini. Opel–ul lui Iurie si un Volkswagen de culoare alba, care mergea inaintea noastra. La un moment, s–a oprit langa damba. Am ocolit–o. Eu eram pe bancheta din spate. Brusc, o lumina care imi stralucea in fata ochilor, m–a orbit. Am simtit o lovitura. Nu am mai vazut nimic, deoarece s–a ridicat un val de praf in fata noastra. Am iesit din masina. In jurul nostru se imbulzeau oameni. A venit repede ambulanta. Ranit, sotul meu a fost dus la spital. La acel moment, nu am vazut nici un cadavru pe strada. Nu am fost atenta, toata atentia imi era concentrata asupra sotului. La spital am inteles ca a fost lovit un om."

Si S.P. se afla, la momentul accidentului, in masina lui Iurie Gavris:

"Ne odihniseram cu prietenii la iaz. Cand insera, am pornit spre casa. Eu nu am baut. Nu tin minte daca era sau nu bautura la acel sabantui. La volanul masinii Opel era Iurie Gavris. Circula normal, nu stiu sigur ce viteza avea. In drum, Iurie a depasit o masina rosie. Brusc, a pierdut controlul asupra volanului si ne–am rasturnat pe partea dreapta a masinii, apoi am revenit din nou in pozitia initiala. Masina se oprise din cauza unei lovituri. Am iesit cu totii din automobil. Nu stiu ce se intampla in jurul meu. Ma dureau trei degete de la o mana. M–am asezat pe un scaun ca sa–mi revin. Sosise si ambulanta. Tot atunci aflasem ca fusese lovita o femeie si copiii ei. Nu am vazut nici un cadavru. In urma noastra s–a oprit si masina rosie pe care o depasisem."

L.I. se afla in masina din spate:

"Eram in Volkswagen–ul alb. Mergeam in urma masinii lui Gavris. La un moment, pe langa noi a trecut o masina rosie care circula cu viteza nebuna. (Masina rosie, despre care martorul S.P. a declarat ca a fost depasita de Opel–ul condus de Gavris, n.r.). Iura conducea fara probleme. Brusc, ne–am oprit din cauza colbului care s–a ridicat in fata noastra. Am vazut oameni alergand si strigand ca sunt morti. Opel–ul era oprit in gazonul cu flori. La spital am aflat ca au fost lovite patru persoane."

Cele redate mai sus sunt declaratiile martorilor prezenti la proces din partea lui Iurie Gavris. Realitatea era groaznica. Oameni care, dupa cum au declarat chiar ei, nu au servit alcool sau au servit foarte putin, nu puteau realiza ca masina in care circulau lovise mortal patru persoane. Cineva dintre martori simtise durere la trei degete de la o mana, pe cand ceilalti, pur si simplu, erau socati. Am inteles ca, in conditiile de la noi, poti vedea nori de praf in fata, oameni care striga, se imbulzesc, lumini orbitoare, insa in nici un caz copii gata sa moara, striviti de automobilul in care calatoreai chiar tu.

Natalia Ghermec, locuitoare de pe str. Frunze (strada pe care s–a produs accidentul, n.r.), a fost si ea prezenta la proces in calitate de martor:

"In acea seara veneam din centru. Era in jurul orelor 22. Am auzit o bubuitura. Aveam impresia ca a explodat ceva. Am fugit repede intr–acolo. Era groaznic. Peste tot am vazut cadavre de copii. La un moment, am auzit un racnet de copil. Era Lilia, fetita care a ramas in viata. A fost luata de un baiat si urcata intr–o masina. Am intrebat cine sunt parintii copiilor. Vazand ca nimeni nu imi raspunde, am urcat in masina, pentru ca nu puteam lasa copila sa plece fara supraveghere la spital. Am urcat pe bancheta din spate alaturi de Lilia, o femeie s–a apropiat de mine si mi–a pus in brate inca o fetita. Sarmana, a murit in bratele mele in drum spre spital. Am vazut–o cum incet, incet a lasat capusorul jos si nu l–a mai ridicat. Mai tarziu, la spital au fost adusi inca un baiat si o fetita. Ambii au murit in reanimatie. Mama copiilor a fost lasata pe trotuar, deoarece era moarta. Parti din corpul ei fusesera imprastiate pe toata strada."

La proces a fost prezenta si mama inculpatului, Ecaterina Gavris. Am intrebat–o daca a incercat sa ofere vreun ajutor familiei Diaconu.

"Am incercat sa ii ajutam, insa ei refuza orice ajutor. Sora Eugeniei mi–a cerut 200 mii de lei pentru fiecare decedat sau moarte pentru moarte. Noi nu avem bani. Iura abia a inceput sa lucreze. El nu a baut niciodata pana in seara aceea. Timp de 10 ani a lucrat in calitate de sofer. A fost si in Belgia, si in alte state. Niciodata nu a condus masina beat. Dar in seara aceea..."

"In astfel de cazuri, Legea prevede o pedeapsa cu privatiune de libertate de la 10 ani si privarea dreptului de a conduce unitatea de transport. Termenul de 10 ani este sanctiunea minima", a declarat pentru Ziarul de Garda, avocatul lui Ion Diaconu, Alexandru Iurasco. "Ca reprezentant al partii vatamate, cer sa fie restituite pagubele materiale si morale. Pedeapsa pentru inculpat, este deja hotararea judecatorului."

Ion Diaconu a fost insotit la proces de mama si de sora Eugeniei.

Dna Eufrosinia, mama Eugeniei:

"O vecina l–a anuntat pe Ion ca Jana, impreuna cu copiii este moarta. A venit la mine, insa nu mi–a spus nimic, de frica sa nu mor si eu de durere. Am aflat de la o vecina despre aceasta tragedie. Cand am aflat, am lesinat. Ce a fost mai departe cu mine, nu tin minte. Mi–am venit in fire la spital. Mai tarziu am aflat ca numai Lilia este vie. Am avut doua fete si un baiat. Feciorul mi l–au ucis. Doamne, cat de bine ma impacam cu nepotii. Valentina imi promitea ca vine la mine sa–mi poarte de grija, ca sunt batrana. Ma gandeam ca am sa las casa Valicai. Doamne, ce copii buni erau. Imi amintesc cum se aruncau la gatul meu cand ma vedeau. Nu am nici mama, nici tata. Mi–au ramas ginerii si o fiica, cu asta ma mangai la batranete."

"In ziua accidentului am fost impreuna cu familia la Prut", ne spune cu lacrimi in ochi Galina, sora Eugeniei. "Toata ziua am stat ca pe ace, aveam niste presimtiri grele. Ne–am intors tarziu acasa. Am fost treziti de o vecina. Mi–a spus: "Galea, Vanea nu–i acasa, dar Janai–i moarta cu copiii. Copii sunt la spital. Da Jana–i imprastiata pe drum."

La spital, Aliona era moarta, Valiusa tot, doar piciorusele i se vedeau. Baietelul, Ionel, abia de mai rasufla. Lilia era vie. Medicii ne–au spus: "Vom face tot posibilul sa ajutam baietelul, dar starea lui e grea. Poate are sa traiasca inca o luna–doua, insa are sa se chinuie sarmanul." In acele momente, nu stiam daca sunt vie sau moarta.

Medicul m–a trimis sa aduc haine pentru Ionel si Lilia. Am mers la casa surorii mele. Avea paine framantata. Sarmana, nu stia ca framanta aluatul pentru inmormantarea ei si a copiilor.

Am luat hainutele si m–am dus l–a spital. Cand am vrut sa imbrac baiatul, mi s–a spus ca a murit, a ramas vie doar fetita. "Nu ati avut noroc", mi–au zis medicii. "Noi ne–am straduit, insa nu am putut face nimic".

De la familia Gavris am cerut bani. Le–am spus: Sa ne intoarceti copiii sau sa ne platiti toate pagubele morale si materiale. Noi am crescut foarte greu, Lilia nu merita sa aiba acelasi trai ca si noi. Am insurit la cap din acea zi. Uneori merg la serviciu si vad copiii in fata mea."

Pentru a–si asigura hrana si traiul pentru sine si pentru Lilia, Ion Diaconu munceste cu ziua la o familie din Vulcanesti. De la dl Ion am inteles ca munceste foarte mult.

Larisa Colis, sotia patronului:

"Am copilarit alaturi de familia Gavris si ii respectam pana in ziua in care au venit la Ion sa–i ceara explicatii de ce a cheltuit atat de multi bani pentru inmormantarea familiei sale. Nu pot sa spun ca sunt niste oameni rai, insa nu am putut intelege cum au putut vorbi atat de indiferent despre patru vieti. Inteleg ca fiecare dintre noi are cheltuielile sale, insa cred ca e un gest cainesc sa iti permiti sa te targuiesti, atunci cand e vorba de patru sicrie."

Am tinut cu tot dinadinsul sa ajungem la locul in care a avut loc accidentul.

Serghei Cenev era acasa in seara cand o masina a lovit mortal trei copii si mama acestora... chiar in fata portii sale.

"Aceasta strada este foarte periculoasa. Vara baietandrii conduc masinile pe care le iau fara permisiunea parintilor, cu viteze nebune. Iti este frica sa lasi copiii singuri afara", ne spune Serghei, "Imi aduc aminte de acea seara, cand am iesit afara si am vazut cadavre de copii, imprastiate pe tot drumul si cateva masini. Era groaznica privelistea. Oamenii fugeau pe aici si incercau sa–i ajute care cum putea."

Dima Coroian este baiatul care a vazut–o pe Lilia aruncata in preajma unei teve de fier. "Am luat–o in brate si am pus–o in prima masina care era alaturi. Imi pare foarte rau de ce s–a intamplat. Imi amintesc atunci ca imi era frica sa ies din casa. Am crezut ca a explodat ceva. Ma bucur, totusi, ca fetita a ramas in viata."

In ziua procesului, am fost si la liceul in care Lilia isi face studiile, Liceul "Luceafarul" — singurul cu predare in limba romana dinVulcanesti.

Doamne cum i–au stralucit ochisorii cand ne–a vazut! La despartire ne–a rugat insistent: "Sa mai treceti, va rog, pe la mine astazi."

Victoria Pocotila, diriginta clasei Liliei:

"Nu am cunoscut–o pe Lilia inainte de accident, dar am ramas foarte uimita sa aflu ca ea este eleva a carei mama si fratiori au murit in acel accident. Invata bine. Copiii din clasa sunt binevoitori cu ea. Desi sunt micuti, inteleg ca Lilia are nevoie de intelegerea lor. Deseori, insa, observ ca atunci cand vorbim despre mama, devine mai ganditoare si mai tacuta. Ii este dor de ea, de surorile si de fratiorul ei."

"Am cunoscut–o pe mama Liliei inainte de accident", isi aminteste directoarea liceului, Nadejda Nicolaev. "Fetitele erau foarte modeste, educate si linistite. Cea mai indrazneata era si este Lilia. M–a uimit un lucru: atunci cand, la adunarea parinteasca, era abordata problema procurarii vreunei carti, prima care cumpara volumul cerut, un dictionar, bunaoara, era familia Diaconu, cu toate ca ei traiau destul de modest, in saracie chiar... Am doar amintiri frumoase despre aceasta familie. Noaptea accidentului a fost una groaznica pentru familia mea. La spital mi s–a spus: " S–a intamplat o nenorocire: o familie din liceul pe care–l administrezi a decedat, aproape in intregime. Am inteles de la medici ca Ionel a suferit trei interventii chirurgicale. Baietelul a murit la ora 4. Profesorii din scoala i–au ajutat cum au putut la pregatirea funeraliilor. De la primarie li s–a acordat un ajutor banesc in valoare de 2000 de lei, achitandu–se si costul sicrielor. Oamenii l–au sustinut, chiar daca sunt prea putini dintre cei care iti intind o mana de ajutor, aici, la Vulcanesti. Stiti, oamenii sunt egoisti de natura lor, aici sunt foarte putini basarabeni. Daca nenorocirea s–ar fi intamplat intr–o familie de gagauzi, la sigur, erau mult mai receptivi."

Cand a venit pentru prima data la redactie, in ajunul sarbatorii de Pasti, am cunoscut–o pe Lilia, ca pe un copil indraznet si plin de viata, lucru confirmat si de psihologul liceului, Nadejda Mocanu:

"Sa stiti ca ati ajutat–o foarte mult. Cand a venit de la Chisinau, era mult mai zambitoare. Lilia este un copil foarte gingas. Are un temperament holeric. Este vesela, impulsiva, cu o buna dispozitie de viata. Ea nu crede nici pana acum in ceea ce s–a intamplat. Vorbeste la timpul prezent despre mama si despre fratele si surorile ei. Papusile le numeste dupa numele surorilor si comunica mereu cu ele. E un copil bun la suflet si iertator, iar acest lucru o va ajuta enorm in viata."

Impreuna cu Ion Diaconu am ajuns si la cimitirul in care si–au gasit odihna de veci Eugenia si cei trei copii ai familiei sale. Ne–a spus ca, astfel, si Lilia s–ar putea sa accepte o vizita la mormantul mamei sale.

"Nu vrea sa vina la cimitir. De Pastele Blajinilor, cand planificam sa o iau pentru prima data la morminte, i–am spus ca sunt cinci lei intr–o vaza de pe mormant. Doar asa am convins–o sa mearga cu mine. Imi este mila de noi. In viata noastra e o adevarata pustietate."

Intr–adevar, cand ne–am apropiat, Lilia a inceput sa scotoceasca vaza de pe mormant. Am intrebat–o ce cauta. "Cinci lei", imi raspunde Lilia, refuzand sa recunoasca ca in acele morminte se afla cele mai scumpe fiinte din viata sa.

Doar atunci cand paraseam cimitirul, Lilia s–a apropiat si mi–a soptit la ureche: "Mi–i dor de mama."

Diana RAILEANU