Moto: «Dacă nu suntem patrioţi normali, adevăraţi şi ne aruncăm după o bucăţică de pâine venită din străinătate». Vladimir Voronin, preşedintele R. Moldova, întrunirea cu editorii de presă, 10 iunie 2008

24000000 dolari americani pentru combaterea corupţiei de către Guvernul R. Moldova în cadrul Programului Preliminar de Ţară al PPM, 26625844 lei moldoveneşti ajutoare din câteva zeci de state pentru depăşirea consecinţelor secetei, 45000000 Euro din partea UE pentru democratizarea societăţii. Sute de milioane de lei intră în fiecare an pe conturile Guvernului R. Moldova din donaţii ale unor state ca SUA, Japonia, Rusia, Germania, Lituania, România, Suedia.

Este complicată sarcina conducerii R. Moldova, pe de o parte — economia nu generează locuri suficiente de muncă şi salarii suficiente, pe de altă parte — comunitatea internaţională poate şi vrea să ne ajute. Ce–i de făcut, cum să fie acceptaţi banii altor Guverne, dacă preşedintele R. Moldova ne aminteşte în fiecare zi despre rostul «statalităţii» şi despre faptul că «Dansăm după cel care a plătit muzica»?

Marţi, preşedintele Voronin a avut o primă întrevedere cu liderii instituţiilor mass–media. A fost prima dată când lista de presă a fost extinsă şi au fost acceptaţi jurnalişti chiar fără acreditare. Tema sau cauza întrunirii nu a fost anunţată din timp. Dar a devenit clară din primele propoziţii ale discursului prezidenţial.

«Tirajele ziarelor care critică Puterea îl depăşeşte pe cel al ziarelor loiale puterii», a spus preşedintele în deschidere, aducând claritate în zona mass–media din Moldova: avem două feluri de presă — una loială Puterii, şi alta — «care critică Puterea» sau chiar «de opoziţie» . Mai târziu, prin discursul preşedintelui, ideea celor două tipuri de presă a fost confirmată de mai multe ori, mai mult/ba chiar — s–a spus clar cine e bun şi cine e rău, adică cine e «pozitiv», şi cine ar trebui să se schimbe în bine. Desigur că «presa care critică Puterea» a fost, la rândul ei, criticată în Palatul prezidenţial din plin: pentru că «exercită presiuni asupra jurnaliştilor care au ales să lucreze în favoarea puterii», pentru că «subminează statalitatea», adică nu sunt «patrioţi normali», şi pentru că primesc granturi din străinătate. Preşedintele Companiei Teleradio Moldova a mai adăugat ceva în lista de păcate: «teroarea informaţională» creată de cei care solicită informaţii de interes public.

Spre deosebire de preşedintele Teleradio Moldova, preşedintele Moldovei a fost mai loial cu dreptul jurnaliştilor privind accesul la informaţiile de interes public. La solicitarea noastră de a ne ajuta să primim răspuns la scrisorile remise ministerelor de luni de zile, iar la Ministerul Culturii — deja şi de un an, Voronin a răspuns prompt că cei de la acest minister «nu ştiu a scrie» şi a promis la finele evenimentului că toate solicitările au fost înregistrate şi vor fi luate în considerare. Preşedintele a dat dovadă de o înţelegere a sensului delimitării atribuţiilor presei şi Puterii. Or, la solicitarea reprezentanţilor «presei loiale» de a ajuta la crearea unei uniuni sau a unui sindicat de alternativă a Uniunii Jurnaliştilor, Voronin a spus clar că nu e «problema preşedintelui, poftim creaţi», dând un răspuns aproape negativ la îndemnul «loialilor» de a pune Procuratura pe urmele celor care «nu respectă statalitatea».

Totuşi «loialitatea faţă de statalitate» se pare că a fost principala cauză care stă la baza apariţiei celor două tipuri de jurnalism în R. Moldova. Potrivit majorităţii «loiale» Puterii, să critici statul înseamnă să îl subminezi, iar să subminezi statalitatea — înseamnă să fii pasibil de pedepse penale. Preşedintele Teleradio a adus şi un exemplu elocvent: recent Euronews a pus pe post un reportaj cu o victimă din R. Moldova, «m–a indignat, domnule preşedinte, după un asemenea reportaj trebuie să ne spălăm imaginea vreo 3 ani de zile», a declarat Todercan.

Dacă un preşedinte de Companie publică înţelege că problemele oamenilor simpli (chiar victime în acest caz), prezentate la televizor (fie şi la Euronews), înseamnă un act de denigrare a imaginii unei ţări, este clar ce fel de oameni înţelege el că trebuie arătaţi la televizor — doar autorităţi publice care vorbesc doar de bine. Marea indignare era provocată şi din faptul că această fiinţă din Moldova «a ajuns la »Euronews« pe banii unor ONG–uri» şi că «le–am zis donatorilor: când daţi banii — să fiţi monitorizaţi».

Ieşind de la preşedinţie, am rămas cu impresia că solicitarea de granturi de la donatorii externi este ceva pasibil de pedepse. Am încercat să mă conving că e greşit. Am contactat Ministerul Finanţelor ca să aflu exact câte granturi au venit în ultimul an, din ce ţări şi pentru ce anume. La linia fierbinte a ministerului (222500) nu a răspuns nimeni ore în şir. Carolina Sturza de la Biroul de presă ne–a sugerat să discutăm cu Natalia Agapii, şefa Direcţiei Finanţare Externă. Doamna Natalia a spus că ar putea să îmi dea unele date, dar «nu la telefon», ci să scriu o scrisoare oficială. Am rugat să îmi dea ieri, la telefon, măcar o singură cifruliţă, dar nu a fost posibil. Am revenit la Carolina Sturza. Ea a revenit la doamna Agapii.

Răspunsul care a urmat a fost, se pare, în conflict cu legea şi cu cele discutate la preşedinţie, dar şi cu Valeriu Balaban, consilierul preşedintelui. Carolina Sturza mi–a spus că pot obţine această cifră, pe care o cunoaşte doamna Agapii, dacă: scriu o solicitare «pe numele doamnei ministru al Finanţelor, Mariana Durleşteanu, în care să motivez PENTRU CE solicit această informaţie». Dar dacă mai scriem o scrisoare, vom fi acuzaţi de terorism informaţional. Şi dacă aflăm cifra donaţiilor externe şi o facem publică — ne facem de râs ţara, şi cine să o spele de ruşine după asta? Şi dacă se dovedeşte că finanţările externe asigură calculatoarele pentru poliţişti, reparaţii în cabinetele judecătorilor, traininguri pentru funcţionari de Guvern — cum rămâne cu «statalitatea»? Încă nu am scris scrisoarea la Finanţe…

Alina Radu