5 întrebări şi răspunsuri despre UNITATEA FAMILIEI

1. Cine aduce banii în familie şi cum sunt împărţiţi? Banii sunt acumulaţi şi cheltuiţi împreună, dar soţia decide asupra cumpărăturilor

Numai 2% din respondenţi declară că îşi păstrează veniturile separat, în fond majoritatea susţin că gestionează veniturile în comun. Analizând bugetul familial în funcţie de principalul contribuitor, observăm că circa 30 % dintre bărbaţii respondenţi spun că ei au acest rol, iar alte vreo 30% — că partenera, şi în peste 35% –ambii soţi în egală măsură contribuie la formarea bugetului familial. Cu toate acestea, femeile îşi apreciază contribuţia la bugetul familiei ca fiind mai modestă. Doar 20 la sută din femei consideră că aportul lor salarial este mai ponderabil ca al soţului. Indiferent de mărimea contribuţiei fiecăruia dintre soţi, peste 65% dintre respondenţi spun că banii sunt gestionaţi în comun, dar că soţia are priorităţi decizionale la efectuarea cheltuielilor, 13% din bărbaţi şi 16% din femei confirmând acest lucru. spun că gestionarea banilor o face soţia. Această situaţie este valabilă pentru toate categoriile de vârstă. Însă, contribuţia importantă pe care o are la bugetul familiei, precum şi faptul că este responsabilă de gestionarea banilor, nu îi conferă femeii o anumită independenţă economică.

2. Care sunt cauzele conflictelor în familie?

Soţii se ceartă din cauză sărăciei şi a viciilor, şi se împacă cu poliţia

Situaţia materială reprezintă — potrivit opiniei a 30% din respondenţi — primul motiv de ceartă în familie. Această situaţie rezultă şi din faptul că familiile nu au resurse suficiente pentru a–şi satisface toate necesităţile. Problemele cauzate de lipsa banilor sunt urmate foarte îndeaproape de divergenţele de opinie dintre soţi din cauza repartizării rolurilor şi responsabilităţilor în cadrul familiei. Circa o pătrime din familiile chestionate susţin că au neînţelegeri cu privire la gestionarea treburilor casnice. Un alt motiv frecvent al neînţelegerilor în familie sunt şi consumul de alcool, fumatul şi alte vicii circa 20 la sută. Mai rar apar conlicte legate de relaţiile intime sau de decizia asupra numărului de copii în  familie (9%). Disputele sunt cel mai des soluţionate calm prin discuţii deschise între soţi. Există şi un anumit număr de cazuri în care este solicitată intervenţia poliţiei ori a rudelor pentru a potoli soţii agresivi. Ideea unui divorţ este, în acest moment, privită ca o opţiune posibilă de un număr relativ mare de respondenţi (9%). Motivul de bază pentru care persoanele renunţă la divorţ sunt, în ordine descrescătoare: sentimentele lor faţă de soţ/soţie (peste 40 la sută) şi prezenţa copiilor (circa 40 la sută). Divorţul este acceptat în cazurile de adulter, abuz de orice fel (emoţional, fizic, sexual), şi în lipsa încrederii reciproce. La divorţ contribuie frecvent implicarea părinţilor cuplului (a socrilor) — «părinţii strică familia» — au declarat unii respondenţi. În anul 2006 instanţele judiciare au stabilit 12600 de divorţuri. Numărul divorţurilor oficiale a scăzut cu 13% faţă de anul 2005. O treime din cuplurile divorţate au copii, iar numărul copiilor minori afectaţi de desfacerea acestor căsătorii a fost de 5 mii.

3. Fericirea familială, înseamnă bună înţelegere sau bani?

Vor să muncească pentru bunăstarea familiei, dar nu au oportunităţi

Familia este cea mai preţuită valoare pentru majoritatea populaţiei din Moldova (90,8%  din respondenţi susţin acest lucru). Doar a zecea parte dintre cei chestionaţi consideră că familia este o instituţie demodată, şi doar 4% consideră că un copil nu are neapărată nevoie de ambii părinţi.

În general, fericirea cuplurilor este apreciată prin rata de «înţelegere între soţi», şi de «bunăstarea materială», şi mai puţin de numărul copiilor sau de «dragoste». Adopţiile sunt relativ atractive pentru circa 30% dintre cuplurile înregistrate, dar tot atâţia respondenţi nu sunt siguri că ar putea adopta un copil străin.

Familiştii mai spun că fericirea lor vine din stabilitatea unui loc de muncă. Salariul bun şi stabil este criteriul după care cei mai mulţi dintre respondenţi îşi aleg slujbele, abia după acesta urmează — siguranţa locului de muncă, munca interesantă sau prestigiul social. Marea majoritate susţin că ar continua să muncească chiar dacă într–o bună zi ar avea foarte–foarte mulţi bani. Totodată, respondenţii au acuzat o creştere simţitoare a deficitului de oportunităţi şi o inexistenţă a diversităţii ofertelor pe piaţa muncii.

Datele sondajului relevă încrederea foarte înaltă în biserică şi sentimentul de  religiozitate răspândit (83% susţin că sunt religioşi), însă doar 25,3%  participă cu  regularitate la serviciul divin, şi numai 1,4%  ar vrea să dea o educaţie religioasă copiilor săi. Observăm că părinţii doresc cel mai mult să educe copiii în spiritul hărniciei, onestităţii, respectului şi omeniei, lăsând oarecum pe un plan inferior — persistenţa, imaginaţia şi iniţiativa.

4. Cine ajuta familia: statul sau rudele?

«Familia la distanţă» şi «educaţia mercantilă»

Familiile tinere din R.Moldova conteayă foarte mult pe ajutorul părinţilor. Susţinerea părinţilor nu se reduce numai la oferirea de spaţiu locativ sub acelaşi acoperiş sau ajutorul la îngrijirea copiilor. A cincea parte din bugetul familiilor tinere vine de la părinţi. În categoria de vârstă a soţilor între 30–39 ani acest procent scade simţitor şi este aproape nesemnificativ: de 2%. Am putea afirma, prin urmare, că aceasta este vârsta când copiii se desprind, cel puţin financiar de susţinerea părinţilor.

Circa 55 la sută dintre respondenţi sunt bunici, au nepoţi, şi contribuie de mai multe ori pe lună la îngrijirea lor. De asemenea, peste 16% dintre respondenţi au în îngrijire copii străini, aceştia sunt cu preponderenţă nepoţii respondenţilor (circa 50%), sau copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă peste hotare (peste 20%), jumătate dintre aceşti copii fiind lăsaţi în îngrijirea lor pentru perioade de mai mulţi ani. Astfel, în Moldova apare unui nou model de familie — familia «la distanţă» — un model care virtualizează relaţiile şi responsabilităţile membrilor familiei, ceea ce conduce în cele din urmă la transferarea unor funcţii către instituţiile publice ori rude. Sprijinul emoţional şi dezvoltarea copiilor sunt substituite de susţinerea mercantilă, ceea ce afectează legăturile originale cu părinţii genetici ori le substituie cu relaţii extra–familiale.

5. Care sunt efectele migraţiei asupra familiei?

Migraţia separă soţii şi afectează psihicul copiilor

În circa 20 la sută din totalul gospodăriilor chestionate este înregistrată cel puţin o persoană plecată sau chiar mai multe. Cele mai multe din ele sunt plecate la lucru peste hotarele ţării (73%). Majoritatea respondenţilor este de părere că lipsa unui membru al familiei afectează în primul rând procesul de educaţie a copiilor şi starea psihoemoţională a lor. Totodată, unitatea familiei este deteriorată de despărţirea şi migrarea de muncă a soţilor, copiilor, fraţilor şi surorilor.

Sondaj

Ieri, Consiliul Europei (CE) a încheiat campania de combatere a violenţei împotriva femeii, printr–o conferinţă la care au fost invitaţi membri ai Guvernelor statelor membre ale CE, pentru a trage concluzii asupra efectelor campaniei. Reporterul nostru a adresat câteva întrebări participanţilor la eveniment. 1 Ce poate face familia, în momentul în care una dintre persoane devine violentă? 2 Exista o relaţie între violenţă şi sărăcie? Copiii trebuie izolaţi de violenţă Jose Mendes—Bota, vicepreşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse pentru bărbaţi şi femei din cadrul Parlamentului European, (Portugalia): 1. Cu siguranţă, familia în care au loc acte de violenţă, o mai numim familie. Problema este dacă avem său nu o soluţie pentru cei care trăiesc această dramă, dar un efort imediat merită depus. Atunci când în familie se developează scene de violenţă, copiii, în mod normal devin martori. Este dovedit din punct de vedere ştiinţific că aceşti copii devin şi ei la rândul lor agresori. E foarte important ca aceşti copii să fie instruiţi ca să încerce să oprească violenţă, chiar din momentul din care tata o loveşte pe mama pentru prima oara. Totodată, acest efort trebuie să îl facă orice membru al comunităţii. Atunci când auzim de după perete că în familia din vecinătate se întâmpla lucruri ciudate, se aud strigate şi plânsete, acest fapt trebuie denunţat imediat. Plânsul şi strigătele care se aud de după perete înseamnă că ceva merge greşit în acea familie. Consiliul Europei a adresat o campanie de combatere a violenţei împotriva femeii anume cetăţenilor. Ca ei să fie interesaţi nu doar de liniştea propriei familii, ci şi de cea din vecinătate. Să denunţe cazurile complicate şi să ceară investigarea lor. S–a încercat şi implicarea bărbaţilor în aceasta campanie. Adevărul este că la aceasta etapă bărbaţii au mai multa influenţă şi ei pot schimba societatea dacă vor. Bărbaţii sunt taţii şi fraţii femeilor care suferă din cauza violenţei. 2. Nu este nicio legătura între sărăcie si violenţă. S–a dovedit ca acest fenomen exista la toate nivelurile sociale. Fenomenul violentei este transversal. Trebuie să muncim cu persoanele violente Marceline Naudi, preşedintele Comisiei Violenţă Domestica, Ministerul pentru Politică Socială, Malta: În mare parte soluţiile sunt diferite pentru fiecare ţară în parte. Totul depinde de serviciile sociale şi de sistemul educativ al unui stat. În Malta, de exemplu, există un departament special unde pot fi declarate anume astfel de cazuri. O mamă, bunăoară, ar putea să denunţe faptul că fiica ei este supusă violenţei de către soţul acesteia. Poliţia, în acest caz, urmează să investigheze şi să acţioneze. Important este să acordăm sprijin inclusiv şi persoanelor violente. Să ii facem să înţeleagă cât de importantă este familia şi cât de dificil este să menţină o atmosfera de normalitate. 2. Între sărăcie şi violenţă exista o relaţie, dar într–un sens îngust. Cei bogaţi au acces la lucruri la care cei săraci au un acces limitat şi care le–ar putea servi drept cauză pentru tensiuni. De fapt, fiecare poate suferi de violenţă în familie — de la soţia unui judecător până la soţia unui simplu muncitor. Psihologii trebuie să ofere modele de tratament Iphigenie Katsaridou, responsabil de relaţii Internaţionale şi Europene, Ministerul Afacerilor Interne, Grecia: 1.Mai întâi de toate, această familie trebuie să ştie cât de important este să te informezi. La fel de important este să convingem persoana violentă despre faptul că normele legale şi morale sunt altele. Într–o societate democratică toţi au drepturi egale. Dacă avem o persoana violentă în familie, trebuie consultat un psiholog de la care să aflam care sunt cauzele atitudinii agresive. Aceasta consultaţie trebuie să aibă loc înainte de a adopta un tratament greşit. 2.Între sărăcie şi violenţă nu este nicio relaţie. Acest fenomen îl găseşti peste tot. În toate păturile sociale şi la toate nivelurile de educaţie. Chiar şi printre parlamentari său profesori universitari, antreprenori, bogaţi sau săraci. Peste tot. Pentru victimele violenţei sunt necesare soluţii de refugiu Gita Sahgal, şefa Departamentului pentru Genuri, Amnesty Înternational, Marea Britanie: Dacă o familie a trăit o experienţa a violenţei, aceasta ar trebui să fie aptă de a denunţa cazul la poliţie. Oamenii legii ar trebui să ia o atitudine serioasă faţă de fiecare caz de violenţă. Politia ar trebui să investigheze cazul, iar dacă agresorul nu a fost pedepsit, situaţia în aceasta familie ar trebui monitorizata în continuare. Dacă familia nu merge pe o cale legală, ar trebuie să existe un loc şi o soluţie de a se refugia. Iar dacă aleg să meargă într–un proces judiciar, judecătorul trebuie să ia lucrurile cu adevărat în serios. 2.Analizez de mult timp cauzele violenţei şi am constatat întotdeauna că violenţă exista în toate păturile sociale, în fiecare ţară şi în fiecare comunitate. Anastasia NANI, Strasbourg