Foametea se plimba prin Moldova

Foametea din 1946—1947 Comunistii au uncis in Basarabia peste 200.000 de inocenti Foametea a provocat cresterea criminalitatii. Furturile de produse alimentare, devenisera un fenomen obisnuit, chiar daca omul isi putea usor pierde viata pentru o gura de paine sau pentru un pumn de graunte. «Consumul de cadavre, a luat un caracter de masa… Au fost constatate cazuri de furt al cadavrelor duse la cimitir si ramase neinmormantate. La multe cadavre gasite in diferite alte locuri prin sat li s–au luat muschii si membrele. In satul Besalma, situatia este si mai grava… Consumul de cadavre este tot atat de raspandit aici ca si in celalalt sat. In ianuarie 1947, o taranca din satul Tambula, raionul Balti, a taiat, in scopul de a–i manca, doi din cei patru copii ai sai, o fetita de sase ani si un baietel de cinci ani. Un taran din Glinjeni, raionul Chiscareni, a chemat la el o vecina pe care a sugrumat–o si a mancat–o. Un altul din satul Cajba, Glodeni, si–a omorat nepotul de 12 ani, care venise la el, si l–a mancat».

1946 «Anul acesta, la noi este o foamete groaznica. Painea nu poate fi cumparata nicaieri. Toata populatia din sat mananca fan si vite moarte…» Din raportul conducerii de partid a judetului Cahul, 4 decembrie 1946 «Multe familii din raionul Chiscareni nu aveau alta hrana decat tescovina si ciocleje, chiar daca aveau cate 5–6 hectare de pamant. La fel era si in judetul Chisinau, unde numeroase familii de tarani se hraneau cu rumegus, buruieni si hoituri». Din arhivele timpului. «In fiecare raion, zeci de familii de invatatori nu aveau ce manca. Invatatorul Petrescu din Carbalia, raionul Cahul, zacea umflat de foame, invatatorii Bevza, Taban, Jiurcu, Mititelu din satul Rosu din acelasi raion mancau papura, ca si acei din satul Goluboie. In situatie similara se aflau invatatorii din satul Jura, raionul Ribnita, din Mana, raionul Orhei, numeroase familii de invatatori din raioanele Cornesti, Dubasari, Tiraspol, Slobozia». Din raportul Ministerului Invatamantului al RSS Moldovenesti, 6 decembrie 1946 Familiile de la sate isi paraseau gospodariile, cautand sa–si salveze viata, departe de bastina. In octombrie 1947, numai din trei sate, Zolotievka, Ochiu Ros si Larga, raionul Bulboaca, judetul Tighina, au plecat 163 de familii. Deseori, parintii isi paraseau copiii, ca sa nu–i vada murind de foame. In satul Talaesti, judetul Chisinau, I. Sora si sotia sa au parasit 6 copii, M. Ciglei — doi copii, M. Golovneac — trei copii. Jitoriuc din satul Dusmani, raionul Glodeni, a disparut fara urma impreuna cu sotia, lasand acasa o mama batrana cu patru copii. Catre sfarsitul lunii septembrie, dupa date oficiale, in raionul Comrat fusesera inregistrati 3000 de bolnavi de distrofie si de edemuri, din lipsa de albumina, dintre care aproape 2000 erau copii. Potrivit situatiei de la 15 noiembrie 1946, in judetul Cahul sufereau de aceste boli 4100 de copii de la 1 pana la 12 ani. In total in judet fusesera inregistrati 6755 de bolnavi. La 10 decembrie 1946, in republica fusesera inregistrate 30043 cazuri de distrofie, fara alte boli prilejuite de foame. Pe parcursul primelor trei luni ale anului 1946, in republica numarul celor care s–au nascut a fost de 9494, iar al mortilor de 14428. La inceputul verii aceluiasi an, in multe sate din raioanele Bolotino si Sangerei mureau zilnic cate 5–7 oameni in fiecare sat, iar in unele localitati din raionul Lipcani — cate 10–15 oameni. In Chisinau, strangea de pe strada, zilnic, de la 8 pana la 12 cadavre ale taranilor sositi de prin sate. Foametea a provocat mari pierderi de vieti omenesti si in prima jumatate a anului 1948. La inceputul acelui an, numarul decedatilor era mult mai mare decat la sfarsitul anului anterior. Ca urmare a foametei, pe parcursul anilor 1946–1947 si in prima jumatate a anului 1948, au decedat intre 250–300 de mii de persoane.

2007 Ploaia din zilele trecute nu mai poate schimba situatia ce se prefigureaza in R. Moldova. Scumpirile produselor alimentare s–au si produs, iar tot mai multi oameni prevad ca ne asteapta o perioada de foamete. Potrivit unor surse, pretul panii va creste cu pana la 40%, iar consumatorii de lactate, carne si preparate din carne vom plati cu 10–20% mai mult pentru un kg. Scumpirile vor face produsele alimentare inaccesibile bugetului mai multor familii. Obsedati de grijile de vacanta, presedintele si premierul ne–au tot dat asigurari ca panea nu se va scumpi. Ei ne–au spus ca guvernul vegheaza, dar, vacanta guvernantilor a inceput, dand frau liber costurilor. Seceta a lasat R. Moldova fara paine, iar autoritatile se daclarau decise sa recurga la masuri extreme pentru a evita foametea din 1946–47. In cadrul unei intrevederi cu reprezentantii misiunilor diplomatice, acreditate in Moldova, Voronin a cerut ajutorul mai multor tari, explicand ca, din 759.000 de tone de grau, cat fusese prognozata recolta in acest an, nu s–a strans nici jumatate. Desi autoritatile statului au promis interventii severe, pentru a mentine pretul la paine, cetatenii au toate motivele de ingrijorare: in 2001, controlul asupra preturilor a provocat disparitia totala a painii din magazine.

 

Petru Puiu este originar din satul Malcoci. Zilele trecute, a primit pensia. A venit la oras sa cumpere paine, pentru ca in sat e mult mai scumpa. Din cei 400 de lei i–au ramas bani doar ca sa se intoarca acasa. Restul pensiei i–a incaput intr–o sacosa.

«Noi, batranii, ne descurcam foarte greu. Fasolele s–au uscat, porumbul — la fel. La iarna, vom supravietui cumva. Sunt nascut in 1934. Am trecut si prin foamete. Aveam vreo 12 anisori pe atunci. Foarte greu am dus–o. A fost razboiul, a urmat foamea. Mancam buruiene din padure sau de pe dealuri. Pe atunci mancam ghinda de pe copaci, anul acesta si ghinda se usuca in padure. E strasnic. De cand traiesc nu am vazut sa fie atat de greu, doar anii foametei si a razboiului. Cu o penise mizera de 400 lei reusim sa ne luam paine si lapte, pentru mai mult nu avem bani. Copii sunt plecati prin Moscova, au familiile lor pe care trebuie sa le intretina. Painea in sat e scumpa, aproape 4 lei. Am venit in oras, am stat in rand ca sa–mi iau o panica mai ieftina».

Cojocaru Nadejda e din satul Bravicea. Inainte credea ca este mai usor sa traiesti la sat decat la oras, acum sustine ca la sat poti muri de foame. Roada a ars pe dealuri, din fantani scot mal dar nu apa, iar vaca, singura sursa de hrana a familiei este nevoita s–o vanda cu doua mii de lei

«Greu au sa se descurce oamenii la iarna. Nu a plouat, pe camp nu este roada. In sat nu aveam nici apa, fantanile seaca, in unele apa e tulbure, iar din altele scoatem chiar mal. Ce sa facem acum? Vacile nu au ce paste pe deal. Ca sa supravietuim suntem nevoiti sa le vindem. Pretul carnii vii este de 6 lei. Asta e bataie de joc. Nici cu 2 mii de lei nu putem vinde o vaca. E foarte greu. Pe unde nu te duci e jale mare. Nici nu vreau sa ma gandesc ce vom face la iarna, trebuie sa muncim pe branci ca sa ne intretinem familiile. Preturile in fiecare zi cresc. In sat kilogramul de branza este de 30 lei, 6 lei l de lapte, 25 lei l de smantana. O impletitura de paine o cumparam cu 7–8 lei. O franzela simpla costa la sat 4 lei. Dar de unde sa luam acesti bani? Trebuie sa platesc Fondul Social, din ce bani? Nu am unde lucra, ce sa fac, unde sa ma duc sa lucrez? E foarte greu, nu stiu ce vom face. 1 kg de cartofi costa intre 6–8 lei, rosiile 10 lei, castravetii 12 lei. Chiar daca suntem de la sat si avem pamant suntem nevoiti sa cumparam toate produsele alimentare. Dar ce sa facem daca nu ne ploua? Tot ce am sadit a ars pe deal. Inainte era mai usor sa traiesti la sat, acum e invers».

Nina Buzovscaia e din Chisinau. Lucreaza de 12 ani la Piata Centrala, insa preturi mai ridicate ca in acest an nu a vazut. Stie ca uneori vanzatorii majoreaza intentionat preturile la produse, insa sustine ca acum preturile au crescut de … saracie.

«Nu am idee cum ne vom descurca. E o situatie critica in republica. Daca in anii precedenti ne pregateam din vara pentru iarna, faceam conserve, anul acesta nu avem din ce. Totul e scump. Eu, in acest an, nu voi conserva absolut nimic, fiindca nu imi pot permite sa procur legumele si fructele necesare. Salariul e mizer, preturile cresc in fiecare zi. Azi, daca rosiile costa 10 lei, nimeni nu garanteaza ca maine nu voi fi nevoita sa le cumpar cu 14 lei. Lucrez la piata de 12 ani, dar niciodata nu am vazut vara preturile sa fie atat de ridicate. E adevarat insa ca in ceilalti ani nu era asa de mare seceta. Unde s–a mai vazut sa coste kilogramul de carne aproape 100 de lei? Saptamana trecuta, am cumparat slanina ca sa fac untura cu 4 lei kg, astazi e 15 lei. La iarna din pacate preturile se vor dubla sau chiar tripla, ma intreb ce vom face atunci? Si se vor scumpi nu doar produsele alimentare, dar si chibritele, sarea, energia electrica, energia termica. Din pacate, insa nu cred ca acelasi lucru se va intampla si cu salariile. Cine ne va mari salariile? Cei tineri mai pot sa se descurce, dar ce fac batranii? Mi se rupe inima de jale cand ii vad in fiecare zi in piata, vaicarandu–se ca nu au ce manca si ca totul e scump».

«Nu stiu ce vom face la iarna. Anul acesta am facut prea putine conserve, dar nu mai am bani. Desi suntem de la sat trebuie sa cumparam tot. Legumele sunt scumpe, de parca ar fi iarna nu vara», spune Maria Chiril din Ghidighici.

«E foarte greu la tara. Anul acesta s–a uscat tot pe deal. Udam legumele, dar degeaba, totul se usuca din mers. Toata roada ne–a ars. Grau avem foarte putin la hectar si Domnul stie daca vom avea semintele de floarea–soarelui ca sa facem ulei. Anul acesta am strans cartofii mai devreme decat anul trecut, si am strans de trei ori mai putin decat am pus in pamant. Porumbul s–a uscat, nu avem cu ce hrani animalele. Harbujii, o parte i–am vandut, altii s–au uscat pe deal. Fasolele care le–am cules mi–au ajuns doar sa pregatesc de doua ori masa, nici vorba sa vand ceva din ele. Din castraveti am reusit sa pun la murat vreo trei borcane, restul s–au stricat pe pamant. O paine o cumparam cu aproape 4 lei, dar nu–ti poti hrani familia numai cu paine, dar pentru mai mult nu ne tin buzunarele. Preturile se maresc vazand cu ochii, acelasi produs costa diferit in locuri diferite. De cand lucrez nu am vazut legumele sa coste atat de scump. Inainte oamenii puteau sa–si cumpere si o bucatica de salam si branza, dar acum numai paine si lapte. O batranica de la sat care primeste o pensie nenorocita de 300 de lei, isi permite sa manance o bucata de carne? Din banii care ii are achita energia electrica, telefonul sau apa, si din pensie ramane cu vreo doi lei. Dar ce sa manance toata luna? Pensionarii care au vreun copil doi peste hotare, se mai descurca, dar ceilalti… e jale mare».

Vanzatoarei Galina Muntean ii este frica ca in acest an vor fi prea putini dintre cei care isi vor vinde roada la piata. Nimeni nu va accepta sa–si lase copiii sa moara de foame pentru 20 sau 30 de lei.

«Anul acesta este unul foarte greu. Nu am avut ce manca primavara si vara, nu vom avea ce manca la iarna. Sunt din Chisinau, vand de mai multi ani la piata. Cumpar legumele de la oamenii de la sate si le vand putin mai scump. Sa stiti ca oamenilor, chiar daca nu au bani, le este frica sa–si vanda marfa, o pastreaza pentru la iarna, sa aiba cu ce–si hrani familiile. De cand lucrez eu astfel de situatii nu am mai intalnit. Cand au mai fost fasolele vara 25–30 lei kg? Niciodata. Preturile la legume din vara aceasta sunt la fel celor din iarna. Cei care mai pot sa–si faca rezerve din vara au s–o mai duca de bine de rau, celorlalti le va fi foarte greu».

M.S.  este suparata pe guvernanti pentru ca acestora nu le pasa de oamenii simpli. Copii celor de la putere vor avea ce manca la iarna, painea lor nu va fi inlocuita cu mamaliga, iar laptele nu va fi dizolvat in doua cu apa.

«Imi este mila de noi. Batranii cel putin au vazut foametea si stiu ce inseamna asta. Dar noi am trait numai in bine si acum cand am dat oleca de greu se face mare panica. Intr–adevar parlamentarii au intors spatele oamenilor simpli. Nu ajuta cu nimic oamenii de la sate, mai tare ii nenorocesc. Taranii nu au cu ce–si prelucra pamantul, motorina e scumpa, uleiul e scump, piesele de schimb la tractoare la fel. Cum se pot descurca oamenii cu un salariu de 400–500 de lei? Kg de vanata costa 10 lei. Din ce bani sa traiasca lumea? E foarte greu. Vand capace pentru conserve. Anul acesta am vandut foarte putine, pentru ca toate produsele alimentare sunt scumpe si oamenii nu au pe ce le cumpara. Castravetii costa 12 lei kg, rosiile 8–10 sau12 lei. Chiar daca isi pot permite sa cumpere 1 kg, nu mai reusesc sa–l puna la borcan. Intr–adevar e foarte greu de trait, insa trebuie sa avem sperante, putere si rabdare sa muncim. Sper sa se uite statul si la simplii muncitori. Noi, vanzatorii de la piata lucram pentru copeici ca sa ne intretinem familiile».

Eugenia Bletea vinde 1 kg de poama cu 20 lei. Recunoaste ca este prea scump, dar ce poate sa faca femeia daca trebuie sa–si intretina familia. Fiecare se descurca cum poate, mai ales pe timp de seceta.

«Ne este foarte greu. Totul se usuca. Acum avem oleaca de poama si o putem vinde sa facem niste bani, dar cea mai tarzie se usuca pe butuc, nereusind sa se coaca, ramane numai seminta si pielita. Dar vai de capul nostru cum muncim. Tot ce culegem de prin jurul casei, vindem ca sa ne cumparam paine. Dar nu poti manca zile in sir numai paine goala. Am cheltuit foarte multi bani ca sa aram pamantul, sa–l udam, sa–l prasim si acum nu ne putem scoate banii. Dar mai departe cum va fi? Conserve pentru iarna? Da de unde? Am avut vreo doi ardei care s–au uscat, nici nu am reusit sa–i culeg, rosiile s–au oparit de caldura. Chiar daca vand legume, imi dau seama ca pretul acestora este prea mare pentru buzunarul oamenilor nostri, dar ce putem face? Multi ne intreaba de ce vindem poama asa de scump. Nu vrem sa luam pielea de pe om, dar noi cu ce sa–i hranim pe cei de acasa? Vindem o caldare de poama cu 100 de lei, dar ce poti cumpara cu banii acestia?»

Diana RAILEAN

Statul intervine tardiv

Leonid Bujor, AMN:

E adevarat ca conditiile climaterice din acest an sunt mai dure decat in anii 1946–1947, dar cred ca cetatenii nu vor suferi de foame, fiindca vor fi intreprinse masuri pentru a–i asigura cu minimul de existenta. Sunt convins ca vor reactiona si structurile internationale. Daca in 1946–1947, asa–zisii colectori ii lasau pe bietii oameni fara ultimul bob de grau. Foarte multi, cu parere de rau, nu detineau rezerve, acolo unde erau, fiind sechestrate. Din pacate, cu mare intarziere, autoritatilor locale din teritoriu li se propun modalitati de iesire din situatii de criza. Mizez pe faptul ca in mai multe raioane a crescut numarul consilierilor necomunisti care nu vor ramane surzi si muti la situatia din Moldova si vor intreprinde masurile necesare, fiind insistenti in abordarea acestei probleme in fata structurilor republicane, Guvernul si Presedintia.

Vladimir Filat, PD:

La moment, nu putem vorbi despre foamete ci, mai degraba, despre consecintele secetei. Exista mai multe procedee de sprijin. Statul, la ora actuala, ar trebui sa intervina activ in solutionarea problemei, suplinind importul cantitatilor necesare de cereale, atat alimentare cat si furajere. Este adevarat ca, in republica, exista localitati in care seceta s–a manifestat foarte dur. Este clar ca Parlamentul trebuie sa se intruneasca cat mai urgent intr–o sedinta extraordinara in cadrul careia, la modul cel mai serios, ar decide cum sa–si orienteze resursele in ajutorarea oamenilor, pentru ca, pana la urma, ei sunt cei care au suferit.

Nicolae Andronic, PPR:

Decizia presedintelui, de a controla preturile la paine, va fi respectata si preturile vor fi controlate, desi nu asta e solutia. Trebuia sa fie platite sume compensatorii populatiei, pentru ca oamenii sa poata cumpara paine. In prezent, in R. Moldova, principalul exportator–importator de grau este premierul Vasile Tarlev. De doi ani, noi nu mai exportam grau, dar o exceptie tot s–a facut — pentru fratele premierului. El vinde grau peste hotare. Iar Voronin intentioneaza, folosindu–se de ameliorarea relatiilor cu Rusia, sa ceara ajutor Moscovei. Cred ca il va primi, iar promisele masuri extraordinare vor conduce la o noua impartire a pietei graului in favoarea puterii.