Nr. 132 (31 mai 2007)


«Nu ma ascund dupa castele»

Femeile din R. Moldova incep sa se implice tot mai intens in viata politica. Nicio campanie electorala de pana acum, organizata pentru functia de primar general al municipiului Chisinau, nu a inregistrat tocmai cinci femei candidati.

Sa fi venit oare timpul cand Chisinaul trebuie condus de o femeie? Cert este faptul ca putini dintre domnii care candideaza sau au ravnit la functia de primar al capitalei au acceptat vreodata, in mijlocul campaniei electorale, sa primeasca in casa lor un grup de cetateni sau mai ales jurnalisti.

Zinovia Zorina, candidat la functia de primar general al Chisinaului din partea Partidului Conservator (PC), nu a ezitat sa raspunda unei astfel de propuneri pentru ca, spune ea: «Usa casei mele e deschisa pentru cetateni, deoarece nu am ce ascunde. Nu am in proprietate castele.»

Vecina mea va fi primar?

Daca credeati ca toti cei care candideaza la functia de primar al Chisinaului traiesc in vile luxoase sau apartamente spatioase in centrul capitalei, iar la scara blocului ii asteapta, in fiecare dimineata, o masina luxoasa, va inselati.

Zinovia Zorina are un apartament cu doua odai in sectorul Ciocana. Singura diferenta dintre blocul in care locuieste impreuna cu familia sa si alte blocuri ale capitalei este curatenia din jur.

Etajul doi, trei si… suntem intampinati in pragul unui apartament de doamna Zorina si fiica sa, Anisoara. Pana sa ne facem comod pe canapea, gospodarul casei, Pavel Zorin, isi face aparitia in locuinta. Intre timp, realizam ca, desi sotia e cea care candideaza la functia de primar al capitalei, este cert ca, in aceasta decizie a sa, ea este inspirata si sustinuta de sot.

Un partid cu oameni independenti

«Lansat la 12 iulie 2006, PC este diferit de celelalte organizatii politice prin faptul ca toate persoanele la initiativa carora a fost infiintat partidul nu au fost niciodata membri ai altei organizatii politice, cu totii fiind oameni independenti din punct de vedere politic», ne spune doamna Zorina. «Ceea ce nu inseamna ca, pe viitor, daca unele persoane vor dori sa paraseasca alte partide pentru a adera la cel Conservator, vor fi impiedicate sa faca acest lucru.»

In 1991, Zinovia Zorina absolveste Facultatea de Pediatrie a Universitatii de Stat de Medicina si Farmacie «N. Testemiteanu». In prezent, activeaza in calitate de lector universitar la Catedra «Anatomia omului» a aceleiasi institutii de invatamant.

Uimita de coruptia din Primarie

Deoarece salariul de o mie de lei o impiedica sa–i ofere familiei toate cele necesare, din 2004 a initiat o afacere imobiliara. Absolvind in 2006 Academia de Administrare Publica, Facultatea Administrare de Stat si Municipala, si confruntandu–se zi de zi in business–ul pe care il conducea cu birocratia din cadrul Primariei Chisinau, si–a zis ca trebuie sa schimbe ceva.

«Am ramas uimita de coruptia din Primarie. In nenumarate randuri m–am ciocnit de functionari indisciplinati. Accesul limitat sau chiar interzis la informatie imi facea insuportabila munca», afirma Zinovia Zorina.

PC a fost infiintat pentru a verifica mentalitatea cetatenilor. «Vrem sa ne convingem ca acestia mai pot avea incredere in cineva», spune doamna Zorina, mentionand ca «am fost dezamagiti atunci cand incercam sa adunam cele 5000 de semnaturi pentru a inregistra Partidul si cand oamenii ne intrebau ce profit vor avea in cazul in care se vor afilia organizatiei».

Primesc ordine sa ne ignore

Presedinta organizatiei teritoriale Chisinau a PC este sigura ca pe viitor partidul din care face parte va juca un rol important in viata politica a R. Moldova.

«Avem nevoie doar de acces liber la populatia republicii. In prezent acest lucru este foarte dificil, simt de fiecare data cand mergem in teritoriu, prin scoli sau alte institutii, ca administratia de acolo primeste ordine sa ne ignore», zice ea.

Intrebata de ce totusi s–a implicat PC in campania electorala, Zinovia Zorina a recunoscut ca actualele alegeri au fost o sansa de a se face cunoscuti populatiei: «Stim ca dupa alegeri calea spre popor ne va fi din nou inchisa, iar unele partide pur si simplu vor incerca sa–si »elimine« concurentii».

«Jucand cinstit!»

Cum reuseste totusi sa tina piept unor concurenti care de multe ori pot fi foarte duri chiar si cu o femeie? «Jucand cinstit! Cel mai mult urasc, in cadrul dezbaterilor, faptul ca reprezentantii unor partide nu stiu sa fie sinceri, si de multe ori nu fac decat teatru in fata telespectatorilor», spune Zorina.

Eram curioasa sa aflu cand anume Zinovia Zorina, candidat la functia de primar al capitalei, va detine un apartament cu patru camere sau chiar o vila… «Doar atunci cand astfel de posibilitati le vor avea si cetatenii capitalei.»

D.H.


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–21–43
ziaruldegarda@yahoo.com