Nr. 132 (31 mai 2007)


 Editorial

Partenerii puterii

Petru Amariei

In toti anii de la proclamarea independentei, puterea niciodata nu si–a permis sa desconsidere electoratul atat de mult, precum o face in alegerile locale din acest an. Gestul comunistilor este sfidator. In cazul Chisinaului, acest comportament urca de la Iordan si pana la Lupu. Desi, pana nu demult, ii deosebeau niste diferente aparente, uite ca electorala–2007 scoate diferentele dintre ei si ii egaleaza. In timp ce Iordan, impopotonat si lustruit pe din afara ca o papusa "barbi", incearca sa se identifice cu "marii primari" ai "marilor capitate ale lumii" (operand cu o fotografie de pe mobilul edilului Moscovei Iu. Lujkov), M. Lupu, in pretinsa sa maniera de dambovitean cultivat, incearca sa ne "convinga", din clipurile televizate cu Iordan, ca "acesta a reusit sa faca la Primarie in doua luni, cat altii nu au facut in 15". Totu–i adevarat, cu singura precizare pe care, in locul presedintelui Lupu, o fac consilierii necomunisti din Consiliul municipal Chisinau, potrivit carora, pe parcursul ultimilor doi ani, in care V. Iordan a fost consilier municipal, viceprimar si primar general interimar, bugetul municipal a fost prejudiciat de circa 100 milioane de lei. De ce oare atat de mari diferentele in aprecierea lui Iordan? Si cum sa catalogam fabulatiile speakerului Lupu? Abuz. Presedintele Parlamentului abuzeaza de statutul sau de persoana publica si face, voluntar, transfer de influenta asupra electoratului.

In nicio campanie electorala de pana acum nu am avut o exploatare atat de masiva a tehnicilor de manipulare a opiniei publice. De ce? Este clar: guvernarea si–a consumat resursele, comunistii si–au epuizat cartile de joc, iar "poftele" pentru Chisinau abia incep sa vina. In 2 ani de cand Chisinaul este fara primar, Voronin a transformat Primaria untr–un SRL destul de profitabil pentru el si anturajul sau, daca tinem cont ca Chisinaul este principalul centru administrativ, politic si economic, cu o pondere in bugetul national de aproape 70 la suta. Faptul ca la Chisinau campania electorala pentru Iordan o fac Lupu, Voronin, Tarlev este un act de manipulare a electoratului, pentru ca, prin lege, conducerea R. Moldova este a tuturora si, respectiv, n–are dreptul sa faca imagine unui singur candidat, chiar daca acesta nu este apt sa si–o faca singur.

O diversiune electorala sunt pentru aceste alegeri si partidele–satelit ale puterii. Ponderea numerica a satelitilor in peisajul electoral–2007 se ridica la 50%. Desi nu e noua pentru R. Moldova, aceasta tehnica de manipulare a fost, de data aceasta, aplicata excesiv, pe o arie extrem de larga a electoratului: pe dreapta, centru–dreapta, centru–stanga. Miscarea este clara: dispersarea voturilor si marirea sanselor de castig pentru putere pe contul concurentilor formali.

Lucrul mai putin obisnuit si, totodata, cel mai grav care s–a putut intampla in aceasta campanie electorala este manipularea alegatorilor prin sondajele de opinie.

Precedentul pe care l–a creat in aceasta privinta Institutul de Politici Publice este unul incalificabil. Ceea ce si–a permis sa faca IPP, cu pretentie de sondaj de opinie, este o caricatura politica, deloc inofensiva si deloc intamplatoare. Altfel, cum sa faci public, in toiul campaniei electorale, un sondaj de opinie, pe care tot tu il declari foarte aproximativ (marja de eroare 8%). Daca, pana la urma, IPP a admis un rebut profesional, trebuia sa–l puna in masa si sa stea cuminte. Ori sa gaseasca alta motivatie banilor din proiect, pe care i–a consumat. Asa cum a aparut insa, sondajul seamana mai mult a afacere comerciala si chiar a comanda politica. De unde vin comenzile politice la Chisinau, este clar pentru oricine.

Din momentul in care sirul sondajelor de opinie (toate favorabile candidatului puterii, pe care electoratul nu l–a vazut in nicio dezbatere publica televizata) a continuat pana cu o saptamana inainte de alegeri, ma intreb, la ce bun si cui folosesc astfel de sondaje? Care poate fi rostul unui sondaj eronat pentru alegatorul de rand, care nu este expert in materie si este deprins sa creada lucrurilor precum le aude sau le vede? Mai ales ca partidele politice, scoase in fata, au fluturat rezultatele acestui sondaj pe la toate intalnirile, tot asa cum le flutura si azi pe cele "mai noi", produse de agentii private sau de IMAS Moldova, in colaborare cu SBS "Axa". Acest fapt, alaturi de multe alte nereguli, il reclama, practic, toti concurentii electorali, cu exceptia celor favorizati de aceste sondaje. Rezultatele acestor sondaje fac mai degraba impresia unor aranjamente politice, decat a unui exercitiu de testare a opiniei publice, daca tinem cont de preferintele comunistilor pentru primele doua locuri in aceasta competitie electorala. Sondajul realizat de IMAS Moldova corespunde, din acest punct de vedere, suta la suta "asteptarilor" pe care si le–au dorit comunistii inca pana la inceperea electoralei–2007. De ce? Raspunsul este bine sa ramana pe seama celor vizati de aceste sondaje, in special de cel de pe urma. Ceea ce n–as putea, insa, lasa neobservat aici este regretul concurentilor electorali pentru faptul ca societatea civila (cea vizata, evident), care ar trebui sa arbitreze corect si impartial o competitie electorala, se face, voluntar sau nu, complice la fraudarea ei. La Chisinau acest lucru se cheama, de la o vreme incoace, "parteneriat cu puterea".

 Politic
Daca esti liber, saluta–i pe Tudor si Andrei
imagine
(Transmite mesaje de salut pentru ultimii detinuti politici din Europa la tel.23–21–43, 079583737, 07945391, de aseme-nea prin e–mail la ziaruldegarda@yahoo.com. Mesajele Dvs vor fi transmise celor do patrioti romanii. Doritorii de a–i intampina pe Tudor si Andrei in drum spre casa se pot adre-sa la redactie. Locurile sunt limitate. Echipa de Garda)

Sambata, 2 iunie 2007, se implinesc 15 ani de cand 33 de patrioti romani au fost arestati la Tiraspol de catre Serviciile Secrete ale Federatiei Ruse, 5 dintre acestia fiind judecati de o instanta neconstitutionala si condamnati: Andrei Ivantoc — 15 ani de detentie; Tudor Petrov–Popa — 15 ani de detentie; Alexandru Lesco — 12 ani de detentie; Petru Godiac — 2 ani de detentie, si eu — la moarte prin impusca-re. Vina noastra a constat doar in faptul ca suntem romani si am declarat public la Tiraspol despre apartenenta noastra etnica si pentru ca la inceperea razboiului moldo–rus din 1992 ne–am ridicat cu arma in mana pentru apararea inde-pendentei si integritatii teritoriale a Republicii Moldova, teri-toriu romanesc ocupat de URSS in 1940 si 1944.

Continuare

 Sondaj

 Stirea de Garda


 Locuri de munca

Cauti un loc de munca?
Oferi un loc de munca?

Scrie la ziaruldegarda@yahoo.com


 Publicitate

Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–21–43
ziaruldegarda@yahoo.com