Nr. 132 (31 mai 2007)


 Investigatii

«Oraselul Copilariei», abandonat de copii
Cu cateva saptamani in urma, Taisia Voronin, sotia presedintelui, a vizitat casa de copii «Oraselul Copilariei» din Parata, Dubasari, pe care o patroneaza. Nici de aceasta data ea nu a aflat insa ca mai multi copii lipsesc de ceva timp de la scoala, iar despre unii dintre ei nimeni nu mai stie absolut nimic. Continuare 

34 de ani de slujire comunistilor si o gura de libertate
Ion Murgeneanu este originar din satul Cania, raionul Cantemir si a fost adept al Partidului Comunist timp de 34 de ani. Continuare 



«Oraselul Copilariei», abandonat de copii

Cu cateva saptamani in urma, Taisia Voronin, sotia presedintelui, a vizitat casa de copii «Oraselul Copilariei» din Parata, Dubasari, pe care o patroneaza. Toti cei 107 copii nu au mers in acea zi la ore, ca sa o intampine pe prima doamna. Nici de aceasta data ea nu a aflat insa ca mai multi copii lipsesc de ceva timp de la scoala, iar despre unii dintre ei nimeni nu mai stie absolut nimic.

In aceste zile, cei peste 100 de copii orfani sau din familii defavorizate care sunt plasati in «Oraselul Copilariei» din satul Parata absolvesc si ei anul scolar. Numai ca unii dintre acestia figureaza doar in listele scolii locale si ale «oraselului» cu pricina, aflandu–se departe de salile de clasa, la cersit sau deja in arestul politiei. Din pacate, conducerea «Oraselului Copilariei» nu a putut sa ne spuna exact cati copii lipsesc si unde sunt acum discipolii lor.

Nicolae Lungu este unul dintre copiii inscrisi in «Oraselul Copilariei». El are 15 ani si ar fi trebuit sa fie in clasa a noua, dar nu mai merge la scoala de cateva luni. Dosarul lui a ramas la scoala din Parata, iar profesorii zic ca nu stiu de ce acest copil nu mai vine la ore din iarna trecuta.

«M–am interesat la conducerea »Oraselului copilariei« despre Nicolae si despre alti cativa copii care nu frecventeaza, dar ni s–a spus ca ei nu vor mai veni caci s–au transferat in alte institutii. M–am mirat atunci: cum s–au transferat, daca dosarele lor au ramas la scoala noastra?!…», ne–a spus una dintre profesoarele de la scoala medie Parata, unde isi fac studiile micii locatari ai «Oraselului Copilariei».

«Oraselul copilariei»: «A terminat, dar nu cu totul.»

In «Oraselul Copilariei», am fost informati ca nu este nimeni din administratie care ar putea discuta cu noi. Unica autoritate disponibila sa vorbeasca s–a dovedit a fi Ruslan Caraus, asistent social. «Nicolae e inscris la noi, dar nu–i la noi. E plecat de la 26 aprilie. A fost primarul de la Sadaclia si l–a luat», ne–a spus Ruslan. L–am intrebat daca a terminat anul scolar, in cazul in care a parasit scoala mai inainte, iar Caraus a raspuns: «A terminat, dar nu cu totul.»

Am contactat Primaria Sadaclia. Reprezentantii Primariei si ai scolii din Sadaclia ne–au spus ca, de fapt, copilul se afla in raspunderea «Oraselului Copilariei» si ca in sat nu prea are cine raspunde de el. «Copilul nu mai este in registrele scolii din Sadaclia. Dosarul lui a fost transferat la Parata si nu am fost informati ca Nicolae nu frecventeaza scoala acolo», a afirmat Ana Baciu, directorul scolii din Sadaclia. «Ne–a spus cineva ca acest copil a revenit in sat. Din pacate, mama sa a decedat, iar tatal sau nu se afla in localitate, de aceea nu are un tutore legal», ne–a marturisit Vasilisa Pistol din cadrul Primariei Sadaclia.

La Ministerul Educatiei si Tineretului am fost informati ca un copil aflat in custodia unei institutii rezidentiale poate parasi aceasta institutie doar daca exista acte care ar confirma ca in localitatea in care pleaca exista un tutore care raspunde de el si care ii poate asigura casa, masa si conditiile necesare de existenta. In cazul in care copilul fuge dintr–o institutie, casa de copii trebuie sa informeze toate instantele necesare pentru a stabili locul si situatia acestuia.

Nicolae Lungu nu este unicul copil despre care nu se cunosc prea multe in casa de copii in care este inscris. Si Alexandru Moraru figureaza sub tutela «Oraselului Copilariei», dar despre el chiar nu mai stie nimeni exact unde se afla. «Si Moraru e inscris la noi, dar acum nu e aici, e fugar, a fugit, sunt zvonuri ca e prin Chisinau», ne–a spus asistentul social Ruslan Caraus, dupa ce a declarat ca administratia oraselului nu poate fi gasita: «Pe loc nu–i nimeni».

Despre Alexandru de 15 ani: «Unde l–au dus nu stim exact»

Familia lui Alexandru a locuit candva in oraselul Codru. Am contactat scoala din acest orasel.

Olga Spac, profesorul de serviciu, ne–a spus ca s–a mai auzit despre situatia complicata a celor 3 copii din familia Moraru, caci dupa ce a decedat mama lor, au ajuns cu totii in strada, fiind plasati in diferite case de copii. «In momentul de fata, niciunul dintre ei nu este inscris in scoala noastra, ei au fost transferati prin decizia autoritatilor locale si nu avem acum raspundere juridica asupra lor», ne–a spus profesoara Spac. La Primaria oraselului Codru a fost confirmat faptul ca Alexandru a fost transferat la Parata. «Totusi, am inteles ca el nu mai sta acolo. Nu am fost informati oficial. A venit politia pe aici cu el, dar unde l–au dus nu stim exact», ne–a spus Zinaida Bahova din cadrul Primariei. Cei trei copii ai familiei Moraru nu au casa in oraselul Codru, tatal lor locuind neautorizat intr–un subsol. Alte tentative de a afla unde se afla acum Alexandru nu s–au soldat deocamdata cu succes.

«S–a intamplat sa mai vedem copii de la "Oraselul Copilariei" vagabondand prin sat zile in sir, fara ca nimeni din autoritati sa incerce sa afle ce e cu ei. Asteptam ca intre profesorii scolari si pedagogii de la aceasta casa de copii sa existe un dialog prin care sa incercam impreuna sa educam cu adevarat acesti copii, dar nu a reactionat nimeni. Ni se aduceau copii care, in clasa a cincea, nu pot citi. Eu insistam asupra faptului ca acesti copii au nevoie de lectii suplimentare si de ore in plus pentru studiu, caci asa nu poate fi promovat un elev mai departe, dar mi se tot dadea de inteles ca sa muncim mai departe cu alti copii, iar pe acestia sa ii lasam. Eu personal nu pot sa inchid ochii in fata nereusitei unui copil, caci va veni un moment in viata lui cand se va intreba: "De ce invatatoarea ceea nu m–a invatat si pe mine sa citesc si sa scriu?"», ne–a spus una dintre profesoarele scolii din Parata, adaugand ca un alt copil orfan, Mihai Iacovlev, nu se stie de ce nu mai e primit in «Oraselul Copilariei», de aceea el munceste cu ziua prin sat ca sa poata supravietui si termina in acest an clasa a 9–a.

Si alti profesori au declarat ca reusita generala a scolii a scazut cu mult dupa ce copiii de la «Oraselul Copilariei» au fost inscrisi in aceasta institutie, adaugand ca in casa de copii cu pricina nu se acorda atentie suficienta pregatirii temelor. «De ce un copil care e deja de un an acolo nu stie totusi sa citeasca? Sunt atatia educatori acolo, oare nu considera important ca acesti copii sa fie si ei alfabetizati?», se intrebau profesorii. Niciunul dintre ei nu a dorit sa isi spuna numele, considerand ca ar putea avea probleme cu administratia scolii si a localitatii. Totodata, ei sunt ingrijorati de faptul ca numarul acestor copii se preconizeaza sa creasca, in timp ce nu toti vor putea beneficia de educatia si atentia necesare.

Taisia Voronin: «Nujno razvivatsea»

«In acest an avem 107 elevi de la aceasta casa de copii, iar pentru anul viitor se mai preconizeaza vreo 150. Nu avem incaperi suficiente, dar despre asta stie si ministerul», a spus directorul scolii din Parata, Grigore Verlan.

«Nujno razvivatsea», a declarat pentru Ziarul de Garda si Taisia Voronin, patroana acestei institutii, referindu–se la posibila extindere a numarului de copii in «Oraselul Copilariei».

In acelasi timp, directorul scolii din Parata a afirmat ca multi dintre acesti copii au o reusita foarte slaba si multe absente, dar ca de toate acestea sunt de vina copiii. «Sunt cateva fete mai mari care umbla de–a dracului prin sat, altii nu invata, altii incalca ordinea. Acesti copii nu au dreptate, ei intotdeauna au inclinatii spre asa ceva. Si sa vedeti cum tradeaza ei educatorii cand vin sefii din Austria: pe loc le spun ca cineva a strigat la ei sau i–a lovit. Numai copiii sunt de vina pentru toate acestea», a spus directorul scolii, adaugand ca «Oraselul Copilariei» este de fapt un loc ideal pentru copii.

Am solicitat–o pe Taisia Voronin sa se pronunte asupra cazurilor de disparitie a copiilor din «Oraselul Copilariei». Ea s–a aratat mirata de asemenea intrebare. «De ce intrebati asta? Si chiar daca se intampla, trebuie sa dati imediat totul in vileag? Trebuie de clarificat mai intai ce fel de copii sunt acestia, caci ei sunt din strada. Acolo este director, care trebuie sa raspunda de toate. Eu am sa ma interesez pentru mine, iar voi informati–va la Ministerul Educatiei», a conchis Taisia Voronin.

L–am solicitat pe Ministrul Tvircun daca cunoaste cazuri de disparitie a copiilor din cadrul institutiilor rezidentiale si cine este responsabil de astfel de situatii. El a mentionat ca astfel de cazuri au existat, «mai exact in luna februarie a acestui an am fost informati despre o incercare de rapire a unui micut dintr–o casa de copii. Desigur au fost anuntate fortele de ordine, iar rapirea prevenita. Copii nu fug de buna voie din casele de copii, trebuie sa intelegeti ca acestea nu sunt rezervatii ci institutii in care li se poarta de grija.»

Ministrul Tvircun a mentionat ca de fiecare data cand au fost depistate cazuri in care persoanele din administratia institutiilor rezidentiale si–au depasit atributiile de serviciu, acestea au fost trase la raspundere.

De la Victor Tvircun «Oraselului Copilariei» patronat de Taisia Voronin este o institutie care are un statut de alternativa. «Consider aceasta institutie este o randunica in cadrul reformei sistemului rezidential. Ne propunem si ne dorim pe viitor deschiderea mai multor astfel de centre.»

Profesorii: «Spala chiuvetele bine, dar cartea?»

«La prima vedere, totul arata bine in acest loc. Dar cand privesti mai atent la felul in care sunt educati acesti copii, descoperi o multime de lucruri stranii. E un regim represiv, sunt pusi sa munceasca mult fizic, ceea ce aduce un beneficiu lor si comunitatii, dar nu am vazut sa se acorde prea mult timp pregatirii temelor. Li se ofera masa si cazare si educatie prin munca, dar mai putin li se cultiva dragostea de carte», a opinat una dintre fostele angajate ale acestei institutii.

Profesorii de la Parata s–au convins ca unii copii au chiar aptitudini deosebite si ar putea fi elevi buni, dar deseori vin cu temele pregatite insuficient. «Se vede ca muncesc fizic mult, caci au mainile crapate. Ei spun ca spala veceurile si chiuvetele cu preparate chimice care le deterioreaza pielea», afirma profesorii.

«Trebuie sa lucram mult aici. E bine, ni se da mancare gustoasa. Ne simtim normal, dar am vrea sa invatam parca mai bine, sa devenim ceva in viata. Dar ni se spune ca copiii care nu se poarta frumos si nu indeplinesc toate lucrarile vor fi trimisi acasa. Noi nu avem casa, mama sta cu un barbat care bea si nu ne primeste. Si ne temem sa nu fim trimisi acasa», ne–au spus doi frati din «Oraselul Copilariei.»

Cu doua saptamani in urma, pe data de 14 mai, cei 107 copii nu au fost in corpore la ore. «Oraselul Copilariei» a fost vizitat de Taisia Voronin, sotia presedintelui R. Moldova si patroana acestei case de copii.

Reporter de Garda


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–21–43
ziaruldegarda@yahoo.com