Propaganda sovietica spunea ca traim in cea mai democratica tara de pe pamant, dar de fapt nu aveam acces la cele mai elementare lucruri. Asa am descoperit articolul 99 din Constitutia URSS, care stipula: «Votarea este secreta si controlul asupra optiunii alegatorului este interzis» (Golosovanie tainoie. Controli za voleiziavleniem izbiratelei zaprescen). Am studiat si analizat atent acest articol si am concluzionat ca dreptul alegatorului se incalca flagrant. Deoarece alegatorul, sustinand candidatul numit si nedorind sa–si complice situatia sociala, mergea direct la urna de vot, evitand cabina pentru «vot secret». Astfel ca si pionierii care stateau de straja langa urne puteau afirma ca doar 10 alegatori au votat impotriva, pentru ca doar astia au intrat in cabina. Aceasta era modalitatea de a vota in URSS si alegerile se produceau cu o participare de 99,99%  pentru candidatul numit. Despre aceasta incalcare grava a articolului 99 al Constitutiei am scris o scrisoare si am expediat–o Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, unicul mandatat, tot prin constitutie, cu supravegherea cazurilor de incalcare a articolelor constitutionale (atunci nu exista Curtea Constitutionala si alte asemenea structuri, precum exista astazi).

In anul 1982, doar la 3 saptamani dupa ce am expediat scrisoarea (eram angajat pe post de inginer cercetator la institutul de constructii si tehnologii al asociatiei de stiinta si productie Ialoveni, specialist cu grad superior), au inceput sa ma ia la control organele KGB. Au spart toate lacatele, au perchezitionat biroul meu, insistau sa fiu eliberat pentru purtare amorala.

Ei, dar cum sa eliberezi un specialist de cea mai buna calificare chiar intr–o zi–doua? Au gasit repede metoda: n–am fost atestat si m–au concediat. Am insistat sa mi se dea procesul–verbal, vroiam sa aflu motivele eliberarii. Mi–au respins cererea. Doar peste un an, prin intermediul Procuraturii republicane, am avut acces la acel proces–verbal si am aflat ca munca mea de 9 ani a fost un act de sabotare si de vrajmasie (vreditelistvo). Dupa ce m–au eliberat, am inceput sa scriu peste tot: la cc al pcus, conducerii de varf a sindicatelor unionale, la ziarele Pravda si Izvestia, la procuratura statului totalitar sovietic.

Peste tot indicam acel articol 99, incalcarea caruia ma deranja. Eram mereu chemat in sala de audienta a sovietului suprem al rss moldovenesti, la comitetul orasenesc al comunistilor, toti imi dovedeau ca nu supravegheaza nimeni pe cetateni in timpul alegerilor…

Cand a venit Andropov la putere, statul totalitar a fost impanzit cu «troici kaghebiste», care verificau cetatenii prin cinematografe, restaurante, sali de concerte sau pe strada… Atunci locuiam intr–un demisol din strada A. Mateevici, 58. In una din zile m–am pomenit cu «un grup kgb–ist» in casa. Venise sa–mi puna catuse si sa ma duca, dar nu le–a mers. Am povestit leitenantului, care–i insotea pe alti 4, despre incalcarea articolului 99, despre faptul ca am scris plangere in instantele superioare. Am recunoscut ca am scris, spunandu–i ca toate instantele sunt ale noastre, sovietice, doar nu am scris presedintelui american. Asa i–am spus si m–au lasat in pace, zicandu–mi «razberiomsea i soobscim»…

Am ajuns la Moscova, avand stabilita o intalnire cu Victor Jackovich, atasat cultural la Ambasada SUA. Domnul Jackovich mi–a spus ca lupta mea este in zadar, pentru ca articolul 99 se incalca in mod antidemocratic in urss… Chiar il mai rugasem sa vorbim la telefon mai des, ca sa asculte cei de la organele comitetului direct de la sursa ce mai fac si unde am mai scris… Ultima oara l–am intalnit pe domnul Jackovich la Chisinau, in timpul unei vizite a sale la USM. Mi–a comunicat ca mandatul i se incheie, prezentandu–mi un nou coleg. Mi–a dat atunci adresele a trei senatori americani, care erau mai activi in apararea drepturilor omului. M–a sfatuit sa le scriu si sa le cer ajutor ca un luptator pentru distrugerea regimului totalitar sovietic. Am scris scrisoarea, am expediat–o, dar nici pana azi nu am un raspuns.

Si atasatul cultural al Frantei m–a invitat la Ambasada, sa transmit personal plangerea mea despre articolul 99 al Constitutiei sovietice Presedintelui Frantei, dar am fost oprit. Cei din anticamera mi–au spus ca am nevoie de un permis special eliberat de KGB ( era in perioada in care Gorbaciov se intalnea cu presedintele francez).

Si Ambasada Olandei m–a tratat foarte frumos, sustineam o corespondenta cu un reporter al Agentiei France–press. In anul 1987 aproape ca mi se acceptase o intalnire, in urma numeroaselor mele plangeri, cu procurorul general al urss…Intalnindu–ma cu un sef de directie la Procuratura Generala, acela mi–a spus ca din cauza numeroaselor mele scrisori — pisanina — se cearta toata conducerea de varf…

La Prezidiul Sovietului Suprem eram primit numai de angajatii statului si in nici un fel de alesii poporului. Dar cand am scris o cerere pentru a fi audiat de un deputat, cinovnicul mi–a raspuns: Deputatii pot primi doar cetatenii care cer gratiere si pe cei care renunta la cetatenia sovietica, alte categorii nu se accepta«. Cea de a doua, "refuz cetatenia sovietica", mi–a picat tocmai bine. M–am retras si am scris acolo, pe loc, o cerere prin care renuntam la cetatenia sovietica, mentionand ca a fi cetatean sovietic nu mai este o onoare, precum trambitau ideologii comunismului in toata lumea, ci un jug care ne baga tot mai adanc in noroiul puturos al sovinismului velicorus. Am scris acolo tot ce adunasem de ani de zile. Am indicat pana si faptul ca pe cladirea unde isi avea sediul Prezidiul Sovietului Suprem era montata o tablita pe care citisem ca in acea cladire a primit in audienta cetateni presedintele Sovietului Suprem, Kalinin, iar azi nu poti sa te intalnesti cu un deputat pentru ca iti blocheaza calea sute de birocrati.

Cel care a luat cererea mea in mana a citit–o cu atentie si, uitandu–se lung si speriat, m–a intrebat daca nu vreau sa o retrag ca nu a mai inregistrat astfel de cereri. Se va crea o situatie extraordinara! Am anuntat toate ambasadele, ziaristii, redandu–le continutul cererii. La vreo doua saptamani am fost invitat de catre seful sectiei juridice a ziarului Izvestia sa ma prezint la o intalnire. El mi–a spus ca in curand cererea mea va fi satisfacuta… Insa peste cateva saptamani in Pravda si in alte ziare, pana si in cele raionale, am citit o stire din patru randuri precum ca in sala de audienta a Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Andrei A.Gromiko a primit cetatenii sovietici in audienta«. Da, acea mica fisura se extindea si devenea acum o gaura.

Ion TUTUNARU,
fost detinut politic
(fragment din manuscrisul cartii in curs de aparitie)