Business în/din numele Domnului (II)
Biserica este instituţia în care cetăţenii R. Moldova au cea mai mare încredere. Cel puţin aşa arată sondajele din ultimii 10 ani. Deşi unii reprezentanţi ai cultelor consideră acest lucru drept unul firesc, sunt şi voci care afirmă că lucrurile ar sta cu totul altfel, dacă omul de rând ar cunoaşte subtilităţile din interiorul bisericii. Cu toate acestea, un lucru este cert – unii reprezentanţi ai clerului, pur şi simplu, profită de încredere şi, fie se implică direct în afaceri, lucru interzis de canoanele ortodoxiei, fie transformă preoţia într-o simplă meserie.
Continuare din nr. trecut
Binecuvântarea vs fudulia
În ultimul timp, în vizorul presei au intrat mai multe scandaluri iscate între enoriaşi şi biserică din cauza taxelor pentru serviciile divine, care diferă de la o parohie la alta, uneori destul de semnificativ. Teoretic, mărimea acestora e stabilită de un Consiliu Parohial, a cărui misiune este de a administra patrimoniul, bunurile materiale şi fondurile parohiei. Organul respectiv este prezidat de preot, dar din el fac parte şi simpli enoriaşi. La modul practic, însă, de cele mai multe ori, în special în localităţile rurale mici, atât responsabilităţile, cât şi puterea de decizie a consiliului, sunt întrupate într-o singură persoană – preotul.
Vadim Cheibaş, secretar al Mitropoliei Moldovei, spune că respectivele taxe sunt stabilite reieşind din cheltuielile de întreţinere a sfântului lăcaş, a clericilor şi a personalului bisericesc. “Dacă o cununie este oficiată de un singur preot, e una. Dar atunci când preotul este secundat de un diacon sau poate chiar de alţi doi preoţi, de un cor de cel puţin 7-10 persoane, de un clopotar, de personalul care întâmpină perechea care se cunună… Astfel, ajung să fie implicate circa 25 de persoane şi, vă daţi seama, fiecare dintre ele pretinde la o remunerare, deoarece nimeni în perioada asta nu face nimic degeaba”, explică Cheibaş.
„Sunt indignat că acest subiect este discutat de oameni care nu au vreo legătură vie cu Biserica, ci vin doar la ocazii. Nu înţeleg de ce unii se scandalizează că o cununie “costă” 500 de lei, când masa de nuntă îi costă cel puţin 50.000? […] Păi, ce-i mai important în viaţa unei familii ortodoxe: binecuvântarea Bisericii sau fudulia, mâncarea şi băutura?”, ne întreabă retoric ieromonahul Petru Pruteanu, doctor în teologie, cleric al Episcopiei de Edineţ şi Briceni, slujitor al bisericii despre care se spune că nu s-ar teme să spună lucrurilor pe nume.
„Războiul” taxelor
Deşi e considerat mare, s. Mândreşti, Teleneşti, e, totuşi, unul tipic pentru R. Moldova. Întins pe două coline, satul are vreo 5 000 de locuitori, dintre care circa 1 000 sunt pensionari. Principala ocupaţie este agricultura, iar una dintre cele mai importante surse de existenţă ale mândreştenilor sunt banii expediaţi de rudele plecate la muncă peste hotare.
În 2011, această localitate a fost zguduită de un scandal iscat între preot şi mireni, ultimii fiind nemulţumiţi de taxele pentru serviciile divine, pe care le considerau “prea mari”. Mai mult, aceştia afirmau că, din taxe, preotul şi-ar fi cumpărat două maşini. Tot taxele l-ar ajuta să ducă o viaţă mai mult decât decentă, mult peste cea a majorităţii sătenilor. Deşi toţi cunosc incidentul, oamenii din Mândreşti te tratează cu scepticism dacă încerci să discuţi cu ei acest subiect. Ba te mai şi suspectează dacă “nu cumva eşti trimis de părinte”, pentru că nimeni nu-şi permite să se ia la harţă cu el. “Nu-i un om rău, spun sătenii, dar banii îl strică”.
Constantin Porcescu a devenit paroh al bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din s. Mândreşti în urmă cu vreo 20 de ani, îşi amintesc sătenii. De profesie pădurar, spun aceştia, părintele Constantin are un dar înnăscut de a fi preot. A venit la Mândreşti dintr-o comună vecină, iar mândreştenii spun că l-au ajutat, care cum a putut, să-şi facă o casă cu două nivele, chiar lângă sfântul lăcaş.
Timp de 20 de ani, s-au schimbat multe la Mândreşti. Multe s-au schimbat şi în viaţa preotului. Acum, în ograda sa, pot fi văzute două maşini: un Audi vechişor şi un Jeep, cum au botezat sătenii recenta achiziţie a preotului. Cu prima “umblă prin sat, dar cu JEEP-ul se duce la Chişinău”, ne-au spus vecinii părintelui. Sătenii spun că acestea nu ar fi singurele avuţii ale preotului şi că, la Chişinău, el ar mai avea cel puţin o casă, construită în ultimii ani.
9 000 de lei, prohodul unei sinucigaşe
Mândreştenii spun că, de fapt, taxele pentru serviciile divine erau pipărate şi anterior, dar satul a tăcut până la început de 2011. Din câte se pare, scânteia care a aprins scandalul dintre preot şi unii mireni e legată de faptul că părintele ar fi acceptat să oficieze prohodul unei femei care s-a sinucis şi care avusese probleme psihice, în schimbul a 9 000 de lei.
O rudă de-a femeii care şi-a pus capăt zilelor confirmă parţial acuzaţiile sătenilor. “Băieţii femeii au făcut un bine. Lumea vorbeşte, dar părintele nu ne-a cerut bani. Femeia asta (care s-a sinucis – n.r.) a avut mulţi bani, pentru că lucrase în străinătate. Am vrut s-o îngropăm omeneşte şi am mers la părinte. I-am dat 2 000 de lei, să-i citească rugăciunile. Părintele a zis că ar fi bine să se cumpere şi un costum pentru preot şi băieţii i-au mai dat vreo 7 000 de lei. La început, părintele nu a vrut s-o îngroape. Timp de 40 de zile, nu am făcut nimic pentru ea. După asta, preotul s-a dus la mitropolie şi, după 40 de zile, i-a făcut la biserică tot ce trebuie”, ne-a povestit femeia.
Preotul Constantin, însă, n-a fost prea deschis la acest subiect. “Voi aţi auzit de 7 000, eu am auzit de 20 000. Cine e cel care v-a spus asta? Cum îl cheamă? Oamenii cu mortu-n cauză au venit şi s-au revoltat. Dar de ce trebuie să-ţi povestesc matale? Nu a fost nicio străşnicie, nimica. Au venit băieţii, unu-i în Italia, unu-i în România, şi s-au lămurit cu oamenii. Ce-i cu prostiile astea că am auzit, mătincă…?”, ne-a reproşat, ironic, parohul Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”. Am insistat, totuşi, să precizăm dacă banii au fost acceptaţi drept donaţie pentru biserică. “Mata ce, mă ischiteşti pe mine? De ce trebuie să vorbim despre asta?”, ne-a întrebat părintele.
Taxe mai mari decât la catedrală
„Pentru o înmormântare el lua peste 1000 de lei, în timp ce în satele vecine se luau 300-350 de lei”, susţine unul dintre organizatorii revoltei îndreptate împotriva părintelui Constantin. În schimb, Tudor Şuiu, primarul de la Mândreşti, spune că taxele nu erau chiar duble faţă de localităţile vecine, dar recunoaşte că erau mai mari. “Acum nu există o taxă stabilită pentru fiecare serviciu. E cum se înţelege cu omul. Dacă omului nu-i convine cât cere părintele, îi dă cât socoate. Preotul se împacă cu situaţia”, ne asigură primarul.
De fapt, chiar şi unii preoţi recunosc că taxa de 1 000 de lei pentru o înmormântare, dar şi pentru cununii sau alte servicii divine, ar fi exagerată. Pentru comparaţie, la Chişinău, la Catedrala “Naşterea Domnului”, un botez costă 400 de lei, cununia unui cuplu – 1500 de lei, iar a două-trei cupluri concomitent – 1000 de lei (la catedrală nu se fac înmormântări, n.r.).
„Sunt nişte oameni care caută în viaţa asta să iscodească de la sine. Sunt nişte lucruri care…”, a reacţionat părintele Constantin, fără să-şi termine gândul, atunci când am încercat să-l întrebăm despre nemulţumirile mândreştenilor legate de taxele la serviciile bisericeşti. “Oamenii pot spune multe. Şi eu pot vorbi, dar când te uiţi la realitate… Nu a fost suit preţul peste mine. Că mi s-a părut, că am auzit, că mătincă, că să chiorăsc că aşa o fost, astea-s lucruri prin care cineva încearcă să-l pângărească pe preot. Eu cu toţi oamenii în viaţa asta mă am numai de bine”, precizează preotul. Totodată, părintele Constantin spune că în sat nici n-au fost probleme ca atare, aşa cum afirmă unii mândreşteni. “Li s-a părut, au auzit… Doamne fereşte”, a conchis preotul.
Şi primarul Tudor Şuiu susţine că, în localitate, nu a fost un conflict în adevăratul sens al cuvântului. “Au fost mai degrabă nişte revendicări către preot. Au fost câteva întâlniri între enoriaşi şi preot, s-a discutat şi s-au făcut compromisuri de ambele părţi”, spune primarul.
„El cerea cât dorea”
Sătenii recunosc că s-au mai schimbat lucrurile după ce au încheiat un pact cu preotul, dar că, oricum, mai lasă de dorit. “Am mers, mai multe duminici la rând, vreo 20 de oameni din sat şi i-am cerut preotului să pună o foaie pe perete cu preţurile pentru toate serviciile. El cerea cât dorea şi lua cu mia pentru orice. După scandal, preotul a redus taxele, dar a început cu altele. Dacă vrei să-ţi citească o rugăciune, trebuie să-i mai dai, şi, tot aşa, pentru una, pentru alta, iar se ajunge la vreo mie de lei”, ne-a povestit un locuitor al s. Mândreşti, care îl acuză pe preot că ar folosi banii bisericii în scopuri personale. “Noi trăim în acest sat şi nu ştim ce bani sunt în biserică. Eu ştiu că Primăria şi Biserica trebuie să fie exemplul satului, dar ce exemplu pot lua oamenii de la biserică dacă acolo-i tata hoţilor, care fură în stânga şi-n dreapta? Când a venit la noi, nu avea nici casă, iar acum are şi două maşini”, ne-a spus indignat interlocutorul.
„Cum să nu aibă maşină? Care preot acum nu are maşină? Şi Vladimir de la Chişinău are vreo 3-4 maşini. Să le dai bani cu căldarea, că ei tot nu se mai satură”, spune o bătrână din localitate. “Am fost la el şi i-am spus să nu ia mai mult de 300 de lei pentru servicii. El însă a cam încălcat regulile şi cât vrea, atâta ia. Maşinile le-a cumpărat tot pe spinarea oamenilor, că altfel nu putea să fie”, crede moş Ion din Mândreşti.
Părintele Constantin, însă, nici despre maşinile sale nu preferă să vorbească prea mult. “Am o singură maşină, nu două. Ce, acum trebuie să mă laud sau să mă înjosesc în faţa cuiva? Eu ştiu că am un Audi, nu un Jeep”. Am insistat să aflăm dacă maşina de teren îi aparţine. “Iaca, iar se începe. Eu am un Audi. Dacă vine cineva la mine într-o zi, iar eu merg cu o maşină prin sat, asta înseamnă că trebuie să-mi cer voie de la cineva să mă sui în Jeep-ul cela, ori în corabie, ori în avion?”, ne-a întrebat părintele Constantin, evitând, astfel, subiectul.
„Corect ar fi să fie benevol”
Ieromonahul Petru Pruteanu, cleric al Episcopiei de Edineţ şi Briceni, spune că, pe lângă faptul că subiectul taxelor bisericeşti este discutat şi de acei care nu au vreo legătură vie cu biserica, aceştia mai invocă şi anumite texte biblice, care, de fapt, sunt împotriva lor. “Haideţi să vedem cazul văduvei care a dat 2 bani. Ştiţi despre ce se vorbeşte acolo? Despre taxele de 10% pe care orice evreu trebuia să le plătească templului din venitul său, lunar sau anual. Am vorbit cu mulţi preoţi şi aceştia spun că ar fi de acord ca cei 93% de ortodocşi să plătească nu 10, ci 2-3% din veniturile lor la Biserică, iar toate serviciile religioase, chiar şi lumânările, să fie pe gratis. Dar câţi dintre cei 93% de ortodocşi, botezaţi şi cununaţi în Biserică, ar fi de acord cu o astfel de abordare? Foarte puţini”, opinează ieromonahul.
Pe de altă parte, un tânăr teolog ortodox care ne-a solicitat anonimatul e de părere că biserica n-ar trebui să fixeze absolut nicio taxă. “Corect ar fi să fie benevol. Dacă omul vrea să dea ceva, să de-a benevol şi să simtă bucurie că face lucrul ăsta, dar să nu i se impună. Asta înseamnă că preotul e chemat, că e vocaţie, că ei sunt duşi acolo prin credinţă. Şi eu sunt convins că oamenii ar fi mult mai deschişi, decât să li se pună nişte taxe. Şi încă taxe…”, nu-şi termină gândul teologul.
(Ne)credincioşii şi bisericile “VIP”
Pe lângă faptul că taxele pentru serviciile divine diferă de la o zonă la alta, acestea ajung să fie diferite chiar şi în cadrul aceleiaşi localităţi, în care sunt două sau mai multe parohii, lăsând impresia că totul funcţionează ca în sistemul de afaceri, unde cererea creează oferta şi viceversa.
Deşi recunoaşte existenţa unui astfel de sistem în cazul serviciilor divine, ieromonahul Petru Pruteanu susţine că “(ne)credincioşii” sunt cei care l-au creat, şi nu preoţii. “În mod normal, fiecare credincios trebuie să se boteze şi să se cunune în parohia sa, nu la mănăstiri sau la catedrale. Dar iată că lumea, dintr-o fudulie prostească, vrea să fie cununată anume la Catedrală, la Mănăstirea Curchi sau Căpriana (bineînţeles, acestea sunt simple exemple), pentru a avea o sesiune foto cât mai reuşită. Aşa s-a ajuns ca unele biserici să fie considerate “VIP” şi cu “taxe mai usturătoare”. Ia să nu mai solicite nimeni cununii la “biserici VIP” şi veţi vedea cum taxele vor ajunge ca cele de la sate!”, se arată sigur ieromonahul.
Însă tânărul teolog citat mai sus spune că, din păcate, clerul ţine cont de posibilităţile financiare ale comunităţii, atunci când se stabilesc preţurile serviciilor divine, şi nu ţine cont de starea spirituală. “Problema e că biserica pune mai mult accent pe ziduri, decât pe suflete. Un călugăr renumit, pe care cineva îl întrebase ce părere are despre numeroasele biserici ce se construiesc, a răspuns doar: “Ziduri, ziduri…”. Ar trebui să punem accent pe zidirea sufletelor, nu pe cea a zidurilor, că acelea azi sunt, iar mâine nu mai sunt”, conchide acesta.
„Totul depinde de enoriaşi”
„Când el (preotul – n.r.) intră în biserică şi spune: “a celor săraci este împărăţia cerurilor”, dar omul se uită la dânsul şi vede că este niţel supraponderal, are maşină nu ştiu de care, trăieşte într-o casă nu ştiu de care, îşi mai face o casă nu ştiu unde, în timp ce un sărac nu poate plăti taxele ca să-şi înmormânteze părintele sau copilul, atunci, la ce concluzie ajunge?”, se întreabă retoric Arcadie Barbăroşie, directorul IPP.
Deşi statutul de preot a ajuns să fie asociat cu bunăstarea, dacă nu chiar cu luxul, într-o ţară precum R. Moldova, în care, potrivit aceluiaşi BOP, circa 70% din populaţie trăieşte la limita sărăciei, mai mulţi membri ai clerului spun că, din contra, aceştia o duc foarte greu.
„Din fericire, nu avem chiar aşa de mulţi preoţi care întrec măsura bunăstării materiale, dar iată că aceştia reuşesc să pună în umbră şi mulţimea de preoţi de la ţară, care, din păcate, o duc foarte greu. Şi când am zis de exagerări, nu m-am referit doar la viaţa privată, ci şi la veşmintele pe care unii ierarhi şi preoţi le poartă, afişându-se în mijlocul unui popor muritor de foame”, opinează ieromonahul Petru Pruteanu.
Şi Teodor Pelin, protopopul de Criuleni şi Dubăsari, recunoaşte că “sunt vreo câţiva preoţi care o duc bine”, dar susţine că în prezent majoritatea clericilor o duc foarte greu. “Totul depinde de enoriaşi. Dacă ai nişte enoriaşi buni, vreun om de afaceri care să te sprijine, e bine, dar dacă nu…”
Am încercat, totuşi, să găsim o parohie foarte săracă. Din acest motiv, am apelat la mai multe protopopiate, cu rugămintea să ne sugereze măcar una. Şi, în timp ce la unele ni s-a spus că “la noi preoţii au cu ce trăi, nimeni nu se jeluie”, la altele am fost informaţi că astfel de parohii sunt, “şi nu numai una”.
„Crucea de preot este foarte grea”
Pe costişa malului abrupt, acolo unde Nistrul face probabil cea mai periculoasă curbă din tot traseul său, se întinde s. Marcăuţi din r. Dubăsari. Deşi e la doar câţiva kilometri de Holercani (renumit prin faptul că acolo se află vila de serviciu a preşedintelui ţării) şi, de la înălţimea sa, se văd ca în palmă staţiunile de odihnă luxoase de pe celălalt mal al râului, Mărcăuţi e mai degrabă un sat sărac, cu case care stau să se dărâme sau cu altele care încă îşi mai păstrează acoperişul din stuf. Febra migraţiei şi a remitenţelor pare să-l fi ocolit. Conform recensământului din anul 2004, satul are 730 de locuitori.
La biserica din Marcăuţi am ajuns pe la amiază. În ograda lăcaşului stăteau de vorbă câţiva enoriaşi. De colo-colo se zbenguiau vreo cinci puşti. Când intrăm, aceştia ne privesc curioşi şi ne salută respectuos cu “Hristos a înviat!”. În interiorul mic, şi parcă strâmt, al bisericii domneşte un miros puternic de tămâie. Lumina ce intră pe cele două ferestre mari laterale pare insuficientă şi creează senzaţia unei uşoare perdele de fum. Numeroase icoane, multe şterse de vreme, stau agăţate de jur împrejur. În spatele acestora luceşte un strat gros de vopsea bej. Pe alocuri, cam pe la nivelul genunchilor, aceasta a început să se cojească din cauza umezelii.
Preotul tocmai îşi încheie slujba. Urmează o predică despre orbirea sufletească, ţinută în faţa celor vreo 20 de enoriaşi. Cu vocea-i calmă, acesta vorbeşte rar şi apăsat. Uneori face pauze lungi, lăsându-te într-o aşteptare chinuitoare. Pare să caute cele mai potrivite cuvinte pentru ceea ce urmează să spună.
„Am mers să cerşesc”
De un an, părintele Valeriu e parohul Bisericii din s. Mărcăuţi. “Am fost hirotonit anul trecut, de Duminica Mare”, ne spune preotul. Recunoaşte că nu i-a fost uşor să apuce o astfel de cale, deoarece “crucea de preot e foarte grea”. La cei 37 de ani ai săi, are şapte copii. Şase băieţi şi o fată. Recunoaşte că se descurcă greu, dar nu se plânge. “Ne descurcăm cu ajutorul Domnului”, intervine matuşca. “Toată lumea crede că preoţii o duc bine, că au maşini de lux… Păi au, când parohia e mare şi au venit, dar ăştia, de la ţară, unde parohia e mică şi unde vin vreo două bătrânele care primesc o pensie mizeră, cum pot să mai supravieţuiască, să-şi întreţină familia?”, îşi continuă gândul preoteasa.
Părintele Valeriu îşi aminteşte că, atunci când venise în Mărcăuţi, găsise biserica în stare jalnică. “Nu era nimic. Nici cristelniţă (vasul în care este botezat copilul – n.r.) nu aveam. Aşa că am mers să cerşesc de la unul, de la altul. Apoi am apelat la rude, la cunoştinţe. Încălzire nu era, podeaua era putredă, prin acoperiş ploua, relatează preotul. Sunt al şaptelea preot aici. Nu ştiu ce s-a întâmplat, ce s-a smintit, dar lumea e rece în credinţă. Aţi văzut câtă lume a fost astăzi? Mi s-a spus că erau zile în care preotul nu avea cu cine face slujba”.
Taxe cu efect de milostenie
Deşi misiunea preotului e doar cea de a se ruga pentru comunitatea pe care o are sub îngrijire spirituală, mâinile crăpate şi zgâriate ale părintelui Valeriu trădează faptul că munca nu îi este străină. Acesta recunoaşte că are o mică prisacă, dar spune că aceasta îi permite să-şi întreţină familia şi că nu încearcă să facă din acest lucru un business. “Iau atâta cât pot duce. De fapt, preotul nu trebuie să muncească. El trebuie doar să se roage, să lucreze cu fiecare păcătos din sat şi să-l întoarcă în sânul bisercii. El trebuie să lucreze ca un psiholog, ca un medic care a găsit boala şi o lecuieşte”, explică părintele Valeriu.
Acesta se arată sigur de faptul că, dacă lumea ar fi cu “credinţă adevărată”, n-ar mai fi nevoie de taxe bisericeşti, pentru că ar şti că întreţinerea bisericii e de datoria ei. “Azi biserica a avut venituri de 128 de lei, duminica trecută – de 96. Dar eu mai am cinci lucrători, cum să-i plătesc? Cineva se gândeşte la asta? Eu de vreo două luni nu mi-am luat salariu”, explică parohul din Marcăuţi.
Deşi recunoaşte că obligativitatea parţială a taxelor bisericeşti nu e cea mai bună soluţie, părintele Valeriu e sigur că, în cele din urmă, acestea au acelaşi efect ca şi donaţiile benevole: “Iese din partea noastră că le impunem, însă Dumnezeu o să le scrie lor ca o milostenie”. “E o jertfă. Plus că taxa asta nu e a preotului, ci a bisericii”, ţine să precizeze matuşca. “Lumea la noi e rece. Dă-i voie omului… dacă n-o să ceri de la el să plătească măcar ceva, el n-o să aducă nimica. Dar biserica se strică, reparaţia trebuie făcută”, susţine parohul din Marcăuţi.
„Reţinem din altă parte, dar asta o plătim”
Potrivit lui Vadim Cheibaş, mitropolia nu are un fond special din care ar susţine parohiile sărace, chiar dacă un număr covârşitor dintre ele “sunt la limita existenţei”. Dacă parvin adresări pe numele mitropolitului cu solicitarea de a ajuta o anumită comunitate religioasă, “ÎPS, conducând o instituţie de asemenea autofinanţată, devine ca un fel de intermediar, în cazul dat, pentru a face adresările de rigoare faţă de alte persoane, personalităţi, persoane juridice, care, la rândul lor, alocă anumite mijloace financiare şi care, ulterior, sunt direcţionate solicitanţilor”, explică secretarul mitropoliei.
Cu toate acestea, orice parohie membră a mitropoliei trebuie să plătească în fondul acesteia o anumită taxă, mărimea căreia este direct proporţională cu mărimea parohiei. Părintele Valeriu din s. Marcăuţi spune că plăteşte “1200 de lei impozite pe 3 luni”, dar menţionează că, de echivalentul sumei respective, poate lua anumite atribute necesare slujirii – “lumânări, cărbuni, icoane, una-alta”. Deşi afirmă că, “dacă nu plătim, nu se întâmplă nimic, ţi se dă crezare”, parohul bisericii din Marcăuţi spune că el personal n-a ajuns în astfel de situaţii. “Eu simt că trebuie s-o plătesc. Reţinem din altă parte, dar asta o plătim”, ne asigură părintele Valeriu.
„Nici biserica nu s-a curăţat”
Un calcul elementar arată că mitropolia primeşte, de la parohiile sale, o sumă fabuloasă. O parohie săracă achită, anual, circa 4800 de lei. Să presupunem că toate parohiile ar plăti doar câte 500 de lei pe lună. Anual, s-ar cumula 6000 de lei. Mitropolia are circa 1 200 de parohii. Să presupunem că 200 dintre ele ar fi în incapacitate de plată. Prin concursul celorlalte 1 000 de parohii în fondul mitropoliei ar fi viraţi anual cel puţin 6 mln de lei.
Ce se face cu aceşti bani, însă, nu am reuşit să aflăm. La auzul întrebării despre banii obţinuţi din taxe, Vadim Cheibaş, secretarul mitropoliei, ne-a spus să vorbim cu responsabilii de la contabilitate. Cei din urmă, pe motiv că nu pot face declaraţii, ne-au îndrumat spre reprezentantul Serviciului de Presă al mitropoliei, dar acesta a fost de negăsit, deşi am insistat zile în şir.
„Citesc undeva pe un blog rusesc că, probabil, din seminariile duhovniceşti sunt alungaţi credincioşii, credincioşii adevăraţi, pentru că ei încearcă într-adevăr să respecte spiritul scrierilor bisericeşti. Or, lucrul acesta nu convine. Trebuie să aduni bani, să transmiţi mai departe. Îmi pare rău, dar sunt lucruri deplorabile şi probabil acuma s-ar fi curăţat foarte mult şi biserica dacă noi am fi avut legea lustraţiei şi am fi putut vedea câţi popi erau membrii al KGB-ului pe timpul sovietic şi câţi denunţau. Societatea nu s-a curăţat de sechelele regimului, cum nici biserica nu s-a curăţat”, opinează Arcadie Barbăroşie, directorul IPP, pe marginea situaţiei din sistemul bisericesc.
Totodată, părintele Valeriu din s. Marcăuţi afirmă că doar o mică parte dintre cei care îmbracă haina preoţească o fac din convingeri religioase. “Mie, odată, un preot îmi spunea aşa: la preoţie merg trei categorii de oameni – cei care se duc pentru bani, cei care vor să distrugă credinţa şi cei care vor cu adevărat să fie preoţi”, conchide parohul din Marcăuţi.
„Lucruri lăuntrice”
Pentru că există voci care afirmă că foarte mulţi preoţi nu sunt demni de haina preoţească, din simplul motiv că nu respectă o bună parte dintre canoane, am încercat să aflăm cât de des sunt judecaţi membrii clerului şi pentru care încălcări anume. Valeriu Potoroacă, preşedintele Judecăţii Bisericeşti, a refuzat să discute la acest subiect, motivând prin faptul că informaţia care ne interesează reprezintă “lucruri lăuntrice ale bisericii care nu sunt de interes public”.
Ieromonahul Petru Pruteanu, cleric al Episcopiei de Edineţ şi Briceni, spune că ştie foarte bine canoanele bisericeşti, precum şi viaţa Bisericii, şi ne asigură că numărul preoţilor care ar trebui opriţi de la slujire e foarte mic. “Am auzit şi eu de câţiva preoţi recăsătoriţi sau cu anumite păcate trupeşti. Dar, din aproximativ 1300 de preoţi câţi sunt în Moldova, poate că 20-30 cad sub incidenţa acestor canoane. Nu poate fi vorba despre majoritatea. Mai sunt şi preoţi care nu au o pregătire teoretică şi practică adecvată. Dacă ar fi să ţinem cont şi de acest aspect, atunci la numărul celor care nu prea au ce căuta în tagma preoţească poate că ar trebui să mai adăugăm vreo 100-200 de preoţi. Dar asta deja nu este o încălcare canonică pentru care ei ar trebui opriţi de la slujbă, ci e vorba de nişte competenţe care trebuiau verificate încă înainte de a fi făcuţi preoţi. La urma urmei, preoţii vin din acest popor şi sunt “după chipul şi asemănarea” poporului…”, a conchis ieromonahul.
Nicolae CUŞCHEVICI, Victor MOŞNEAG, Tatiana EŢCO
