Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Răspunsul lui Gaburici sau Cum…

Răspunsul lui Gaburici sau Cum un articol de presă a născut demisia unui premier

Chiril Gaburici şi-a anunţat demisia din funcţia de prim-ministru la o zi după ce a fost audiat de procurori în dosarul penal privind studiile sale şi la trei luni şi jumătate de la apariţia în ZdG a articolului „CV-ul necenzurat al premierului”, care a scos la iveală mai multe detalii necunoscute din trecutul acestuia. Acel articol a adus cu el mai multe întrebări, la care Gaburici s-a tot eschivat să răspundă, deşi era luat la întrebări la aproape fiecare apariţie publică. Iniţial Gaburici evita să vorbească despre examenele de bacalaureat, apoi despre diploma cu care a ajuns la facultate, pentru ca mai apoi să evite să răspundă dacă acea diplomă este sau nu falsă. Într-un final, singurul răspuns pe care a putut să-l dea opiniei publice a fost… demisia.

Dosarul de presă al studiilor premierului Chiril Gaburici a început la finalul lunii februarie 2015, aproape imediat după numirea sa în funcţie, atunci când, provocaţi în special de misterele din CV-ul proaspătului premier, care nu indicase date exacte despre studiile sale, inclusiv perioadele în care a învăţat la anumite instituţii de învăţământ, am început a căuta. Aşa am aflat că Gaburici a plecat de la Gimnaziul din Logăneşti, satul său de baştină, în 1992, pe când avea 16 ani, după ce absolvise acolo 9 clase, şi că tot în acel an a fost înmatriculat la Colegiul Republican de Microelectronică şi Tehnică de Calcul (CRMTC) din Chişinău, situat pe str. Mihail Sadoveanu.

IMG_0001„Se vede că la ceva a susţinut, la altceva nu”

Vineri, 27 februarie 2015, am fost la CRMTC, pentru a verifica dacă Gaburici a studiat sau nu la acea instituţie. Încă din hol ni s-a confirmat că premierul actual, deşi nu menţiona asta în CV, a făcut acolo clasele liceale. Unii ne-au spus că a învăţat bine, alţii că a avut probleme la „fizică şi matematică”. Directorul Colegiului, Constantin Ţaranovici, era în concediu, aşa că am discutat cu vicedirectorul, Gheorghe Zvezdenco, care era angajat la Colegiu pe când actualul premier învăţa acolo. Acesta ne-a spus că Gaburici a făcut clase liceale la CRMTC în anii 1992—1995 şi că, după examenele de BAC din 1995, a plecat. Iniţial, Zvezdenco era sigur că Gaburici ar fi obţinut diploma de BAC. Am solicitat să vedem notele cu care a plecat acesta, eventual, rezultatele de la BAC. Reprezentanţii Colegiului au căutat mai mult timp în registrul diplomelor eliberate de instituţie, fără însă a da de numele lui Chiril Gaburici. După lungi aşteptări, ni s-a spus că nu au găsit datele solicitate. Ni s-a recomandat să revenim luni, 2 martie. Aşa am şi făcut.

Ajunşi luni, 2 martie, în cabinetul lui Gheorghe Zvezdenco, acesta ne-a declarat: „Vă spun cu certitudine că d-lui a studiat în perioada 1992—1995 şi a fost exmatriculat. A participat la examenele de BAC. Asta e cert”. Am insistat, pentru a obţine un răspuns mai clar, întrebând dacă premierul a primit diplomă de BAC. „El a participat la susţinere, dar, se vede că la ceva a susţinut, la altceva nu”, ne-a răspuns Zvezdenco, precizând că, în 1995, acestuia nu i-a fost eliberată diploma de BAC. După CRMTC, am trecut pe la Universitatea Slavonă, prima instituţie de învăţământ la care Gaburici făcea referire în CV-ul său, postat pe site-ul Guvernului. De acolo am încercat să aflăm perioada în care premierul a studiat „economia”, dar şi un alt lucru extrem de important, în baza cărui document fusese înmatriculat, ţinând cont de faptul că, în 1995, nu a susţinut BAC-ul.

IMG_0007aaaDatele cu caracter personal şi eschivarea premierului

Andrei Babenco, directorul executiv al instituţiei, tatăl ex-deputatului comunist Oleg Babenco, a refuzat să ne ofere vreo informaţie. Acesta ne-a zis doar că Gaburici a venit la ei de la Academia de Studii Economice (ASEM) şi că „pot să vă spun doar că la noi el a învăţat foarte bine, să dea domnul să înveţe toţi aşa”. ZdG a trimis şi o scrisoare oficială către Universitatea Slavonă, dar, într-un răspuns la fel de oficial, am fost anunţaţi că informaţia solicitată, despre actul cu care a intrat la studii, dar şi perioada acestora, reprezintă „date cu caracter personal”. Atunci, doar din surse neoficiale, ZdG afla că şeful Guvernului a absolvit Universitatea Slavonă în anul 2004, la fără frecvenţă, când era deja şef al Departamentului Vânzări de la Moldcell.

Referitor la episodul ASEM, invocat de şefii Universităţii Slavone, Grigore Belostecinic, rectorul acestei instituţii, ne-a confirmat atunci faptul că premierul a învăţat o scurtă perioadă şi la ei. „Nu mai ţin minte. Documentele trebuie să fie în arhivă, dar sigur a fost înmatriculat înainte de 2000, când eu nu eram rector”, ne-a zis el. Am încercat atunci să aflăm şi de la Belostecinic în baza cărui document Chiril Gaburici fusese admis la ASEM. Rectorul a avut un răspuns deja cunoscut: „Sunt date cu caracter personal. Vi le pot oferi doar cu acordul lui Chiril Gaburici”. ZdG preciza atunci că Universitatea Slavonă, fondată în 1997, a fost acreditată oficial de Ministerul Educaţiei (ME) abia în decembrie 2003, când Gaburici era deja înmatriculat, perioadă în care Oleg Babenco, unul dintre fondatori şi actualul preşedinte al Consiliului de Administrare, era viceministru al Educaţiei. De altfel, imediat după ce Gaburici a devenit premier, Babenco, cel care-l admitea la studii, a fost numit în funcţia de şef al Biroului Relaţii Interetnice. În mod straniu, fostul deputat comunist, afiliat recent la Partidul Democrat, şi-a prezentat demisia la o zi după numire.

Gaburici a reacţionat după apariţia articolului

Printre altele, în articolul „CV-ul necenzurat al premierului”, ZdG a mai scris că Gaburici, la 5 ani de la finalizarea studiilor la Universitatea Slavonă, în 2009—2011, fiind deja director la Moldcell, la vârsta de 33 de ani, face masteratul la ULIM. Ulterior, la Universitatea Academiei de Ştiinţe face studii de doctorat, în bază de contract. El a fost înmatriculat în 2011, la fel, la studii cu frecvenţă redusă, urmând a studia 4 ani, 2015 fiind ultimul an de „studenţie” pentru Chiril Gaburici. Teza de doctorat pe care urmează să o susţină premierul este intitulată „Perfecţionarea managementului inovaţional în sfera tehnologiilor informaţionale (în baza datelor operatorilor de telefonie mobilă din R. Moldova)”. Articolul a scos în evidenţă şi faptul că mai multe diplome din CV-ul său, la care Gaburici a făcut referire, nu reprezentau mare lucru, fiind eliberate de diverse ONG-uri, unele dintre ele obţinute contra cost, după frecventarea unor cursuri. Gaburici nu a comentat imediat informaţiile apărute, deşi l-am abordat inclusiv la şedinţe de guvern şi chiar printr-o scrisoare oficială.

Răspunsul la acea solicitare oficială l-am primit în seara zilei de 5 martie 2015, după ce articolul deja a apărut, fiind preluat de majoritatea instituţiilor de presă importante. În răspunsuri, Gaburici admitea că nu deţine diplomă de BAC, precizând că acesta nu era obligatoriu atunci, dar nu detalia. El menţiona că a fost admis la ASEM în anul 1995 şi că s-a transferat la Universitatea Slavonă în anul 1998\. Premierul spunea că a ales Slavona în detrimentul ASEM-ului „pentru că a corespuns cerinţelor şi posibilităţilor pe care le aveam la acel moment”.

fotografia-zileiA promovat 3 din cele 5 examene de bac

Subiectul studiilor premierului, pe zi ce trecea, lua amploare. La aproape fiecare ieşire publică, premierul era întrebat despre examenele de bac şi diploma cu care a ajuns la facultate. Unii deputaţi chiar l-au chemat în Parlament pentru a da explicaţii. Acesta însă evita ciudat şi suspect de fiecare dată să vorbească despre subiect. În mijlocul acestor eschivări, deputatul PL Valeriu Munteanu a făcut mai multe interpelări către ME, care au oferit răspunsuri la întrebările pe care Gaburici le evita. Astfel, într-un prim răspuns, din 11 martie 2015, ME anunţa că Gaburici a fost exmatriculat de la Colegiu în septembrie 1995, din proprie dorinţă, neavând diploma de BAC. În decembrie 1997, acesta a fost exmatriculat şi de la ASEM, pentru că nu se prezenta la ore, fiind plecat la muncă peste hotare. Totodată, în anul 2000, Gaburici a fost înmatriculat la Universitatea Slavonă, la secţia cu frecvenţă redusă. După acest prim răspuns, apărea o altă neclaritate. Or, într-un răspuns pentru ZdG, Gaburici spunea că a fost înmatriculat la Universitatea Slavonă în anul 1998 şi nu în 2000, aşa cum anunţa ME. Din acest considerent, ministra Maia Sandu a fost chemată în Parlament pentru a oferi explicaţii.

Prezentă în faţa deputaţilor, Sandu nu a putut face claritate. Ea confirma însă informaţia prezentată de ZdG, că Gaburici nu a primit în 1995 diploma de BAC. „Potrivit informaţiilor primite de la CRMTC, în 1995, domnul Chiril Gaburici a promovat 3 examene de Bacalaureat, dar la ultimele două nu s-a prezentat”, menţiona Sandu. Aceasta a mai spus că, la ASEM, în 1995, Gaburici a fost admis în baza unui atestat de studii medii, doar că documentul a fost retras de la acea instituţie în momentul exmatriculării şi nu a putut fi prezentat de către această instituţie, la solicitarea ME. Astfel, toată lumea încă se întreba în baza cărui document a ajuns premierul la Universitate, ţinând cont de faptul că acesta nu avea diplomă de BAC, dar nici diplomă de studii medii, din moment ce a încercat să susţină BAC-ul. Fără ele, legal, nu puteai ajunge la universitate.

Sandu: „Acest element nou doar amână deznodământul”

ZdG a continuat să urmărească subiectul, iar la câteva zile după ce Maia Sandu făcea declaraţii în Parlament, într-o intervenţie pentru ZdG, ministra anunţa bomba: Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) a preluat toate documentele din dosarul de studii al premierului Gaburici, fiind iniţiat un proces penal, fază premergătoare urmăririi penale. „Potrivit documentelor sau scrisorilor pe care le-am primit de la ASEM şi Universitatea Slavonă, dosarele domnului Gaburici au fost ridicate de către IGP, pe motiv că a fost intentat un proces penal. În această situaţie, ME a rămas fără acces la aceste documente şi nu poate da un răspuns foarte clar, dacă există acest document (de studii medii) sau nu. După mine, acest element nou doar amână deznodământul şi amplifică suspiciunile. Eu cred că cel mai bine ar fi ca domnul premier să clarifice lucrurile cât de curând, că altfel, e pusă în joc credibilitatea lui, dar şi a Guvernului”, declara Maia Sandu. Imediat, IGP confirma declaraţiile ministrei Maia Sandu, iar la scurt timp, portalul www.deschide.md publica copii din carnetul de note al studentului Gaburici din perioada Universităţii Slavone, care arătau că acesta a avut o prestaţie educaţională mediocră, având la mai multe discipline note de 6, asta deşi Andrei Babenco, directorul executiv al Universităţii Slavone, declara anterior pentru ZdG contrariul, anunţând că acesta a fost un foarte bun student. „El a învăţat foarte bine, să dea domnul să înveţe toţi aşa”, afirma acesta.

După 30 de zile în care Gaburici nu a mai venit cu o reacţie, oferind declaraţii seci şi neclare la subiectul studiilor sale, la 29 aprilie 2015, IGP a anunţat că procesul penal s-a transformat în dosar penal, iar premierul ar putea avea chiar şi statut de bănuit. „Dosarul penal este pornit în legătură cu bănuiala rezonabilă privind falsificarea unor documente. Noi încă nu ştim cine le-a falsificat şi circumstanţele în care au fost falsificate”, declara Gheorghe Malic, tot pentru ZdG. La scurt timp, deputatul Valeriu Munteanu a primit un alt răspuns la o interpelare făcută în baza articolului din ZdG, care a adus mai multă claritate. Din răspunsul dat de Procuratura Generală, opinia publică a aflat, în sfârşit, instituţia care i-ar fi eliberat premierului diplomă de studii medii, de 11 clase. Conform acelor informaţii Gaburici a fost înmatriculat în 1995, la ASEM, în temeiul unei diplome de 11 clase, eliberată de Gimnaziul nr. 8 din Chişinău, care a devenit, în urma reorganizării din 2000, Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare”. Din răspunsul Procuraturii, deduceam că prim-ministrul a obţinut o diplomă de studii medii, de 11 clase, de la o instituţie pe care nu avea cum s-o frecventeze, din moment ce, în 1995, anul când a fost înmatriculat la ASEM în baza acelui act, el nu a obţinut diploma de BAC de la Colegiul Republican de Microelectronică şi Tehnică de Calcul, acolo unde a studiat între 1992—1995. Deci, fizic, premierul nu avea cum să absolvească, concomitent, încă o instituţie de învăţământ.

11052009_10152679195807434_2654165529407945496_n„Aşa om n-a învăţat la noi”

ZdG a discutat cu fostul, dar şi cu actualul director al Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare”, Sergiu Axânti, care ne-a spus că Gaburici nu a studiat la ei. Şi Nicolae Stratulat, cel care a condus instituţia în anii 1989—2007, a confirmat informaţia. „Aşa om n-a învăţat la noi. De unde s-a luat acea diplomă? Procurorii cred că e falsă? Aşa şi este. Eu nu aş fi putut să mă împac, ca om, cu mine, dacă aş fi dat cuiva diplomă fără ca el să fi studiat. El trebuia să înveţe măcar 3 luni, 1 an, ca eu să dau vreo diplomă. Nici dacă mă ruga cineva, nu eliberam diplomă”, explica Nicolae Stratulat. „Tot timpul am fost pentru aceea că, dacă copilul învaţă, trebuie apreciat, dacă nu, nu. Niciodată nu am semnat un astfel de document. Îmi amintesc că, în acea perioadă, începea vânzarea şi cumpărarea diplomelor. Odată am fost chemat la minister. Se găsise o diplomă falsă pe care era scris Liceul „Ştefan Cel Mare”. Am fost, am verificat, am explicat. S-a stabilit că, pe acea diplomă, amprenta şcolii nu avea secretul cela care era la noi. Deci, au mai fost cazuri când au fost găsite diplome false, chipurile eliberate de noi, dar nu noi le dădeam. Eu am o iscălitură pe care nu o face nici dracul”, spunea fostul director al Liceului „Ştefan cel Mare”. Deznodământul părea logic şi extrem de aproape.

Un prim pas spre acest final s-a produs vineri, 5 iunie 2015, când IGP a finalizat urmărirea penală şi a trimis dosarul penal către Procuratura Generală. Sâmbătă seara, 6 iunie 2015, Chiril Gaburici postează pe o reţea de socializare o scrisoare deschisă adresată şefului statului, Nicolae Timofti, şi celor 101 deputaţi. Acesta ameninţă că-şi dă demisia dacă, timp de 30 de zile, nu pleacă din funcţie conducerea Băncii Naţionale, a Procuraturii Generale şi a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, pe care premierul le-a învinuit că nu şi-ar face treaba. „Întregul sistem financiar al R. Moldova este sub asediu şi mai multe instituţii financiare sunt în pericol. Guvernul este lipsit de pârghii, iar instituţiile abilitate ezită să soluţioneze aceste probleme… Moldova este sugrumată de corupţie”, admitea Gaburici. Tot sâmbătă, pe www.deschide.md au apărut detalii din dosarul studiilor premierului, care demonstrau, în baza unei expertize solicitate de poliţie, că diploma de studii medii a premierului este falsă.

523-gaburici2Gaburici: „Îmi pare rău…”

Pentru miercuri, 10 iunie 2015, Chiril Gaburici a fost citat la Procuratură, pentru a oferi explicaţii. Acesta s-a prezentat a doua zi, joi, 11 iunie, la ora 17.00. După audierile care au durat mai bine de o oră, premierul a evitat din nou să vorbească despre studiile sale, dar a promis, pentru „în curând”, un briefing în care va oferi detalii. Acesta nu s-a lăsat mult aşteptat, fiind organizat a doua zi, vineri, 12 iunie 2015, cu doar două zile înaintea alegerilor locale. Premierul nu a răspuns însă nici de această dată la întrebările privind studiile sale, singurul său răspuns a fost … demisia. „Consider că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, iar justiţia este una pentru toţi. Cred că un prim-ministru, la fel ca orice cetăţean al R. Moldova, trebuie să sprijine o anchetă obiectivă şi transparentă şi să beneficieze de aceasta. Îmi pare rău că am lăsat subiectul cu prezenţa sau absenţa unei diplome să capete conotaţii diferite şi să fie folosit drept instrument pentru jocurile politice. Totuşi, am insistat ca organele de drept să înceapă să îşi facă meseria, până să comentez eu. Nu mi-am dorit să alimentez scenarii instrumentate. Vreau să fac astăzi un anunţ fără precedent în R. Moldova. Vreau să îmi anunţ demisia. Consider că odată cu aceasta, nu va exista suspiciunea că ancheta nu s-a desfăşurat corect şi transparent, iar subiectul diplomei mele, de fapt lipsit de importanţă obiectivă în contextul situaţiei economice actuale a Republicii Moldova, va fi scos de pe ordinea de zi. Astfel, opinia publică se va focusa pe problemele reale ale ţării”, menţiona acesta.

„Este o decizie firească în lumina ultimelor informaţii privind suspiciunile despre studiile sale. Apreciez acest pas ca fiind unul demn, curajos, care va servi drept precedent pentru clasa politică. Ţin să-i mulţumesc pentru munca pe care a depus-o”, a menţionat, după anunţul lui Gaburici, Vlad Filat, liderul PLDM, partid care l-a propus pe Gaburici la funcţia de premier. „Investigaţia ZdG, completată de multiplele noastre interpelări, a ajuns la un final logic — R. Moldova a scăpat de un premier cu diplomă de la Piaţa Centrală. Mai bine mai târziu decât deloc…”, a scris şi deputatul Valeriu Munteanu pe o reţea de socializare. „Considerăm că hotărârea luată de dl Gaburici nu va genera instabilitate politică, fiind vorba despre o decizie personală. Apreciem că această situaţie nouă va trebui sa grăbească resetarea coaliţiei şi formarea unei noi majorităţi pentru susţinerea Guvernului, o majoritate mai puternică şi mai eficientă, în beneficiul cetăţenilor”, au menţionat cei de la PD.

Dosarul lui Gaburici va fi clasat

Ce urmează? La nivel politic, în acest caz urmează demisia propriu-zisă, acceptată de toţi cei responsabili, şi desemnarea unui noi premier, care-şi va forma un nou cabinet de miniştri. Şi la nivel penal, lucrurile sunt practic clare. Din cauza termenului de prescripţie care a expirat de mai mult timp, fapta fiind produsă acum 20 de ani, nici Gaburici şi nicio altă persoană implicată în falsificarea diplomei de studii nu va putea fi trasă la răspundere penală. „Ca finalitate, cred că va fi emisă o ordonanţă de încetare a urmăririi penale, din cauza expirării termenului de prescripţie”, a menţionat Vadim Vieru, avocat Promo-Lex.

Procurorul Viorel Morari, şeful Secţiei Conducere a urmăririi penale în organele centrale ale Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciul Vamal, a declarat pentru ZdG că joi, 11 iunie, Chiril Gaburici a fost audiat şi că, la moment, sunt verificate declaraţiile acestuia. Discuţia cu omul legii a fost una foarte scurtă, pe motiv că acesta ar fi fost ocupat, asta deşi l-am telefonat timp de câteva zile, la diferite ore.

UPDATE: Dosarul premierului Chiril Gaburici urmează a fi clasat. O solicitare în acest sens a fost formulată de avocații premierului demisionar. Aceasta urmează, așa cum ar fi logic, să fie admisă, din moment ce, de la comiterea faptei, respectiv, accederea la universitate în baza unei diplome false au trecut 20 de ani.Sursele ZdG susțin că avocații premierului demisionar au solicitat ca dosarul în care figurează numele acestuia să fie clasat încă săptămâna trecută, motivându-și cererea cu faptul că de la comiterea faptei au trecut 20 de ani. Procurorul Viorel Morari, responsabil de caz ne-a spus că dosarul încă nu a fost clasat, dar a admis că există o solicitare în acest sens. Contactat de ZdG, Vlad Roșca, unul din avocații lui Gaburici nici nu a infirmat, dar nici nu a confirmat această informație.

ZdG scria încă acum o lună că dosarul penal în care figurează premierul demisionar urmează, conform legii, să fie clasat, pentru că termenul de prescripție a expirat de 15 ani.

Puteți accesa toate articolele referitoare la studiiile premierului Chiril Gaburici