Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   CV-ul necenzurat al premierului

CV-ul necenzurat al premierului

sau cum Chiril Gaburici a picat BAC-ul și a făcut economie la „fără frecvență” la o universitate nelicențiată //

Chiril Gaburici, prim-ministrul R. Moldova, nu a reuşit să susţină examenul de bacalaureat în anul 1995, perioadă în care învăţa la Colegiul Republican de Microelectronică şi Tehnică de Calcul. Cu toate acestea, în 2004, la 28 de ani (!), având deja o funcţie de conducere la Moldcell, actualul premier a obţinut diplomă de studii superioare, absolvind la „fără frecvenţă” Universitatea Slavonă din R. Moldova, instituţie care abia în 2003 primise acreditarea de la Ministerului Educaţiei şi abia în 2005, peste un an de la luarea diplomei de către Gaburici – licenţa.

Chiril Gaburici a fost desemnat de şeful statului la funcţia de premier sâmbătă, 14 februarie 2015. Marţi, 17 februarie, pentru că nicio instituţie a statului nu făcuse public CV-ul candidatului la funcţia de şef al Guvernului, ZdG s-a adresat Executivului şi Preşedinţiei cu solicitarea de a ni-l oferi. Am fost însă refuzaţi. A doua zi, când Guvernul Gaburici a fost votat şi învestit, pe site-ul Legislativului au fost făcute publice CV-urile tuturor membrilor Guvernului. Din CV-ul lui Gaburici, însă, nu am înţeles mare lucru. Constatăm doar că a activat practic toată viaţa sa în cadrul Companiei Moldcell, a grupului suedez de telefonie mobilă TeliaSonera, unde a crescut, din funcţia de „reprezentant vânzări şi distribuţie”, la cea de conducător, mai întâi la Moldcell (Moldova), iar mai apoi la Azercell (Azerbaidjan). Dacă la acest capitol pare să nu existe neclarităţi, funcţiile şi promovările actualului premier fiind clar indicate şi structurate pe ani, atunci, la capitolul studii, există mai multe semne de întrebare.

cv chiril gaburiciProvocaţi de un mesaj anonim

În CV-ul oficial, Chiril Gaburici a scris că este licenţiat în Economie, specialitatea Management, a Universităţii Slavone (USRM), masterand în Ştiinţe Economice, specializarea Management şi Marketing, la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova (ULIM) şi doctorand în cadrul Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei (UASM). Acesta a mai indicat că a participat la un training personalizat în comunicare interpersonală, organizat de Telecoms Academy, dar şi că este „Doctor Honoris Cauza” – diplomă obţinută în cadrul „International Informatization Academy UN Associated Member in General Consultative Status with the Economic and Social Council of the United Nations Branch of Moldova”. Informaţia despre studii, însă, nu este structurată pe ani, iar cea despre studiile liceale lipseşte.

În acest context, în ziua când Chiril Gaburici a fost învestit în funcţia de premier, ZdG a primit un mesaj, sub acoperirea anonimatului, care a adâncit şi mai mult misterul: „Referitor la acest „guvern slavon”, paţan de-al lui Oleg Voronin cu CV fals şi ascuns, atunci când pretinde la o funcție publică. Întrebaţi-l de ce în CV nu apar anii 1992-1995 de la CRMTC, când şi cum a ajuns la Universitatea Slavonă?”. Provocaţi de acest „semnal”, dar şi de misterele din CV-ul premierului, am început căutările.

A fost la BAC, dar nu a primit diploma

La Gimnaziul din Logăneşti am aflat că Gaburici a plecat la Chişinău în 1992, când avea 16 ani, la absolvirea a 9 clase. CRMTC-ul despre care se semnala în mesaj este de fapt Colegiul Republican de Microelectronică şi Tehnică de Calcul, de pe str. Mihail Sadoveanu din Chişinău. Instituţia a fost fondată în 1990, ca Liceu, fiind, în 1991, reorganizată în Colegiu, cu 3 specialităţi: Calculatoare, Sisteme radioelectronice, Aparate radioelectronice de uz casnic.

Vineri, 27 februarie 2015, am fost la CRMTC, pentru a verifica dacă Chiril Gaburici a studiat sau nu la această instituţie. Încă din hol ni s-a confirmat că premierul actual, deşi nu a menţionat asta în CV, a făcut aici clase liceale. Unii ne-au spus că a învăţat bine, alţii că a avut probleme la „fizică şi matematică”. Directorul Colegiului, Constantin Ţaranovici, era în concediu, aşa că, am discutat cu vicedirectorul Gheorghe Zvezdenco, care era angajat la Colegiu pe când actualul premier îşi făcea studiile acolo. Acesta ne-a spus că Gaburici a făcut clase liceale la CRMTC în anii 1992-1995 şi că, după examenele de BAC, a plecat. Iniţial, Zvezdenco era sigur că Gaburici ar fi obţinut diploma de BAC. Am solicitat să vedem notele cu care acesta a plecat, eventual, rezultatele de la BAC.

Reprezentanţii Colegiului au căutat mai mult timp în registrul diplomelor eliberate de instituţie, fără însă a da de numele lui Chiril Gaburici. După lungi aşteptări, ni s-a spus că nu au găsit datele solicitate. Ni s-a recomandat să revenim luni, 2 martie. Aşa am şi făcut. Ajunşi luni, 2 martie, în cabinetul lui Gheorghe Zvezdenco, acesta ne-a declarat: „Vă spun cu certitudine că d-lui a studiat în perioada 1992-1995 şi a fost exmatriculat. A participat la examenele de BAC. Asta e cert”, ne-a spus vicedirectorul. Am insistat, pentru a obţine un răspuns mai clar, întrebând dacă premierul a primit diplomă de BAC.

„El a participat la susţinere, dar, se vede că la ceva a susţinut, la altceva nu”, ne-a răspuns Zvezdenco, precizând că, în 1995, acestuia nu i-a fost eliberată diploma de BAC. ZdG a solicitat de la Ministerul Educaţiei numele tuturor persoanelor care au obţinut diplome de BAC în 1995. Instituţia, însă, a refuzat să ne dea un răspuns, făcând referire la faptul că aceste informaţii ar conţine „date cu caracter personal”.

Deşi am încercat prin diverse surse oficiale să aflăm ce s-a întâmplat cu Chiril Gaburici după episodul CRMTC, acest lucru nu ne-a reuşit. Filmul studiilor premierului se rupe în 1995 şi „reapare” prin 1998-1999, când Gaburici a ajuns la Universitate. Nu este exclus că, în această perioadă misterioasă, prim-ministrul a obţinut şi diploma de BAC.

IMG_0007aaaMisterele şi datele cu caracter personal de la USRM

După CRMTC, am trecut pe la Universitatea Slavonă pentru a afla în ce perioadă anume Chiril Gaburici a studiat „economia”, dar şi în baza cărui document fusese înmatriculat, ţinând cont de faptul că, în 1995, picase BAC-ul. Am ajuns să discutăm subiectul cu Andrei Babenco, director executiv al instituţiei, tatăl lui Oleg Babenco. Acesta însă a refuzat să ne ofere vreo informaţie.

Raspuns_Ziarul de Garda„Scuze, dar nu deţinem o astfel de informaţie. Nu am dreptul să spun mai mult. M-aţi scos din sărite, voi ce, nu aveţi cu ce vă ocupa? Ni s-a spus să nu oferim informaţii. Scrieţi o solicitare oficială”, ne-a cerut el. „Pot să vă spun doar că la noi el a învăţat foarte bine, să dea domnul să înveţe toţi aşa. El s-a transferat aici de la Academia de Studii Economice (ASEM). Mai multe informaţii, din păcate, nu pot să vă dau”, ne-a zis Babenco.

Marţi, 3 martie, am contactat-o pe Tatiana Mlecico, rectora Universităţii. Iniţial, aceasta ne-a confirmat o informaţie neoficială pe care o deţineam, precum că Gaburici a venit la ei de la ASEM şi a finalizat studiile în anul 2004, deci, la 28 de ani. Mlecico, însă, ne-a cerut o scrisoare oficială. Am trimis scrisoarea, doar că, în răspuns nu erau informaţiile cerute, ci o informare că acestea ar fi date cu caracter personal, pe care le putem obţine doar cu acordul premierului Gaburici, deşi, anterior, aceasta ne-a promis un răspuns.

licentasaDin surse neoficiale, ZdG a aflat că şeful Guvernului a absolvit Universitatea Slavonă în anul 2004, la fără frecvenţă, când era deja şef al Departamentului Vânzări de la Moldcell. Referitor la episodul ASEM, invocat de şefii USRM, Grigore Belostecinic, rectorul instituţiei, ne-a confirmat faptul că premierul a învăţat o scurtă perioadă şi la ei. „Nu mai ţin minte. Documentele trebuie să fie în arhivă, dar sigur a fost înmatriculat înainte de 2000, când eu nu eram rector”, ne-a zis el. Am încercat să aflăm de la Belostecinic în baza cărui document Chiril Gaburici fusese admis la ASEM şi de ce acesta a abandonat o instituţie bine cotată, cu acte în regulă, preferând una fără acreditare şi fără licenţă. Rectorul a avut un răspuns deja cunoscut: „Sunt date cu caracter personal. Vi le pot oferi doar cu acordul lui Chiril Gaburici”.

acredit slavonaUniversitatea Slavonă, fondată în 1997, a fost acreditată de Ministerul Educaţiei abia în decembrie 2003, când Gaburici era deja înmatriculat, perioadă în care Oleg Babenco, unul dintre fondatori şi actualul preşedinte al Consiliului de Administrare, era viceministru al Educaţiei. De altfel, imediat după ce Gaburici a devenit premier, Babenco, cel care-l admitea la studii, a fost numit în funcţia de şef al Biroului Relaţii Interetnice. În mod straniu, fostul deputat comunist, afiliat recent la Partidul Democrat, şi-a prezentat demisia la o zi după numire. Totodată, abia în 2005, USRM a fost licenţiată de Camera de Licenţiere.
gaburicia

Masterand la 33 de ani şi student la doctorat în 2015

La 5 ani de la finalizarea studiilor la USRM, în 2009-2011, fiind deja director la Moldcell, la vârsta de 33 de ani, Gaburici face masteratul la ULIM. Ulterior, la UASM, face studii de doctorat, în bază de contract. El a fost înmnatriculat în 2011, la fel, la studii cu frecvenţă redusă, urmând a studia 4 ani, 2015 fiind ultimul an de „studenţie” pentru Chiril Gaburici. Teza de doctorat pe care urmează să o susţină premierul este intitulată „Perfecţionarea managementului inovaţional în sfera tehnologiilor informaţionale (în baza datelor operatorilor de telefonie mobilă din R.Moldova)”. Conducător al tezei este Alexandru Stratan, directorul Institutului Naţional de Cercetări Economice şi directorul Şcolii Doctorale din cadrul UASM. Acesta a spus pentru ZdG că „a fost sugestia mea la acea vreme ca Chiril Gaburici să-şi aleagă această temă, pentru că venea din domeniu şi cunoştea lucrurile. D-lui a fost înmatriculat când încă era în R. Moldova. Venea şi susţinea examenele, de două ori pe an. Are toate examenele susţinute. Nu are restanţe”, afirmă acesta.

La categoria studii, în CV-ul premierului mai este menţionat un titlu, de „Doctor Honoris Causa”, oferit de „International Informatization Academy UN Associated Member in General Consultative Status with the Economic and Social Council of the United Nations Branch of Moldova”. De fapt, această „Academie” e o asociaţie obştească cu sediul în Canada, specializată în promovarea tehnologiilor informaţionale. În R. Moldova, asociaţia e condusă de Victor Borşevici, ex-ambasador al R. Moldova în China, în perioada comunistă, cunoscut adept al „moldovenismului”. Chiar dacă militează pentru dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, filiala din Chişinău a acestei „Academii” nu are o pagină web. Din spusele lui Borşevici, diploma i-a fost oferită lui Gaburici în calitate de reprezentant al Moldcell, companie ce ar promova noile tehnologii. „Deoarece Moldcell a făcut foarte mult pentru informatizarea ţării, au implementat multe standarde internaţionale. Nu ţin minte când i-am înmânat-o, dar sigur, înainte de plecarea sa la Baku. El e băiat de treabă, bun organizator. El simte foarte bine curentele noi în domeniu. E omul care singur s-a făcut pe dânsul, fără unchi, moşi, părinţi sau alte rude,” ne-a declarat Borşevici.

În CV, premierul a indicat şi participarea la un training personalizat în comunicare interpersonală, organizat de Telecoms Academy. Pe site-ul instituţiei organizatoare am aflat că aceste traininguri durează de obicei 5 zile, taxa de participare fiind de circa 5 mii de euro.

Solicitare de informatie Chiril GaburiciMiercuri, 4 martie, la 11:20, am plecat la Guvern pentru a obţine reacţia premierului, care participa la o întâlnire cu ambasadorii UE. Serviciul de presă al instituţiei ne-a explicat că şeful Cabinetului de Miniştri are o agendă încărcată şi nu are timp să răspundă la întrebările noastre. Aceştia au solicitat întrebările în scris, chiar dacă am insistat să purtăm o discuţie de cel puţin câteva minute cu Chiril Gaburici. La 12:50, am trimis o solicitare oficială cu câteva întrebări, răspunsurile la care urmau să explice misterele din CV-ul premierului. Am insistat asupra unei reacţii oficiale, iar la 15:00 am fost la şedinţa Guvernului. Am încercat să-l abordăm pe premier, dar acesta, grăbit, a evitat discuţia. La sfârşitul zilei, am fost informaţi „că veţi primi răspunsul în termenul legal”, fără a ni se explica de ce este nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru a preciza perioadele de studii şi instituţiile la care a învăţat Chiril Gaburici.

ZdG va reveni la acest subiect, inclusiv cu reacţia premierului. Totodată, ZdG solicită premierului să facă publice informaţiile despre studiile sale, structurate pe ani, dar şi copiile diplomelor pe care le deţine.
Acest articol a apărut în Ediția print a Ziarului de Gardă din 5 martie 2015.

UPDATE: Prima reacție a Ministerului Educației. Universitatea Slavonă a activat până în 2003 în baza unei autorizații provizorii

UPDATE2: Premierul Chiril Gaburici explică de ce nu are diplomă de BAC, când a ajuns la ASEM și de ce s-a transferat la Universitatea Slavonă.

UPDATE3: (doc)Oficial: Gaburici a fost exmatriculat de la Colegiu, din proprie dorință, fără diplomă de BAC, și de la ASEM, pentru neprezentare la ore.