Puşcăria din bordel (II)
Clubul „Biyax” din Cipru, locul unde şi-au consumat tragediile mai multe tinere din R. Moldova, a ajuns de mai multe ori în atenţia poliţiei, iar acum şi în atenţia Interpol. Clubul este proprietatea a doi fraţi de etnie turcă, care acţionează în strânsă cooperare cu un grup de cetăţeni din R. Moldova. Surse din cadrul Ministerului de Interne susţin că partenerii din R. Moldova ai patronilor clubului „Biyax” sunt daţi de mult în căutare internaţională, însă nu au fost reţinuţi deocamdată.
Cu câteva săptămâni în urmă ZdG a publicat un articol despre situaţila mai multor tinere din R. Moldova care au pornit în Cipru la muncă, dar au ajuns închise într-un bordel, ca într-o puşcărie, fiind forţate să ofere zilnic servicii intime pentru zeci de bărbaţi cu vârste cuprinse între 13 şi 90 de ani. Una dintre tinere a evadat la poliţia cipriotă, de unde a fost returnată la bordel. Alta – a făcut cerere la poliţia din Moldova şi a ajuns inculpată.
Cazul lor este documentat acum la subdiviziunea Serviciului Combatere a Traficului de Persoane a Comisariatului General de Poliţie. Ceea ce au descoperit poliţiştii pare să fie o reţea organizată de trafic de fiinţe umane. La momentul de faţă, sunt documentate deja cazurile a 16 tinere care au fost racolate şi traficate de către această reţea. Alte 17 tinere urmează să fie chestionate pe acelaşi caz.
Mulţi acuzaţi, toţi dispăruţi
„Este un volum enorm de muncă. Aceste tinere au suferit multe traume, sunt demoralizate şi neîncrezătoare, este greu să le redai încrederea în dreptate, adevăr, în justiţie”, spune Valeriu Bobuţac, unul dintre anchetatorii pe acest caz.
Tinerele revenite acasă acuză doi bărbaţi din Orhei, spunând că ei le-au făcut actele şi le-au organizat plecarea în Cipru. Unul dintre ei este Igor Spânu, despre care aceste tinere spun că le-ar fi recrutat şi organizat plecarea. Avocatul acestuia, Ion Ungureanu, a declarat anterior pentru Ziarul de Gardă că clientul său «a fost doar şofer, le-a condus pe tinerele celea cu maşina, nu a avut implicări în trafic, alţii sunt vinovaţii». Menţionăm că şi presa românească a scris cu câţiva ani în urmă despre 19 cetăţeni români care au alertat poliţia cu plângeri împotriva lui Igor Spânu.
Ancheta de la Chişinău a mai stabilit că Igor Spânu ar fi activat în colaborare şi uneori sub conducerea lui Victor Sorocovici. La etapa iniţială a anchetei, Victor Sorocovici a fost reţinut pentru o perioadă, dar în octombrie 2009, a fost eliberat, fiindu-i returnate actele, inclusiv paşaportul românesc, cu care, la 13 ianuarie 2010, a părăsit R. Moldova, chiar dacă avea restricţie de ieşire din ţară.
Procurorul Alex Macovei a confirmat că «Sorocovici e dat în căutare, nu se ştie deocamdată unde este». Şi Eduard Melnic, avocatul lui Victor Sorocovici, a confirmat că clientul său nu e în ţară. Melnic susţine că Victor Sorocovici «bineînţeles că nu e de acord cu acuzaţiile aduse». L-am întrebat pe avocatul Melnic dacă clientul său va reveni ca să îşi susţină opinia în faţa justiţiei. «Nu pot să vă răspund la această întrebare», a fost răspunsul.
În căutare internaţională
Tinerele care susţin că ajungeau în Cipru cu ajutorul acestor doi bărbaţi, erau aşteptate la Clubul „Biyax” din oraşul Lefcoşa de un alt grup de cetăţeni moldoveni. Poliţia susţine că este vorba de Rodica Buruiană, care este în mariaj cu unul dintre patronii acestui club, Cetin Şeniz. Tot acolo, îşi desfăşurau activitatea fratele Rodicăi, Ion Buruiană, şi un tiz al său de la Hânceşti, Ion Mutu.
Surse din cadrul Serviciului Combatere a Traficului de Persoane al Comisariatului General de Poliţie susţin că pe numele Rodicăi Buruiană au fost intentate dosare penale începând cu anul 2007, la fel şi pe numele lui Ion Buruiană. Deşi sunt daţi în căutare internaţională, poliţia spune că deocamdată nu au fost găsiţi. Rodica şi Ion Buruiană sunt născuţi în satul Corneşti, raionul Hânceşti. La Primăria acestui sat am fost informaţi că cei doi fraţi nu au mai fost văzuţi de mult prin localitate, Rodica fiind plecată în străinătate cu copilul, după ce ar fi divorţat de soţul său moldovean, iar Ion – fiind plecat după ce ar fi fost condamnat pentru o altă problemă penală aici, în Moldova. Am încercat să luăm legătura cu familia Buruiană, însă nu am primit un răspuns.
Oamenii legii susţin că îl caută şi pe Ion Mutu, care şi-ar fi schimbat chiar şi datele de identitate, fiind acum sub un nume fals. O comisie rogatorie din Moldova, trimisă în Cipru, nu a dat niciun fel de rezultate.
„N-am plăcere să vorbesc cu ZdG”
Anchetatorii susţin că relaţia dintre fraţii Buruiană, Ion Mutu şi presupuşii recrutori din Moldova a fost probată financiar. Pe contul bancar al lui Victor Sorocovici de la Fincombank ar fi descoperiţi peste 10.000 de dolari transmişi din Cipru, dar şi din Dubai, Turcia pe perioada anilor 2004—2007. L-am solicitat telefonic pe avocatul Eduard Melnic ca să explice provenienţa acestor sume venite din Cipru pe contul bancar al clientului său, Victor Sorocovici. „N-am plăcere să vorbesc, aţi comentat foarte urât în articolul trecut, ceea ce vă spun victimele nu corespunde adevărului, să păstrăm relaţii normale, eu vă spun la revedere”, a fost explicaţia avocatului, după care a închis telefonul.
„Cine ştie câte conturi o fi având el, şi de pe câte biete tinere şi-o fi primit dijma în acest răstimp”, spune Maria, una dintre femeile care a reuşit să revină din Cipru, povestind cum a reclamat poliţiei cipriote (partea turcească a insulei Cipru) despre exploatarea sexuală din acest bordel, după care poliţia a chemat patronul clubului de noapte şi a predat-o, fapt pentru care a fost închisă în club şi „îndatorată” cu deservirea gratuită a clienţilor.
În prezent Poliţia acumulează noi date de la cele peste 30 de tinere care se presupune că au ajuns în Cipru cu concursul acestor persoane. Majoritatea dintre ele provin din familii vulnerabile, din zone rurale, care cunosc foarte puţin despre drepturile lor. În paralel, câteva dintre victimele acestui business moldo-cipriot au fost deja audiate în instanţă. Victimele aşteaptă decizia instanţei, dar se pare că posibilii condamnaţi nu se află pe teritoriul R. Moldova.
Raportul privind traficul de persoane în 2009, realizat de Departamentul de Stat al SUA, confirmă faptul că Cipru ar fi una dintre destinaţiile principale de exploatare sexuală pentru femeile din R. Moldova. Potrivit acestui raport, datele Biroului Naţional de Statistică arată că doar în 2008 peste 25.000 de persoane din R. Moldova ar fi fost exploatate prin muncă.
Printre recomandările făcute Guvernului R. Moldova, în cadrul acestui raport, se arată necesitatea unei mai bune asistenţe oferite victimelor traficului de persoane şi a unei anchetări mai rapide şi mai profunde a cazurilor de trafic, precum şi a pedepsirii în baza legii a persoanelor inculpate, inclusiv a oficialilor implicaţi în susţinerea cazurilor de trafic sau în muşamalizarea anchetelor.
Alina RADU