(doc) 150 de mii de euro pentru funcția de viceministru al Transporturilor
Un dosar penal care, de cinci ani, se prăfuiește pe rafturile Procuraturii Anticorupție dezvăluie o afacere tenebră în care au fost implicați foști activiști ai Partidului Democrat din Moldova, care discutau cu un fost viceministru din Guvernul Greceanîi despre înrolarea sa în Guvernul Filat contra sumei de 150 mii de euro. În confruntările dintre fostul viceministru, care s-a adresat la Procuratură pentru a-și recupera „investiția”, și cei cărora le-a dat prima tranşă de 50 mii de euro, se regăsesc detalii intrigante despre promisiuni și negocieri politice pentru funcții importante.
În 2011, Alexei Vârlan, care, în aprilie—decembrie 2008, fusese viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor în Guvernul comunist condus de Zinaida Greceanîi, se adresează cu o plângere la Procuratura Anticorupție (PA), cerând investigarea acțiunilor a trei persoane: Zahar Zanosiev, Vitalie Czine-Mocan și Iurie Bolboceanu, pe atunci, deputat în Parlamentul R. Moldova din partea Partidului Democrat din Moldova (PDM). Vârlan reclama faptul că, în noiembrie 2010, în schimbul numirii sale în funcția de viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, aceștia au pretins 150 de mii de euro și au primit 50 mii de euro.
„Dacă dau 150 mii de euro, dintre care 50 de mii până la numire, voi fi numit viceministru al Transporturilor”
ZdG a obținut mai multe documente din dosarul penal care, de cinci ani, se prăfuiește prin birourile procurorilor anticorupție. În unul din documente, din 16 august 2011, locotenent-colonelul Constantin Jaman, în biroul numărul 107b din incinta Centrului Național Anticorupție (CNA), timp de două ore, a efectuat o confruntare între Alexei Vârlan și Vitalie Czine-Mocan la subiectul celor 50 mii de euro pe care Vârlan i-ar fi dat anterior. În cadrul confruntării, cei doi au admis că se cunosc, iar Czine a și spus că ar fi „în relații prietenești” cu cel din fața sa. Rugat să povestească „circumstanțele promovării lui în 2010-2011 în funcția de viceministru al Transporturilor”, Vârlan a declarat în fața organului de urmărire penală că l-a cunoscut pe Czine în vara anului 2009, după ce i se adresase un cunoscut cu rugămintea de a consulta niște persoane „la proiectarea și construcția drumurilor”. La întâlnire, spune Vârlan, le-a oferit acelor persoane consultație pentru a se pregăti de o licitație privind obținerea dreptului de a construi tronsonul de drum Chișinău-Bălți, iar ulterior a continuat să mențină legătura cu Czine. Astfel, în vara 2009, Vârlan spune că Czine i-ar fi organizat o întâlnire cu Iurie Bolboceanu, iar ultimul i-a zis că „dacă vreau să obțin un post de lucru, ar fi bine să mă implic în electorală de partea PDM. Am discutat vreo oră”, declara Vârlan.
Ulterior, acesta a povestit că, la 22 noiembrie 2010, s-a întâlnit cu Vitalie Czine, la inițiativa acestuia, lângă magazinul „Toamna de Aur”. Atunci, susține Vârlan, acesta i-a spus că, în perioada imediată, urmează a fi numiți viceminiștrii și „dacă dau 150 de mii de euro, dintre care 50 de mii până la numire, voi fi numit viceministru al Transporturilor. În 3 zile, am strâns de la prieteni suma de 50 de mii de euro, după care, fiind telefonat de Czine, m-am prezentat lângă Muzeul de Istorie din str. 31 August. Prin telefon, Czine mi-a spus că e într-un Mercedes. Am venit la locul respectiv cu automobilul, în care se afla și soția. În automobilul lui Czine m-am urcat doar eu. Acolo mai era o persoană, care s-a prezentat Zahar Zanosiev. Czine mi-a spus că anume Zanosiev este persoana care va hotărî numirea mea și că anume lui trebuie să-i transmit banii despre care a fost vorba. Eu le-am răspuns la ambii că nu-l cunosc pe Zanosiev și am cerut garanții că după transmiterea banilor va urma anume scenariul propus mai înainte de dânșii, adică eu voi fi numit în funcția de viceministru. Atunci Czine l-a telefonat pe Bolboceanu (Iurie, n.r.) și în discuția dintre dânșii am auzit că Bolboceanu a spus că Zanosiev este consilier la PDM. După aceasta, eu i-am transmis lui Zanosiev suma de 50 de mii de euro”, se menționează în declarația lui Alexei Vârlan din cadrul confruntării.
Întâlnirea lui Vârlan de la Parlament cu deputatul Bolboceanu
La scurt timp după această tranzacție, viceminiștrii în Guvernul Filat au fost numiți, inclusiv la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, instituție care revenise, în urma partajărilor politice din cadrul alianței pro-europene de la guvernare, Partidului Liberal. Ulterior, Vârlan precizează că a început să ceară explicații de la Zanosiev și Czine, iar aceștia îl asigurau că „totul va fi bine”. „La sfârșitul lunii ianuarie 2011 ne-am întâlnit eu, Czine și Zanosiev. După aceasta, ne-am mai întâlnit de trei ori. Deseori cu ei venea și Emil Iașciuc, care mi-a fost prezentat ca persoană din PDM cu mare influență… Înainte de Paște, în cafeneaua „Nistru” de pe bd. Ștefan cel Mare, eu m-am întâlnit cu Iașciuc, iar cu el mai era o persoană cu prenumele Oleg, care s-a prezentat ca fiind consilierul președintelui Parlamentului. Oleg mi-a cerut să-i aduc proiecte investiționale pe care urma să le utilizăm în activitățile ulterioare. Tot atunci, Iașciuc mi-a propus să-mi organizeze o întâlnire cu președintele Parlamentului, Marian Lupu. La întâlnirile ce au urmat, am adus cele cerute… La 8 aprilie mi-a telefonat Iașciuc și mi-a zis că el nu are nimic cu banii și să nu-l mai deranjez. După, cu greu l-am găsit pe Czine, de la care am solicitat restituirea banilor”, relatează Alexei Vârlan, care admite că i-a cerut acestuia să-l angajeze măcar în cadrul Primăriei mun. Chișinău, unde să lucreze în specialitate și unde a activat anterior. „Atât el, cât și ulterior Iașciuc mi-au promis că vor rezolva problema după ce se vor întâlni cu Ghimpu…”, se precizează în declarația lui Vârlan, care susține că Oleg, în final, i-a organizat o întâlnire și cu Marian Lupu, discutând cu el despre angajarea în câmpul muncii, dar nu și despre cei 50 de mii de euro, pentru că Vitalie Czine l-ar fi rugat să nu abordeze acest subiect.
În cadrul confruntării, Alexei Vârlan a precizat că s-a întâlnit, la Parlament, cu Iurie Bolboceanu, care i-ar fi spus că-i la curent cu problema, că a discutat cu Czine și Zanosiev și că totul se va hotărî pozitiv, iar banii îi vor fi restituiți. „La scurt timp am fost telefonat de Czine și Zanosiev, care m-au invitat la sediul PDM. Acolo, la poartă, mă aștepta Zanosiev, care mi-a spus că trebuie să discut cu o persoană, dar aceluia urmează să-i spun că banii eu i-am donat pentru o echipă de fotbal de copii din Nisporeni. Eu am refuzat să merg la oficiul PDM și am plecat”. Vârlan a continuat, spunând că, în contul banilor, i s-au propus ulterior terenuri, un apartament cu trei camere, dar că, după ce s-a adresat la organele de drept, i s-a transmis să uite de cei 50 de mii de euro. „Zanosiev mi-a zis că banii pe care i-am dat au fost repartizați în felul următor: 30 de mii de euro i-a transmis lui Bolboceanu, 5 mii lui Czine, iar restul, de 15 mii, și i-a luat lui”, a declarat Vârlan în cadrul confruntării.
Citiți și: CV-ul politic şi „afacerile” penale ale familiei ex-deputatului învinuit de trădare de Patrie
Persoanele vizate: Unul spune că e martor, altul e în căutare, al treilea nu se recunoaște
Vitalie Czine-Mocan, fiind și el audiat, a recunoscut, în mare parte, afirmațiile lui Alexei Vârlan. Acesta însă a pasat practic toată responsabilitatea pe Zahar Zanosiev, spunând că acesta a luat banii și că el personal nu i-a promis lui Vârlan niciodată un post de muncă, doar un teren în or. Codru în schimbul celor 50 de mii de euro pe care i-a luat Zanosiev.
Peste aproape doi ani, în august 2013, a fost audiat în acest dosar și Zaharia Zanosiev, fiind, la fel, efectuată o confruntare între el și Vârlan. Spre deosebire de Czine, Zanosiev a respins practic afirmațiile lui Vârlan, declarând că nu a luat bani, nu i-a promis angajarea în nicio funcție și că Vârlan singur l-a întrebat dacă-l poate angaja, iar el doar a prezentat CV-ul dat de Vârlan lui Emil Iașciuc, care pe atunci reprezenta PDM.
Numele lui Vitalie Czine-Mocan a apărut în spațiul public în 2015, când a fost reținut de Procuratura mun. Chișinău într-un dosar privind traficul de droguri. La câteva luni, acesta a fost eliberat și l-a acuzat pe Ion Diacov, șeful de atunci al Procuraturii mun. Chișinău, de faptul că ar fi stricat o operațiune cu implicarea sa, el fiind infiltrat special în gruparea infracțională pentru a afla detalii din interior. Într-o conferință de presă ulterioară, Czine-Mocan a mulțumit șefilor organelor de drept că ar fi contribuit la eliberarea sa. „Eu sunt unicul martor al dlui Vârlan, nu știu cum d-lui putea să depună plângere pe mine. Sunt organele competente, pe care le puteți contacta pentru a întreba despre dosar. Toate depozițiile sunt în dosar, iar eu nu am dreptul să divulg informații”, ne-a spus Czine-Mocan.
Potrivit bazei de date online a Întreprinderii „Registru”, în R. Moldova există un singur Emilian Iașciuc, iar informațiile publice ne duc spre un șef de secție din cadrul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale. Acesta, însă, susține că nu cunoaște persoanele care au făcut referire în dosarul penal la numele pe care-l poartă, precizând că nu a avut niciodată tangențe cu partidele politice și că poate aceștia au menționat numele său fiindcă este o persoană publică. Zaharia Zanosiev, cealaltă persoană care figurează în dosarul negocierii funcției de viceministru, este fost consilier local în or. Sângera, iar ulterior, preşedinte al Centrului Internaţional Antidrog. În 2012, acesta, împreună cu un fost coleg consilier, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, fiind acuzat că ar fi obținut ilegal un lot de teren. În 2016, Curtea Supremă de Justiție a respins ca inadmisibil recursul în anulare depus de Zanosiev, care însă nu se află în închisoare, fiind anunțat în căutare. Alexei Vârlan a refuzat anterior să discute cu ZdG pe marginea subiectului. Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție, ne-a declarat că dosarul nu este trimis în judecată pentru că nu sunt suficiente probe, iar „dacă-l trimitem în halul în care este, există șansa ca persoanele vizate să fie achitate. Problema e că faptele au fost documentate post-factum”, zice șeful Procuraturii Anticorupție.
„Bolboceanu a fost audiat în calitate de martor. Faptele au avut loc în 2010, iar dosarul s-a pornit în 2011. Temei pentru pornirea dosarului au fost declaraţiile persoanei care a transmis banii, Vârlan (Alexei, n.r.). El a menţionat despre două persoane care declarau că au influenţă asupra lui Bolboceanu (care era atunci deputat, n.r.). Probe că Bolboceanu a fost implicat sau că el are tangenţă nu au fost însă administrate. Bolboceanu a recunoscut că-i cunoştea pe cei doi, deoarece ei au fost implicaţi în campania electorală a PDM. De acolo el îi cunoştea, dar a spus că nu a fost cu ei în careva relaţii şi nu a luat bani. Nu au existat temeiuri pentru a-l audia pe Bolboceanu în altă calitate. Chiar dacă era audiat ca bănuit, el putea să nu facă declaraţii. Problema în acest dosar a fost că persoana care a dat banii s-a adresat la PA prea târziu, după ce faptele au avut loc, peste aproape doi ani, astfel că a fost practic imposibil de acumulat probe”, a declarat Viorel Morari, anterior, pentru ZdG, cu referire la acest dosar.