Anatolie Donciu: „Nu vă învinovăţesc nici pe d-stră, pentru că vă bazaţi pe documente”

Anatolie Donciu, preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), a fost marţi, 6 noiembrie, în redacţia ZdG. Şeful CNI ne-a vorbit despre felul în care a obţinut terenul de pe str. V. Guţu, despre terenul de pe str. Al. Marinescu, dar şi despre pretenţiile pe care le-ar avea la adresa ZdG. Totodată, Donciu şi-a schimbat unele declaraţii făcute anterior, menţionând că s-a mutat în noua casă în 2005, nu în 2007, recunoscând că, în tot acest răstimp, nu a plătit impozit pentru imobil.

— Cum vi s-a acordat teren pentru construcţia unei  case, dacă aveaţi deja un apartament cu patru camere în Chişinău?

— Era un apartament de tip hruşciovkă, care nu era privat, cu spaţiu de vreo 45 m. p.

— Dacă nu era privat, cum l-aţi vândut?

— Aveam dreptul la spaţiu locativ. Aşa era atunci.

— Ştiţi că terenul pe care e construită casa dvs. a fost repartizat iniţial firmei SRL Mann? Cunoaşteţi istoria acestei firme şi scandalul de atunci…

— Nu, eu  ştiu că am primit acest teren prin decizia Primăriei din 21 februarie 2002. Nu am negociat cu nimeni absolut. Aţi văzut care a fost epopeea acestor terenuri. Până la urmă am spus, daţi-mi un teren. Ei mi-au dat aici. Îmi amintesc doar că, după ce am primit terenul de la Primărie, s-a apropiat de mine cineva şi mi-a arătat că el deţine un contract de vânzare-cumpărare a acestui teren de la firma MANN. I-am spus că nu e corect, pentru că eu am terenul de la Primărie. Atât.

— Aţi privatizat terenul de pe V. Guţu pe 23 iulie 2004, iar în luna august 2004 aţi plecat din funcţia de şef al urmăririi penale din cadrul CCCEC. Totodată, în septembrie, angajaţi ai primăriei erau arestaţi, în legătură cu şmecheriile cu terenuri din această regiune, inclusiv cele ale Mann SRL. Coincidenţe?

— Eu nu din august am plecat din cadrul urmăririi penale a CCCEC, ci din martie, undeva… Doar ordinul a fost din august. Vreţi să faceţi legătura dintre funcţie şi teren? Nu e nicio legătură, absolut.

— Ce ne puteţi spune despre terenul de pe str. Al. Marinescu…

— Eu nici nu ştiu unde-i acest teren (îi arătăm documentul de la Cadastru). Văd extrasul, dar vă spun că acest teren niciodată nu mi-a aparţinut. Văd ce scrie, dar nu poate fi aşa ceva. Ar fi ceva ieşit din comun ca eu să am şi să spun că nu am. E nonsens. Nu ştiu pe cine-i scris. Acum m-aţi informat pentru prima dată că eu am teren. Chiar vă spun sincer. Problema care-i, aţi văzut. Mi s-a dat mai întâi pe Milano, apoi pe Marinescu, după aia pe Testemiţanu (Guţu). Probabil, ei au confundat acolo ceva. Poate acum şi Milano se consideră după mine, nu ştiu. Eu, categoric, nu am fost la Cadastru să-l înregistrez…

— Aceasta-i o scrisoare pe care Primăria, la începutul anului 2012,  a expediat-o pe numele dvs., la domiciliu dvs., cerându-vă să mergeţi la Cadastru, pentru a radia din Registrul bunurilor imobile terenul de pe Marinescu, înscris pe numele dvs., în caz contrar, vă ameninţă cu judecata şi cu procuratura.

— Eu nu am văzut această scrisoare. Nu am primit-o. În cazul ăsta, aş putea merge acum să-l scot. Dar nu vreau, intenţionat. De ce să mă duc, dacă nu am greşit cu nimic? Să mă dea în judecată…

— Sunteţi născut pe 5 iulie 1957, nu? Ăsta e codul dvs. personal? Cine o fi transmis aceste date la Cadastru?

— Eu nu contest faptul că documentul e real. Eu încă o data vă spun. Este o situaţie de jure, dar de facto, eu niciodată nu am folosit acel teren. Nu am plătit ceva ca să-l privatizez. Posibil, atunci când a fost hotărârea să-mi dea teren pe Marinescu, au băgat şi codul ăsta. Altfel cum?

— Poate cineva din familie a înscris datele la Cadastru?

— Eu admit că putea cineva să facă asta, dar nu cred. Eu nu ştiu nimic despre acel teren. Ştiu doar că Alexandru Marinescu a fost căpitan de submarin… (zâmbeşte – n.r.) Nici eu, nici familia mea nu avem acel teren. Nu vă învinovăţesc nici pe dvs., pentru că vă bazaţi pe documente. E o situaţie confuză.

— Vedeţi că este şi scrisoarea Primăriei, prin care vi se spune să mergeţi la Cadastru să scoateţi terenul de pe numele dvs…

— Să admitem, de pildă, că a ajuns la mine o aşa scrisoare. Dar, asta până la urmă nu influenţează situaţia, pentru că, eu nu am avut aşa teren. Nici nu ştiu unde se află el. Asta-i realitate. Eu încă o dată spun. Dvs. nu aţi luat informaţia din pod, vă bazaţi pe document, dar nu ştiu cum e posibil aşa ceva.

— În cadrul emisiunii “În Profunzime” aţi spus că apartamentul l-aţi vândut în 2007, dar noi deţinem date de la Cadastru care arată că l-aţi vândut în 2005. Când, totuşi, l-aţi vândut?

— În 2005, cred. Am înţeles că am făcut nişte greşeli. Dvs. aţi făcut situaţia aia, cum m-am mutat în 2007, dar am scris plângere pe zgomotul transformatoarelor în 2006. E iarăşi o situaţie confuză.

— Dar în casa de pe V. Guţu când v-aţi mutat?

— Cred că în 2005—2006.

— Totuşi, în 2005. Aţi spus anterior că în 2007. Şi cum apartamentul l-aţi vândut în 2005, apărea întrebarea, unde aţi stat doi ani?

— M-am mutat în 2005 în casă. Până prin septembrie-octombrie am stat la nişte cunoştinţe. După aia m-am mutat într-o odaie care era finisată în casă.

— Care-i povestea cu cei de la Cadastru? Aţi spus iniţial că ei au refuzat să vă înregistreze casa…

— Eu nu am spus aşa. Ei nu au refuzat. E vorba de un joc de cuvinte, referitor la înregistrarea casei. Eu m-am pornit în 2007 la Cadastru. În 2007? Staţi, să nu greşesc ceva. Da, în 2007. Ei au fost şi au făcut măsurările, au stabilit 262 m.p. total şi 69,9 m.p. locativ. Au făcut măsurările, după care, deoarece casa nu era finalizată, nu s-a produs darea în exploatare propriu-zis, pentru că acolo trebuia un proces-verbal, act de primire-predare…

— De ce nu aţi mai încercat peste un an, doi, trei?

— Eu v-am spus şi asta-i realitatea. Eu îmi construiesc casa de 10 ani. Poate e şi greşeala mea…

— Dar aţi plătit impozit pe imobil?

— Păi, dacă nu-i dată casa în exploatare, nu-i achitat impozitul.

— Dar cât trebuia să plătiţi?

— Idee n-am. Dar dvs. ştiţi? Eu vreau să mă informez, că oricum o să trebuiască să plătesc. Întotdeauna post-factum e uşor să spui, de ce nu ai făcut aşa sau invers.

— Gardul casei când l-aţi făcut?

— Chiar nu ştiu când. Totul s-a făcut treptat. Anul ăsta am făcut scările… Acum trebuie s-o dau în exploatare.

— Înţeleg că aveţi decizii favorabile ale CSJ cu privire la reamplasarea transformatoarelor. Totuşi, de ce aţi îngrădit un teren public?

— Eu mă judec cu Fenosa din 2007, de când am plecat de la CCCEC. Au trecut cinci ani, iar lucrurile nu s-au mişcat.

— Dar cei de la Fenosa nu au încă acces liber la transformatoare…

— Am vrut să abordăm problema asta. Aţi văzut poarta, aţi văzut lacătul. E al lor. Eu înţeleg că nu am dreptul să le blochez accesul acolo, chiar dacă deciziile CSJ sunt în favoarea mea. Ei au o cheie cu care pot intra pe acea poartă. Problema care era? Că ei sunt mai mulţi şi au numai o cheie. De multe ori, când veneau, ei sau nu aveau cheia, sau o pierdeau. Trei  lacăte au fost stricate. Când veneau, sigur că mă iritau un pic. Îmi spuneau că nu au acces. Le spuneam, păi, v-aţi pus lacăt, aveţi cheie. Ei îmi spuneau că cheia e la altă persoană. Au fost discuţii de genul ăsta. Şi sigur că poate erau tensionate, dar eu niciodată nu am îndrăznit să zic: nu vă dau voie. N-a fost nevoie niciodată de intervenţia poliţiei. Puteţi verifica la poliţie.

— Au fost, totuşi, discuţii tensionate. De ce era nevoie de ele, dacă transformatoarele sunt pe un teren public?

— Păi, cei de la Fenosa doreau să intre pe poarta mea, nu pe cea unde-i transformatorul. Haideţi să nu folosim cuvântul tensionat. Au poarta lor, să intre pe poarta lor.

— De ce, totuşi, aţi îngrădit transformatoarele?

— Haideţi să vorbim aşa cum este. Acolo gard a fost, dar nu a fost cel de acum. Eu l-am reînnoit. Era stricat. Acolo, lângă transformatoare, se grămădeau şi boschetari, şi narcomani. Era o mizerie totată. Am curăţit locul de gunoi şi l-am protejat.

— Cel puţin un câine “păzeşte” transformatoarele…

— Nu este adevărat. Daţi să vă arăt (a început să ne deseneze o schemă, prin care să ne arate distanţa dintre câine şi transformatoare, pentru a ne convinge că patrupedul nu încurcă celor de la Fenosa). Câinele merge pe marginea gardului. El ajunge până la portiţă, dar e închis, şi nu poate ieşi. Ei pot intra liber.

— Aţi citit articolul din numărul trecut al ZdG?

— Fugitiv.

— Cu ce nu sunteţi de acord din cele scrise?

— Eu nu sunt de acord cu doi câini. E numai unul. Nu sunt de acord când se spune că cei de la Fenosa n-au acces liber şi că a fost nevoie de intervenţia poliţiei. Cam cu astea nu sunt de acord. Ce-i drept, e drept. Bravo Ziarului de Gardă. Dar cifra de cinci milioane de unde aţi luat-o? S-a creat impresia că Donciu a scos din buzunar cinci milioane deodată. Poate casa valorează şi şapte milioane, dar vreau să se ştie că totul a fost construit treptat. Am fraţi constructori, care m-au ajutat, aveam şi nişte materiale de construcţie când am început.