Aşa „s-a comandat” articolul despre Donciu
Era duminică seară. Comisia Naţională de Integritate (CNI) încă nu avea şef. Subiectul nu mă interesa. Încercam să profit de ultima zi de week-end. Cum, din păcate pentru unii, locuiesc nu foarte departe de str. V. Guţu, acolo unde are casă Anatolie Donciu, am ales să stau câteva ore, cu un prieten, într-un local aflat chiar la câteva sute de metri de imobilul cu pricina.
În context:
— Casa de milioane a şefului CNI (II)
— Casa de milioane a şefului CNI (I)
— Anatolie Donciu: «Nu vă învinovăţesc nici pe d-stră, pentru că vă bazaţi pe documente»
Pentru a ajunge acasă, deşi puteam alege şi alt drum, (dar aşa a fost să fie), ne-am pornit pe str. Guţu. Prietenul meu are o pasiune: transformatoarele electrice. Mie, însă, îmi sunt total indiferente. El, oriunde le vede, mi le arată şi îmi povesteşte despre ele.
Exact aşa a fost şi de această dată. În timp ce mergeam pe lângă mai multe case mari şi frumoase, îmi spune: “Uite, asta e casa unui judecător. Acolo este un post de transformatoare…” “Judecător?”, întreb eu. “Cum îl cheamă?” Mi-au părut curioase două lucruri: 1. Cum şi-a făcut casa? 2. Cum s-a ajuns ca un post de transformatoare să fie în curtea sa?
Luni, am încercat să aflu ce judecător locuieşte acolo. Telefonul era înscris pe numele lui Anatolie Donciu. Deşi numele îmi era cunoscut, am verificat încă o dată, să văd ce face acum. Am aflat că, din 2007, este implicat în “activitatea ştiinţifică”. Nu a fost judecător, ci procuror. Pentru unii, e cam totuna. Recunosc, am fost dezamăgit. Brusc, subiectul cu casa şi transformatoarele din curte mi-a devenit neinteresant. Omul nu avea o funcţie publică…
În ziua următoare, m-am ocupat de altceva. Joi, 25 octombrie, am fost la Tiraspol. Am ajuns în redacţie pe la 16.00. Am căutat să văd noutăţile din acea zi. Una era în atenţia tuturor. CNI, CNA şi SIS au şefi noi. Preşedinte al CNI era numit Anatolie Donciu… Cel cu casa şi transformatoarele. Ce a urmat, aţi citit în ZdG.
Nu am scris aceste rânduri pentru a mă justifica. Am făcut-o în speranţa că le vor citi politicienii care cred că, în ţara asta, totul se vinde şi se cumpără, şi unii jurnalişti care cred că, dacă ei scriu la comanda cuiva, o fac şi ceilalţi colegi, dar şi acei oameni care nu cred că în R. Moldova există instituţii care fac jurnalism adevărat, indiferent de presiuni şi simpatii politice.
Victor Moşneag, [email protected]
