Dosarul de corupție al consulilor
Pe 17 noiembrie 2016, șefia Procuraturii Generale (PG) și a Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au ieșit în fața publicului cu declarații de rezonanță, potrivit cărora securitatea națională ar fi pusă în pericol de o schemă prin care cetățeni din statele arabe obțin acte de intrare și ședere pe teritoriul R. Moldova, prin contribuția unor funcționari consulari, care ar fi mituiți. La doi ani de atunci, însă, se atestă o neconcordanță între declarațiile oficialilor și cauzele penale care au ajuns în instanță.
Fostul consul general al R. Moldova la Istanbul, Veaceslav Filip, a fost reținut în seara zilei de 16 noiembrie 2016, pe Aeroportul Internațional Chișinău. A doua zi, cu explicația că ar fi vorba despre un caz de importanță pentru securitatea națională, în fața presei au ieșit conducerea PG și a SIS.
Declarații de rezonanță
„În ultima perioadă, monitorizând împreună cu PG, am constatat că întreg personalul acestui consulat general este implicat în acte de corupție”, declara, la 17 noiembrie 2016, Mihail Balan, pe atunci director al SIS.
„S-a trasat o realitate care ne-a șocat: fără careva reguli elementare de securitate, fără careva reguli elementare de precauție, fără a respecta regulile internaționale și naționale care reflectă cadrul legal, cum se eliberează un act în astfel de instituție, care sunt cerințele, care sunt cerințele de securitate, erau eliberate aceste documente în schimbul unor remunerări”, menționa Eduard Harunjen, procuror general al R. Moldova.
Șeful PG anunța că reţinerea consulului Veaceslav Filip ar fi rezultatul unei ample investigaţii demarate încă în 2015, care viza o schemă de escrocherie, comisă de cetăţeni străini, de origine arabă, stabiliţi la Chișinău, care estorcau bani de la conaţionalii lor pentru a le facilita perfectarea actelor ce le-ar fi permis să intre și să se afle în R. Moldova.
Oficialul a declarat că PG deține informaţii potrivit cărora „Consultatul R. Moldova din Istanbul participă activ și există niște bănuieli de complicitate cu acest grup de cetăţeni”.
Ulterior, ambele cazuri ar fi fost comasate într-o singură investigaţie, iar ofițerii sub acoperire ai SIS au zburat la Istanbul, unde au transmis, sub control, consulului Filip, bani și cadouri în schimbul eliberării și urgentării unor acte.
Trei persoane, pe banca acuzaților
La doi ani de la acele declarații, pe banca acuzaților se află trei persoane: fostul consul al R. Moldova la Istanbul, Veaceslav Filip, acuzat că, în 2012-2016, ar fi estorcat și primit bani și bunuri în schimbul urgentării şi simplificării unor servicii consulare pentru şapte persoane din Iordania, Liban, Siria şi Irak; fostul consul onorific al Siriei în R. Moldova, Ibrahim al-Ahmad, și fratele acestuia, Talal al-Ahmad, învinuiți de corupere activă, prin faptul că ar fi influențat mai mulți cetățeni sirieni de a da mită pentru perfectarea actelor la Consulatul R. Moldova de la Istanbul, având rolul de intermediari, care percepeau de la o mie la două mii USD.
Am încercat să aflăm ce se întâmplă cu alți angajați ai Consulatului de la Istanbul, care ar fi avut la etapa inițială statut de bănuiți, cum a fost posibil ca actele de intrare și ședere pe teritoriul R. Moldova să fie emise de consulul de la Istanbul cu încălcarea legislației și a regulilor vizând politica privind lupta cu terorismul internaţional, fără ca alți angajați sau organe de stat să cunoască despre acest lucru, care este numărul total al cetățenilor străini care ar fi obținut astfel de acte și care a fost impactul asupra securității naționale. Atât PG, cât și Procuratura Anticorupție ne-au spus că nu dețin astfel de informații și că șefii instituțiilor nu vor face declarații la subiect.
Cinci ședințe într-un an
Între timp, într-un an și trei luni, de când dosarul pe numele celor trei se află în instanță, nu au fost fixate decât cinci ședințe de judecată. Majoritatea au fost amânate, la fel ca și cea din 7 februarie, când, spun avocații și inculpații, nu fuseseră informați despre data ședinței.
Pe ex-consulul Veaceslav Filip l-am întâlnit pe holul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. „Nu, în niciun caz”, a declarat acesta, fiind întrebat dacă își recunoaște vina. Filip susține că el și avocații săi nu au fost informați despre ședința de judecată fixată pentru 7 februarie, de aceea apărătorii săi nu s-au putut prezenta, ședința fiind amânată.
Tot pe holul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, am discutat cu ex-consulul onorific al Siriei în R. Moldova, Ibrahim al-Ahmad. Acesta, la fel, nu recunoaște acuzațiile ce-i sunt aduse și susține că tot ce i s-ar încrimina ar fi un episod de corupție de 100 USD.
„100 USD. Precum că a fost corupt de o 100 USD de către un nimeni și, indirect, din spusele cuiva. Acel cineva a auzit de la altcineva”, adaugă Dorel Țurcanu, avocatul fostului consul onorific al Siriei în R. Moldova.
Avocatul susține că dosarul ar fi unul fabricat.
„Există o depoziție falsă a unui cetățean din aceeași țară, care deja a fost condamnat pentru depoziții false. S-a mai clasat un dosar cu depoziții false. Acum a ajuns al nostru. A mai fost o cauză pe care procurorul a emis ordonanță și a clasat-o, nici nu au intrat actele în instanță, dar a rămas nimica asta de tot”, explică apărătorul Dorel Țurcanu.
„Nu cred că așa se face la noi în țară, dar, totuși, se întâmplă”, punctează apărătorul lui Ibrahim al-Ahmad.
În ședință a participat și apărătorul lui Talal al-Ahmad, fratele fostului consul onorific al Siriei în R. Moldova.
„Dați întrebarea de ce se tergiversează, nu din vina noastră. Și astăzi n-am fost citați. Am citit pe portal. Și inculpații n-au fost citați, și avocații n-au fost citați, așa că nu-i vina noastră. (…) Dacă dosarul avea să fie atât de important, cum îl consideră ei, nu ar fi fost tergiversat un an și jumătate, îmi cer scuze”, susține Valeriu Astafiev, avocatul lui Talal al-Ahmad.
Declarați false și adresare la CtEDO
Judecătorul Sergiu Lazări, care examinează dosarul, nu ne-a permis să luăm imagini din sala de judecată, iar procurora anticorupție, Irina Gheorghiștean, a refuzat să răspundă la orice întrebări referitoare la dosar și la motivele pentru care examinarea este tergiversată.
Contactat, avocatul ex-consulului Veaceslav Filip susține că mai mulți cetățeni arabi care ar fi obținut acte prin intermediul Consulatului General de la Istanbul, dar și angajații misiunii diplomatice ar fi fost forțați să facă declarații false împotriva lui Filip.
„Drept urmare, mulți dintre ei au fost puși chiar sub învinuire, pentru că s-a mers pe metoda excluderii, a pune un om sub învinuire, îl forțează, îi spune că tu ai luat pentru că așa spune lumea că tu ai luat, dacă nu spui cine a luat, vei purta responsabilitate. Bineînțeles, oamenii încep să se gândească, să inventeze și să facă declarații, dar, la moment, din câte știu, nimeni nu este sub învinuire”, declară apărătorul Gheorghe Malic.
La 7 mai 2018, la amendă de 30 de mii de lei a fost condamnat un cetățean arab pe motiv că ar fi făcut declarații mincinoase atunci când a spus organului de urmărire penală că consulul onorific al Siriei la Chișinău nu l-a determinat să dea mită consulului general al R. Moldova la Istanbul. Cetățeanul arab a primit pedeapsă sub formă de amendă după ce a recunoscut că Ibrahim al-Ahmad i-ar fi sugerat să dea mită lui Veaceslav Filip.
Avocatul lui Filip mai afirmă că cei doi investigatori SIS, care au transmis consulului, sub acoperire, 300 USD, o sticlă de coniac și un set de veseă, în schimbul urgentării eliberării unor acte, ar fi acționat ilegal, deoarece R. Moldova nu ar avea jurisdicție de a trimite agenți sub acoperire în Turcia, pentru acțiuni procedurale.
La câteva luni după reținere, fostul consul general al R. Moldova la Istanbul s-a adresat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO). Avocatul Gheorghe Malic explică motivele: „Care era necesitatea să-l chemi pe om la miezul nopții, să-l întâlnești în aeroport, să-l reții de parcă reții un criminal înarmat? Sunt lucruri evidente. Sperăm că CtEDO va face nota respectivă în adresa organelor abilitate din R. Moldova”.
Următoarea ședință în dosarul consulilor acuzați de corupție e fixată pentru 15 martie 2018.