Rezoluțiile ce vor fi prezentate în Parlamentul European. Vizează suspendarea asistenței macrofinanciare pentru Moldova
În contextul invalidării alegerilor locale de la Chișinău, la 5 iulie, în plenul Parlamentului European vor avea loc dezbateri referitor la situația din Republica Moldova. În acest sens, au fost pregătite șase versiuni de rezoluție prin care europarlamentarii își arată îngrijorarea față de anularea rezultatelor alegerilor și deteriorarea statului de drept. Toate versiunile rezoluției, cu excepția uneia, precizează aspecte cu referire la asistența macrofinanciară.
Rezumatul rezoluției propuse de Grupul Partidului Popular European:
În textul rezoluției se precizează că Parlamentul european condamnă cu fermitate decizia de invalidare a rezultatelor alegerilor locale de către Curtea Supremă de Justiție „pe motive dubioase și netransparente, care au subminat în mod semnificativ integritatea procesului electoral”.
Grupul de deputați din Partidul Popular European își exprimă solidaritate cu mii de protestatari, dar și profunda îngrijorare cu privire la deteriorarea standardelor democratice în Republica Moldova și recunoaște că decizia instanțelor, care au fost deja de mai multe ore menționate ca fiind influențate și conduse politic, reprezintă un exemplu de capturare a statului și a unei crize extrem de profunde a instituțiilor din Moldova.
În rezoluția propusă de deputații popular-europeni se specifică că prin invalidarea alegerilor, nu au fost îndeplinite condițiile politice pentru debursarea asistenței macrofinanciare: „Se așteaptă ca Comisia Europeană să suspende orice plăți prevăzute pentru debursarea asistenței macrofinanciare acordate Moldovei. Consideră că orice decizie privind plățile viitoare ar trebui să aibă loc numai după alegerile parlamentare și cu condiția că acestea sunt efectuate în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internațional și evaluate de către organismele internaționale specializate. Se cere suspendarea de către Comisia Europeană a sprijinului bugetar, în baza precedentului din iulie 2015, când suportul bugetar a fost suspendat în urma crizei bancare”.
Rezumatul rezoluției înaintate de Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni:
Și Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni își exprimă îngrijorarea față de invalidarea alegerilor. În rezoluția propusă de aceștia se menționează că invită Comisia Europeană să suspende orice plăți prevăzute pentru asistența macrofinanciară acordată Republicii Moldova și face un apel către autoritățile de la Chișinău să reformeze „sistemul juridic corupt și oligarhic”, inclusiv să numească judecători noi.
Rezumatul rezoluției propuse de Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană:
La fel ca și celelalte grupuri parlamentare, Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană își exprimă îngrijorarea față de invalidarea alegerilor la Chișinău și se arată solidari cu protestatarii. În rezoluția pe care o propun, aceștia subliniază îngrijorarea cu privire la deteriorarea standardelor democratice în Republica Moldova, fac același apel către Comisia Europeană de a suspenda debursarea asistenței macrofinanciare și deplâng ritmul lent al anchetei privind fraudarea băncilor din 2014.
Rezumatul rezoluției propuse de Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților:
Și acest grup își exprimă profunda îngrijorare cu privire la „ingerința nejustificată a puterii judecătorești în procesul electoral și invalidarea rezultatelor alegerilor locale”. În rezoluție, grupul face un apel la autoritățile de la Chișinău să se asigure că viitoarele alegeri parlamentare sunt gestionate într-o manieră liberă, transparentă și echitabilă. În același timp, grupul invită comunitatea internațională și UE să monitorizeze îndeaproape și să evalueze desfășurarea viitoarelor alegeri. În textul rezoluției nu este specificat nimic despre asistența macrofinanciară.
Rezumatul rezoluției propuse de Alianța Liberalilor și Democraților:
În textul rezoluției este exprimată îngrijorarea față de deteriorarea statului de drept și invalidarea alegerilor de la Chișinău. Alianța subliniază faptul că retrospectiva democrației din Moldova nu este în concordanță cu precondițiile stabilite de UE pentru ca Moldova să primească asistența macrofinanciară și regretă că din 2014, în urma fraudei din sistemul bancar, autoritățile de la Chișinău au făcut un progres foarte mic în vederea investigării acestei fraude.
Rezumatul rezoluției înaintate de Stânga Unită Europeană/Stânga Verde Nordică:
Rezoluția cuprinde profunda îngrijorare în legătură cu concentrarea puterii politice și economice în mâinile unui grup restrâns de indivizi și stagnarea investigației privind furtul miliardului. În același timp este subliniată preocuparea față de faptul că „opoziția și avocații săi sunt persecutați de către autorități prin acuzații fabricate și proceduri penale”.
„Condiția prealabilă pentru acordarea asistenței macrofinanciare este aceea că țara beneficiară respectă mecanisme democratice eficiente”, se precizează în rezoluție.
Pe parcursul dezbaterilor din 5 iulie, europarlamentarii vor trebui să ajungă la un numitor comun asupra unei singure variante.
Deciziile instanțelor din R. Moldova privind invalidarea scrutinului local nou din mun. Chișinău au generat reacții dure din partea politicienilor și oficialilor europeni, a reprezentanților misiunilor diplomatice din spațiul UE, dar și din SUA și Canada. Partenerii externi ai R. Moldova s-au arătat surprinși de deciziile justiției din R. Moldova și au precizat că acestea subminează încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
- Înalți oficiali europeni reacționează la situația din Moldova, după „inadmisibilitatea netransparentă a alegerilor”
- Europarlamentar, despre decizia de invalidare a alegerilor: Va spori întrebările din partea partenerilor externi ai R. Moldova
- Comunitatea internațională: sistemul judiciar din Moldova a picat testul
- Prima reacție critică din exterior! SUA comentează decizia irevocabilă în dosarul invalidării alegerilor
- Europarlamentar, despre justiție, eșecul îndeplinirii condiționalităților și împărțirea puterii între Dodon și Plahotniuc
- Administratorul Adjunct al USAID îndeamnă la alegeri libere, corecte și transparente în R. Moldova
- Comisarul european Hahn pune punctul pe „i”: Rolul sistemului judiciar nu este de a modifica alegerea cetățenilor