UE pe înțelesul mEU Politica Agricolă Comună – de ce contează pentru noi?

Deși în Republica Moldova continuă să se dezvolte domenii precum sectorul IT,  automotive sau textil, agricultura păstrează și ea un rol-cheie în viața noastră economică și socială. În 2023, 10,6% din totalul exporturilor R. Moldova au fost  cereale și preparate pe bază de cereale, 9,5% au revenit legumelor și fructelor, iar  7% – semințelor și fructelor oleaginoase. Alte sectoare precum producerea grăsimilor și uleiurilor vegetale sau a băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt la fel dependente de randamentul și calitatea producției agricole, a muncitorilor din acest domeniu și de  oportunitățile de creștere. 

În același timp, conform anumitor experți economici, salariul mediu în domeniul agricol a constituit în același an circa 7550 de lei, cu aproape 5000 de lei mai puțin decât salariul mediu pe economie (12 450 de lei). Cu siguranță, aceste cifre sunt influențate inclusiv de ponderea mult mai mare a plăților în numerar, adică a sectorului informal, în domeniul agricol. Oricum, nivelul redus al brațelor de muncă disponibile, tehnologizarea insuficientă, dar și alți factori, duc la reducerea competitivității produselor agricole autohtone, lucru care se răsfrânge și asupra calității vieții celor dependenți de sfera agriculturii. După cum bănuiți, mai departe discutăm despre suportul pentru agricultură în UE – despre ce este Politica Agricolă Comună (PAC) și cum beneficiază fermierii și antreprenorii din statele membre ale UE de pe urma acesteia. 

Politica Agricolă Comună este crucială pentru piața internă a UE. Este și unica politică a UE rămasă activă continuu de la crearea sa în 1962 până în prezent. Prioritățile PAC sunt scurte și la obiect: furnizarea de alimente accesibile, sigure și de înaltă calitate pentru cetățenii UE; asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru agricultori și, nu în ultimul rând, conservarea resurselor naturale și respectarea mediului. Practic, în urma lipsurilor și deficitului de produse după cel de-al Doilea Război Mondial, Comunitatea Europeană a decis că Europa trebuie să fie autosuficientă, iar prețurile la produsele alimentare trebuie să fie reglate în așa fel, încât să fie atât accesibile pentru populație, cât și rentabile pentru agricultori. 

Așa cum putem deduce din numele acesteia, PAC este o politică aplicată comun în toate statele membre UE. Majoritatea deciziilor și modificărilor asupra ei au loc la nivel supranațional – adică la nivel european (și nu la nivel de guverne naționale), iar fondurile pentru aceasta vin din Bugetul Uniunii Europene (constituind circa 40% din întregul Buget UE!). La rândul lor, statele membre trebuie să creeze la nivel național structuri și organisme  responsabile de administrarea la nivel local a regulilor, standardelor și politicilor PAC. 

În linii generale, PAC are doi piloni – primul se referă la sprijinul pentru venit și măsurile de piață, iar al doilea este dezvoltarea rurală. Unul dintre cele două elemente ale primului pilon este sistemul plăților directe, care este și cel mai consistent (ca sumă) dintre toate măsurile, referindu-se la sprijinul pentru venit. Aceste plăți sunt de 6 tipuri:

• Sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității este o plată anuală per  hectar, căreia îi este alocat jumătate din bugetul pentru plăți directe. 
• Sprijinul redistributiv complementar se referă la plățile suplimentare pentru primele 30 de hectare de teren agricol, destinate anume fermierilor care au dreptul și la primul tip de sprijin. Scopul de bază al acestui sprijin este să favorizeze fermierii mici și mijlocii (pentru care 30 de hectare reprezintă o proporție mult mai mare din terenul lor total), redistribuind plățile de la fermierii mari. Acest sprijin trebuie să constituie cel puțin 10% din bugetul de plăți directe.
• Sprijinul complementar pentru tinerii fermieri, după cum vă dați seama, se referă la sumele suplimentare plătite la hectar (dar și ca o sumă unică în unele state), alocate fermierilor cu vârsta de până la 40 de ani.
• Schemele pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor sunt alte contribuții parte din PAC, care se alocă doar acelor fermieri care își iau angajamentul să aplice practici agricole benefice pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor. Aceste scheme pot veni atât drept plăți suplimentare la sprijinul de bază, cât și drept compensări pentru cheltuielile suportate de fermieri pentru implementarea acestor standarde  (lucru pe care îl fac voluntar).
• Sprijinul cuplat pentru venit, deși nu foarte mare comparativ cu celelalte instrumente de suport pentru fermieri, vine pentru a încuraja și micșora dificultățile în anumite sectoare, tipuri de producție sau de agricultură care sunt importante din motive socioeconomice sau de mediu. De exemplu, cultivarea culturilor proteice (cum sunt leguminoasele, soia) este automat susținută, pentru că acest suport ajută UE să reducă dependența de importuri.
• Plata specifică pentru cultura de bumbac este ultima dintre schemele de suport pentru fermieri și este, la fel, mai redusă ca pondere în bugetul total alocat PAC. Astfel, se acordă plăți per hectar de bumbac în cazul culturilor din zonele autorizate ale Bulgariei, Greciei, Spaniei și Portugaliei.

Al doilea element al pilonului 1 din PAC sunt măsurile de piață. Acestea sunt implementate atunci când un șoc influențează prea mult prețurile, competitivitatea agricolă etc. – de exemplu, scăderea bruscă a prețurilor datorită unui exces de ofertă. Aceste măsuri funcționează prin crearea unei cereri din partea statelor membre – adică ele vor cumpăra excesul de produse de pe piață pentru a menține prețurile la un nivel acceptabil și pentru fermieri. Acest tip de intervenție se aplică pentru grâu și grâu dur, orz, porumb, orez, carne de vită și mânzat, unt și lapte praf degresat. Alternativ, PAC presupune și oferirea de compensații directe fermierilor pentru a stoca produsele în perioadele de prețuri reduse, aceștia putând să le vândă ulterior la prețuri favorabile. La moment, compensațiile pentru stocare se oferă pentru zahăr alb, ulei de măsline, carne de vită, unt, brânză și lapte praf degresat, carne de porc, carne de oaie/capră și fibre de in. La fel, Comisia Europeană poate interveni în situații excepționale – în cazul dezechilibrului grav pe piață, al pierderii încrederii consumatorilor în sănătatea publică, animală sau vegetală, sau altor probleme specifice. 

Al doilea pilon PAC sunt măsurile pentru dezvoltarea rurală, acestea având drept scop „obținerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunităților rurale, inclusiv crearea și menținerea locurilor de muncă.” Aceste măsuri sunt implementate în primul rând cu ajutorul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care se ridică la aproape 100 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Ulterior, Programele pentru  Dezvoltarea Rurală ale statelor membre, fiind cofinanțate de FEADR și guvernele naționale,  vor fi implementate dacă îndeplinesc cel puțin 4 dintre următoarele criterii:

• încurajarea transferului de cunoștințe și a inovării în agricultură, silvicultură și zonele rurale;
• creșterea viabilității și competitivității tuturor tipurilor de agricultură, promovarea tehnologiilor agricole inovatoare și a gestionării durabile a pădurilor;
• promovarea organizării lanțului alimentar, a bunăstării animalelor și a gestionării riscurilor în agricultură;
• promovarea utilizării eficiente a resurselor și sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon și rezistentă la schimbările climatice în sectoarele agricol, alimentar și forestier;
• refacerea, conservarea și îmbunătățirea ecosistemelor legate de agricultură și silvicultură;
• promovarea incluziunii sociale, reducerea sărăciei și dezvoltarea economică în zonele rurale.

Aceste direcții mai generale asigură că banii din PAC direcționați spre dezvoltarea rurală ating mai multe scopuri odată și că procesul de menținere a unui nivel socioeconomic decent în zonele rurale ale UE este unul sustenabil atât ca timp, cât și ca simbioză cu mediul înconjurător.

Cel mai apropiat și grăitor exemplu este cel al României. Pentru perioada 2023-2027, României i-au fost alocate aproape 15 miliarde de euro ca parte a PAC, prioritățile României fiind îmbunătățirea mijloacelor de subzistență ale agricultorilor și competitivitatea acestora. Suplimentar, aproximativ 1,1 miliarde de euro vor fi alocate investițiilor în ferme și unități de prelucrare. Fermele cu mai puțin de 50 de hectare vor primi, de asemenea, o plată redistributivă suplimentară.

„România utilizează 41% din bugetul său pentru dezvoltarea  rurală în vederea încurajării practicilor ecologice în zonele cu valoare naturală ridicată pentru a proteja biodiversitatea. Pentru a menține atractivitatea zonelor rurale din România, planul va sprijini crearea a peste 12 mii de locuri de muncă în aceste zone. De exemplu, aproximativ 170 de milioane de euro vor fi investite în modernizarea drumurilor comunale din zonele rurale. Un ajutor specific va fi acordat tinerilor fermieri, pentru ca aceștia să-și poată înființa și dezvolta afacerea”, menționează pagina Comisiei Europene.

Deci, e clar – beneficiile de membru UE, în orice format, sunt reale și tangibile. Oare cum ar fi ca și fermierii de la noi să aibă parte de tot atâta susținere? La asta poate răspunde fiecare, individual. Eu sper că ați găsit articolul suficient de informativ, iar dacă mai aveți întrebări, le așteptăm cu drag la adresa: tineri.zdg@gmail.com