Provocările Uniunii Europene. Ce spun euroscepticii?

După numeroasele materiale informative despre structura și mecanismele de operare ale Uniunii Europene, este important să identificăm și problemele pe care Uniunea le-a înfruntat în decursul anilor. Fiind un proiect politic, au existat mereu divergențe de atitudini în privința diferitor aspecte ale UE. Unele evenimente din trecutul european, precum criza datoriilor europene sau valurile de extindere, au identificat vulnerabilități în structura UE, fiind și catalizatori ai discursului anti-european, altfel numit euroscepticism.

Euroscepticismul, fiind un termen inițial utilizat doar în presă, derivă încă din anii  ’80 și în acea perioadă reprezenta anume opoziția față de evoluția proceselor de integrare europeană. Acum, termenul e utilizat într-un mod mai general, exprimând diferite grade de poziții contrar-europene. Euroscepticismul poate fi considerat o sabie cu două tăișuri – pe cât de importantă este oportunitatea de a avea libertatea de a dezbate diverse aspecte ale UE,  creând  o opoziție sănătoasă partidelor sau ideilor europene, pe atât de periculoase pot fi mișcările eurosceptice extremiste pentru integritatea Uniunii.

Există state mai europene și state mai puțin europene?

Una dintre metodele de înțelegere a gradului de euroscepticism este răspunsul la întrebarea cât de mult se identifică statul cu valorile Uniunii Europene. Într-adevăr, există state cu identitate mai europeană și alte state care se consideră mai puțin europene. Marea Britanie este exemplul cel mai vădit de viziuni eurosceptice, iar Brexitul – consecința acestor atitudini. Fostul stat membru a fost mereu considerat un „aliat dificil”. Între timp, Eurobarometrul spune că printre statele cu identitate puternic europeană sunt în special Ungaria, Slovacia, cu peste 3/4 din respondenți care se identifică ca fiind europeni. Spre deosebire, statele Scandinave, cât și Franța sau Belgia, au un nivel mai înalt de neutralitate sau chiar de negare a identității europene. Aceste cifre sunt potențiali indicatori ai nivelului de cooperare al fiecărui stat în cadrul Uniunii.

Catalizatorii euroscepticismului

Euroscepticismul nu poate fi asociat unei cauze concrete. Totuși, au fost câteva evenimente importante în decursul istoriei europene care au influențat nivelul de euroscepticism – prin influența lor asupra structurii Uniunii sau prin iscarea unor noi probleme socioeconomice. Statisticile spun că cel mai înalt nivel al opoziției față de UE a fost între anii 2010 și 2016, perioadă în care Uniunea se confrunta cu efectele crizei datoriilor europene, ale crizei refugiaților și ulterior, ale votului Marii Britanii privind părăsirea UE. În acea perioadă, aproape 1/3 dintre europeni aveau atitudini eurosceptice, afișându-și nemulțumirea față de modul în care UE gestiona crizele. Această opinie socială s-a transpus mai apoi în vot, partidele eurosceptice înregistrând un val crescut de susținere, de la sub 13% înainte de 2010 – la un procentaj consistent de peste 20% după 2013. În 2022, după pandemie și după invadarea Ucrainei de către Rusia, statisticile au atestat un record de 27% pentru nivelul de susținere a partidelor eurosceptice.

Criza datoriilor europene

Altfel numita și criza din Zona euro, începută în 2009, a fost o criză a datoriilor publice a 5 state membre (Cipru, Spania, Portugalia, Irlanda și  Grecia), în urma creditării necontrolate a mai multor instituții financiare din UE, comunitatea europeană suportând costuri publice considerabile și fiind considerată cea mai gravă recesiune în cadrul UE. Criza nu doar că a afectat economia statelor membre timp de mai mulți ani, dar a devenit și o problemă politică. Între martie 2011 și mai 2012, mai mult de jumătate din cei 17 membri ai Zonei euro și-au văzut guvernele prăbușindu-se. Pe lângă asta, a apărut problema inegalității economice dintre statele membre, în special dintre Nordul și Sudul Europei, care până în ziua de azi alimentează poziția partidelor eurosceptice.

Extinderea UE în Est

Valurile de extindere a Uniunii Europene au făcut mereu parte din planul politic al Uniunii. Cu toate acestea, în urma aderării a 13 țări între anii 2004 și 2013, au apărut opinii mai dure în cadrul UE referitoare la cine merită și cine nu merită să devină stat membru. Reticențele euroscepticilor în privința unei astfel de integrări se bazau pe problema lipsei posibile a  identității europene a noilor membri, care ar fi putut afecta integritatea socială a UE.

Criza refugiaților

Criza refugiaților din 2015-2016, în cadrul căreia sute de mii de refugiați din Orientul Mijlociu și Africa cereau azil în UE, a fost unul dintre evenimentele principale instrumentalizate de partidele eurosceptice pentru a dobândi influență politică și socială. Problema fluxului enorm de imigranți a iscat dezbateri referitoare la necesitatea unei abordări utilitare, în special prin impunerea controalelor riguroase la frontierele naționale sau din contra, prin adoptarea unei atitudini umanitare. Partidele eurosceptice precum Partidul pentru Independența Regatului Unit (UKIP) din Marea Britanie, condus de Nigel Farage și Frontul Național al lui Marine Le Pen se bazau pe retorici populiste, naționaliste și antiimigraționiste pentru a câștiga influență în rândul alegătorilor.

Euroscepticismul în practică, cum arată el?

Partidele eurosceptice pot fi privite ca parte a curentului politic. Partidele eurosceptice moderate pot avea un efect regulator în cadrul participării guvernamentale (de exemplu, Partidul Verde în  Suedia și Irlanda, Partidul „Lege și Justiție” în Polonia, Fidesz în Ungaria etc.). Acest rol provine din influența partidului centrist mai mare, care apoi se revarsă asupra partidelor mai mici la stânga sau la dreapta spectrului politic. A avea o atitudine eurosceptică moderată nu înseamnă că acest fapt se va transpune și în politici anti-europene.

Cu toate acestea, în alegerile pentru Parlamentul European din mai 2014, s-au atestat câștiguri fără precedent pentru partidele naționaliste din Franța și Regatul Unit, respectiv,  Frontul Național și UKIP. Aceste rezultate au avut loc în circumstanțele în care alegătorii au fost influențați de evenimentele menționate mai sus, dar și de retorica partidelor populiste. În timp ce principalele coaliții de centru-dreapta și centru-stânga și-au păstrat majoritatea în Parlamentul European, liderii UE au fost forțați să gestioneze problema performanței electorale puternice a partidelor ale căror obiective radicale erau de a elimina unele caracteristici definitorii ale Uniunii Europene.

Euroscepticismul Britanic și drumul către Brexit

Fenomenul Brexitului este cel mai puternic exemplu al efectului pe care euroscepticismul îl poate avea atât la nivel național, cât și la nivel internațional. În campania pro-Brexit, problema migrației ancora discursul pentru independența Regatului Unit. În 14 ani, între 2001 și 2015, la nivel național, percepția migrației ca și problemă serioasă a crescut de la 5% la 56%. Acest fapt a devenit un subiect sensibil atât politic, cât și social.

Ambele campanii, pro și contra Brexit, s-au bazat pe importanța suveranității Britanice. Pentru campania pro Brexit, suveranitatea venea din atitudinea protecționistă teritorială și din politicile stricte antiimigraționiste. Campania Brexit, condusă de UKIP și partidul Conservator, a făcut apel la emoția socială, la fricile și spiritul naționalist al poporului. De cealaltă parte însă a avut loc o campanie incoerentă, în care chiar și partidul de frunte, cel laburist, atesta diviziuni interne de opinie. Deși experții susțin că mesajul ambelor campanii a fost puternic manipulat în materie de relație a Regatului Unit cu UE, într-un final, a câștigat retorica eurosceptică.

Euroscepticii pragmatici din Nordul Europei

Euroscepticismul Nordic nu e considerat ca fiind unul problematic. În cadrul acestei poziții, se proiectează pe agenda UE prioritățile naționale precum schimbările climatice sau politicile de familie și de gen. Țările nordice au fost numite în repetate rânduri de către politologi „europeni reticenți” sau „eurosceptici pragmatici”, din cauza încercărilor țărilor de a-și reconcilia eterogenitatea în cadrul UE. Dintre toate  statele nordice, Finlanda are cel mai înalt nivel de integrare europeană, în timp ce Suedia și Danemarca nu fac parte din zona Euro, iar Norvegia și Islanda sunt parte a SEE, dar nu și a UE.

Suedia atestă un grad înalt de euroscepticism din cauza partidului Democrat Suedez, de  extremă dreaptă. Acesta, deși nu face parte din guvern, influențează acțiunile politice ale coaliției de la guvernare prin funcționarii săi publici și prin consultanță, în special în sfera politicilor de migrație. În urma schimbărilor liderilor partidului, democrații suedezi se îndepărtează de rădăcinile neonaziste și rasiste. Chiar și fosta premieră, Magdalena Andersson (PDS), susținea că în ultimii 20 de ani, inabilitatea Suediei de a integra eficient imigranții a dus la probleme semnificative sociale.

Exemplele practice de mai sus sunt exemple vădite de euroscepticism cu diferit tip de impact. E cert că retorica eurosceptică nu e una care trebuie subestimată, în special când aceasta e împânzită de mesaje populiste, discriminatorii sau naționaliste. Aceste aspecte sunt cele care distorsionează percepția socială a evenimentelor politice, ulterior afectând și structura politică europeană. Euroscepticismul poate crea mișcări politice radicale, precum Brexitul sau creșterea influenței naționale a partidelor extremiste, dar poate să fie și, asemenea cazului țărilor Nordice, un instrument de autodeterminare națională în Uniunea Europeană. 

Pentru mai multe clarificări sau discuții la subiecte privind Uniunea Europeană, nu ezitați să ne contactați la adresa de e-mail tineri.zdg@gmail.com.