Tărăgănarea continuă: CSJ a anulat inițierea falimentului firmei fostului șef al SIS
Curtea Supremă de Justiție a anulat, săptămâna trecută, procedura de faliment a firmei SRL Plugarul, fondată de fostul deputat și director al Serviciului de Informații și Securitate, Anatol Plugaru.
„Acum, practic, CSJ a blocat toată procedura.Procedura de faliment prevede vânzarea bunurilor companiei. Cum ea a fost anulată, nu mai putem face nimic. Construcția care a stat câțiva ani în paragină va continua să stea așa. Bunurile degradează, iar noi nu avem dreptul să ne atingem de ele”, susține Vladimir Balan, administratorul procesului de insolvabilitate al firmei Plugarul SRL.