Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Programul Național „Prima Casă”: avantaje…

Programul Național „Prima Casă”: avantaje și riscuri

După ce, la 8 noiembrie, Guvernul a aprobat Programul de Stat „Prima Casă”, care prevede ca cetățenii R. Moldova, care au vârsta de până la 45 de ani, pot să-și cumpere o locuință utilizând credite acordate în condiții avantajoase, analistul economic, Veaceslav Ioniță, a sistematizat riscurile acestui proiect.

„Problema este în condițiile Guvernului de a te credita doar la Bănci. Guvernul alocă un miliard de lei anual, doar pentru a convinge cetățenii să nu se crediteze de la companiile nebancare, care sunt mult mai eficiente în prezent, dar să apeleze la bănci, care au probleme cu oferirea de credite clienților”, scrie analistul economic de la IDIS „Viitorul” pe blogul său. Potrivit acestuia, Guvernul, în loc să încurajeze concurența, creează o concurența neloială în favoarea băncilor. Ioniță declară că primul risc major ar fi cel legat de Legea care a consfințit „Prima Casă”. Potrivit acestuia, prin această lege nu sunt ajutate tinerele familii, dar se face lobby pe banii publici în favoarea băncilor, contra instituțiilor nebancare. Pentru a evita acest risc, economistul consideră oportună redactarea legii, prin includerea în conținut a tuturor instituțiilor financiare.

Specialistul mai admite că este ușor de realizat o schemă de escrocherie, în condițiile unei piețe imobiliare slab dezvoltate, unde valoarea oficială a imobilului este mult mai mică decât valoarea reală. „Spre exemplu, o persoană procură un apartament cu valoarea reală de 25 mii USD, însă prin înțelegeri cu vânzătorul declară valoarea de 30 de mii USD. Contribuția sa este de 3 mii de USD, iar banca prin Garanția Guvernului îi oferă un credit de 27 de mii. Acest credit acoperă valoarea integrală a apartamentului, iar persoana rămâne și cu 2 mii USD, pe care îi poate utiliza la plata primelor tranșe”, precizează Ioniță.

În același timp, analistul susține că proiectul de lege este binevenit, iar discutarea lui în public doar ar spori calitatea legii adoptate de Parlament, astfel încât, până la urmă, legea respectivă să fie un adevărat instrument de susținere a tinerilor întru procurarea unui imobil.

Prim-ministrul Pavel Filip, a declarat public că prin intermediul programului vor putea fi achiziționate case și apartamente de locuit construite și date în exploatare până la depunerea cererii de viitorii beneficiari. Astfel, 90% din prețul imobilului va fi achitat cu suportul statului și a creditului de la bancă, pentru o perioadă de rambursare de 25 de ani, iar rata inițială de 10% – de către persoanelor fizice. Spre exemplu, dacă se dorește procurarea unui apartament în valoare de 35 de mii de euro, beneficiarii vor achita doar un avans de 10% – 3.500 de euro, iar în fiecare lună, timp de 25 de ani, câte 5.490 de lei. Totodată, plata lunară achitată de beneficiar nu va depăși 50% din veniturile oficiale salariale nete ale familiei.

Riscuri de corupție

Și Centrul Național Anticoruție (CNA) a descoperit riscuri de corupție în programul „Prima Casă”. Potrivit experților, criteriile de selectare a beneficiarilor nu sunt clare, iar prevederile vagi lasă loc de abuzuri pentru funcționarii care îi vor alege. „Prevederile proiectului nu cuprinde norme referitor la modalitatea în care vor fi selectate persoanele în cazul în care lista beneficiarilor va depăși suma mijloacelor financiare stabilite anual în legea bugetului de stat pentru programul „Prima Casă”, or se va ghida după principiul „primul venit, primul servit”. În sensul dat, proiectul generează atribuții discreționare pentru persoanele responsabile de acordare a creditelor bancare garantate parțial de stat și lasă la latitudinea acestora de a stabili lista beneficiarilor. Astfel, pe de o parte, solicitantul va fi cointeresat în acordarea dreptului de a deveni beneficiar al Programului de stat, iar pe de alta, responsabilii de implementarea proiectului vor fi tentați în acordarea creditelor bancare, după caz, în vederea obținerii unor avantaje necuvenite sub orice formă cu riscul comiterii manifestărilor de corupție”, potrivit documentului.

Programul „Prima Casă” este o inițiativă lansată în mai 2017, prin care Guvernul garantează ca banca să poate oferi tuturor cetățenilor R. Moldova credit cu condiții mai avantajoase pentru procurarea locuințelor și reducerea migrației în rândul tinerilor. Persoanele eligibile sunt cele de până la 45 de ani, care sunt angajați în câmpul muncii și au venituri oficiale. De asemenea, aceștia nu trebuie să dețină în proprietate o locuință sau să aibă credite ipotecare nestinse.

Pentru prima dată, un program „Prima Casă” a fost lansat de Primăria Chișinău, în 2010, pentru persoanele care locuiesc sau activează în capitală. În 2011-2013, Banca Comercială Română (BCR) și Moldova-Agroindbank au eliberat 182 de credite, dintre care 151 – BCR și 31 -„Moldova-Agroindbank”.

Programul „Prima casă” a fost lansat în România în 2009. De atunci până în 2017, proiectul a acordat circa 200 de mii de împrumuturi, iar statul garantează între 40% pentru locuințele vechi și 60% pentru locuințe noi din valoarea creditului. Programul prevede că tinerii pot lua împrumuturi de până la 60.000 de euro, iar băncile care întră în program vor impune dobândă de până la 3%.

Sursa foto: Business24.ro