Plahotniuc și-a vândut automobilele și imobilele. Câte milioane a agonisit în urma tranzacțiilor
Au trecut mai bine de trei luni de când fostul lider al democraților, Vladimir Plahotniuc, a plecat din R. Moldova fără a se cunoaște locul aflării acestuia. Fostul deputat declara anterior că a plecat în străinătate pentru ca să își securizeze familia, fără a preciza când se va întoarce în țară sau dacă va reveni totuși în R. Moldova. Răspuns la această întrebare nu au nici foștii săi colegi de partid.
Între timp, aflăm că fostul lider PDM și-a vândut o parte din avere, cel puțin cea pe care a indicat-o până acum în declarațiile sale de avere și interese personale, iar în urma vânzării a agonisit 10,8 milioane de lei.
Mai exact, Plahotniuc și-a vândut cele patru Mercedesuri unui oarecare Pavel Grosu, care le-a procurat la o sumă totală de 4,6 milioane de lei. Cel mai scump automobil, cel mai probabil Mercedesul S600, Maybach, a fost vândut cu 1,9 milioane de lei
Plahotniuc a vândut și trei imobile finului său de cununie, Andrian Candu. Fostul lider al PDM declară că cele trei imobile au fost vândute la suma totală de 6,2 milioane de lei. Este vorba despre bunurile lui Plahotniuc din strada Bulgară, informație confirmată anterior și de Andrian Candu.
„Până nu demult am stat în comodat şi după ce am reuşit să acumulez şi suma de 4 milioane de lei necesară pentru achiziţie, am făcut această cumpărare a acestui apartament”, declara anterior Candu pentru jurnaliști.
După aceste vânzări, în declarația de avere și interese personale a lui Plahotniuc nu se mai regăsește niciun bun imobil sau automobil. Fostul lider democrat nu a renunțat însă la pianul său a cărui valoare indicată este de 131 de mii de euro, dar nici la setul de echipament sportiv de 128 de mii de euro.
În urma unui blocaj privind constituirea unei alianțe de guvernare, în iunie curent, Vlad Plahotniuc a plecat din Republica Moldova. Ulterior, în dimineața zilei de 30 iulie, Plahotniuc a anunțat pe Facebook că și-a depus mandatul de deputat. Fostul lider al Partidului Democrat a declarat că nu are nevoie de „imunitatea unui stat controlat de Moscova”.