Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Petic, noi dezvăluiri despre scheme…

Petic, noi dezvăluiri despre scheme de contrabandă

Foto: Gheorghe Petic/Facebook

Fostul polițist de frontieră Gheorghe Petic, eliberat după nouă luni de arest, insistă că i s-au deschis dosare după ce a făcut mai multe dezvăluiri despre acțiuni de contrabandă în care ar fi fost implicați apropiați ai fostei guvernări.

Potrivit lui Petic, în schemele de contrabandă au fost implicați factori de decizie din Poliția de Frontieră (PF), printre care fostul adjunct, Veaceslav Garștea, dar și clanul fraților Slivinschi.

Acesta menționează că este vorba despre o sumă de „un milion de dolari la un TIR”.

„Din 2010, când în R. Moldova se reținea un lot mare de contrabandă, să știți că cinci TIR-uri au trecut. (…) Până în 2008, aceste ticăloșii din partea ofițerilor nu au avut loc la o asemenea amploare. Totul s-a pornit din 2009-2010. Sistemul a fost distrus, PF a fost transformată într-o mașină de stors bani, deoarece au fost angajați oameni nepotriviți. (…) De exemplu, la Aeroport erau numiți în tură aceiași vameși”, a declarat el în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV 8.

Petic a confirmat și dezvăluirile făcute de către fostul șef de la „MoldATSA”, Sorin Stati, adăugând că „PDM a fost finanțat din banii de contrabandă”.

„R. Moldova a fost o zonă de tranzitare a loturilor serioase de contrabandă de substanțe narcotice și mașini furate de lux. De ce Fredolin Lecari a fost numit și la Interpol? Ca Plahotniuc, fosta guvernare să dețină informații”, a precizat fostul polițist de frontieră.

Întrebat dacă ar accepta funcția de șef al Serviciului Vamal, el a răspuns negativ, dar nu a spus dacă ar putea reveni în PF.

Totodată, în dosarul în care este acuzat de viol, Petic îi învinuiește pe ex-ministrul Afacerilor de Interne, Alexandru Jizdan, și Petru Gherasimov, fost șef al Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat. El spune că nu are obiecții la femeia care l-a acuzat de viol, deoarece ea este „un simplu pion”.

Gheorghe Petic a fost eliberat din arest săptămâna trecută. Dosarul de viol este trimis la rejudecare, iar Petic are interdicția de a părăsi teritoriul R. Moldova pe o perioadă de 60 de zile.

Dosarul s-a aflat în examinare la Curții de Apel Chișinău din aprilie curent.

Liderul organizației teritoriale a PPDA și fostul polițist de frontieră Gheorghe Petic a fost reținut la 12 octombrie 2018, după ce la Serviciul 112 a telefonat o locuitoare a orașului Ungheni care a cerut ajutor și intervenția poliției. Persoana a reclamat telefonic faptul că a fost agresată fizic și apoi violată în propriul domiciliu.

La 20 martie 2019, Judecătoria Orhei l-a condamnat pe Gheorghe Petic la trei ani și șase luni de închisoare pentru viol. Gheorghe Petic pledează nevinovat și declară că dosarul este unul politic.

Foto: Gheorghe Petic/Facebook