Principală  —  Ştiri  —  Social   —   (foto) Într-un local din centrul…

(foto) Într-un local din centrul Chișinăului azi a fost „zi liberă” la fumat

Luni, 29 august 2016, în jurul orei 14.00, într-un local din centrul Chișinăului  (Rock’n’Roll Cafe), amplasat la intersecția bd Ștefan cel Mare și str. Vlaicu Pârcălab, clienții au avut liber la fumat, deși legislația interzice expres acest lucru. Chelnerița aducea la fiecare masă câte o scrumieră, motivându-și acțiunile cu faptul că administrația a anunțat-o că astăzi se permite fumatul, fiind zi liberă.

Reporterii ZdG au fost martori și au fotografiatIMG_20160829_135410 persoane care fumau în incinta localului. Deși aceștia au atenționat chelnerița că fumatul este interzis prin lege și că, dacă nu atenționează clienții să nu mai fumeze, vor anunța poliția, aceasta le-a spus: „faceți ce vreți, dacă nu aveți altceva mai bun de făcut”. Ea a precizat că administrația localului a anunțat-o că astăzi poate permite clienților să fumeze „fiind zi liberă”.

Ulterior, după ce reporterii au insistat și auscrumiera rock roll anunțat telefonic poliția, chelnerița a strâns scrumierele de pe mese și a rugat fumătorii să iasă afară, pentru a continua să fumeze, lucru care s-a și întâmplat. 

Reporterii ZdG au telefonat la poliție, fiind redirecționați la sectorul de poliție nr. 1, din str. 31 august 105 . Acolo, aceștia au scris o plângere, unde au indicat mersul evenimentelor. Totodată, polițistului care a recepționat plângerea i-au fost transmise fotografiile care demonstrează că în local se fuma.IMG_20160829_140548

Cafeneaua „Rock’n’Roll Cafe, conform
informațiilor de pe bonul fiscal, este gestionată de firma „Max Com Sistem”, fondată în mai 2015. Astăzi, SRL-ul este condus și fondat de Liuba Josan.

 

Legea privind controlul tutunului a intrat în vigoare pe 31 mai 2016 și prevede amenzi de până la 3 mii de lei pentru persoanele fizice și sancțiuni de până la 10 mii de lei pentru persoanele juridice.

UPDATE: ZdG a încercat să ia legătura cu Liuba Josan, administratoarea din acte a localului însă, la telefonul fix al acesteia, ni s-a spus că ea nu este acasă și am fost rugați să lăsăm un număr de telefon pentru a fi sunați mai târziu. Peste câteva ore de la publicarea acestei știri am fost contactați de către fiul Liubei Josan, care ne-a spus că se ocupă de administrarea localului. Acesta afirmă că nu a permis să se fumeze în local, așa cum ne-a comunicat chelnerița, și că va lua măsuri. „Nu le-am permis să se fumeze. Am să mă clarific, o să luăm măsuri”. Fiind anunțat că am scris și o plângere la poliție, administratorul ne-a spus pe un ton ridicat să nu mai intrăm în localul său. „Foarte bine că ați scris. Vă rog frumos să nu mai intrați la mine în local. E un local privat și am dreptul să nu vă deservesc. Eu am să fac tot posibilul ca tu să nu mai mănânci acolo”, ne-a spus administratorul. L-am înștiințat că este un local de alimentație publică și că oricine intră acolo trebuie să fie deservit. „Tu trăiești strict după lege? Dacă da, bravo ție! Lucrul tău murdar ți l-ai făcut. Ai fost, ai scris la poliție. Ce dorești mai departe?” , a întrebat administratorul după care a pus punct discuției.

La scurt timp, acesta a revenit cu un apel și a rugat reporterul ZdG să-și retragă plângerea promițând că în local nu se va mai permite fumatul. Acesta afirmă că amenda de 10 mii de lei pe care o riscă este foarte mare în condițiile în care afacerea sa și așa a avut de suferit ca urmare a interzicerii fumatului în locurile publice.

Citiți și: Reacția poliției la sesizarea în privința localului care a permis fumatul