Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Falsuri în ziua tăcerii. CEC…

Falsuri în ziua tăcerii. CEC s-a autosesizat

Comisia Electorală Centrală (CEC) s-a autosesizat pe marginea subiectului despre apariția pe rețelele de socializare a informațiilor și pozei ce prezintă buletinul de vot pe care a fost aplicată ștampila “Votat”.

CEC a precizat că conform informației de pe buletinul de vot respetiv, acesta ar fi destinat alegătorilor din secția de votare deschisă în or. Kursk, Federația Rusă (circumscripția electorală nr.1, secția de votare nr. 324 din or. Kursk). Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, această faptă reprezintă un fals, dat fiind faptul că până la acest moment, documentele electorale, inclusiv buletinele de vot nu au fost deschise de către membrii biroului electoral respectiv. Acest lucru urmează să aibă loc pe parcursul zilei de astăzi.

Totodată, CEC informează că a sesizat organele competente pentru elucidarea acestui caz, inclusiv Serviciul de Informații și Securitate.