(doc) Vor fi lichidate mai multe școli-internat. Cum argumentează Ministerul Educației această decizie
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a venit cu propunerea de lichidare a mai multor școli de tip internat. Este vorba despre școala de tip internat pentru copii orfani și rămași fără îngrijirea părinților din or. Leova; școala de tip internat pentru copii orfani și rămași fără îngrijirea părinților, or Orhei; școala-internat auxiliară din s. Sărata-Galbenă; școala-internat auxiliară din or. Rezina și școala-internat auxiliară din s. Crihana Veche. Hotărârea urmează să fie aprobată astăzi în ședința Guvernului.
Bunurile și terenurile aferente se transmit din gestiunea instituțiilor vizate consiliilor raionale și locale.
Decizia MECC este argumentată prin faptul că numărul de copii în raport cu capacitatea din aceste instituții era mic. Astfel, unii copii au fost integrați în familii, iar alții au fost plasați în asistență parentală profesionistă.