Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Cum s-a votat în diasporă…

Cum s-a votat în diasporă la europarlamentare: PSD nu a atins pragul

Dacă în România cetățenii și-au dat votul preponderent pentru Partidul Național Liberal, în diasporă rezultatele arată diferit. Conform datelor preliminare, după prelucrarea proceselor verbale din 309 secții din cele 441, cele mai multe voturi au fost oferite Alianței USR Plus, pentru care au votat 41,42% dintre cetățenii cu drept de vot din diasporă, care au participat la alegeri.

Pe cel de-al doilea loc în topul rezultatelor se clasează PNL cu 31,34%, urmat de PMP cu 9,8%. PSD nu a atins însă pragul și a acumulat 3,09%. Sub pragul de trecere se află și Pro România cu 2,86%, dar și ALDE – 1,22%.

În diasporă s-a stat la cozi imense pentru a vota la europarlamentare. În mai multe regiuni la ora de închidere a secțiilor de votare mai erau cetățeni care nu au reușit să își exprime votul.