Cum explică Cavcaliuc acțiunile poliției în cazul contraprotestului din fața Guvernului: „Credeam că sunt aceleași persoane”
Un grup tineri au organizat în fața Guvernului o manifestație împotriva deputaților Blocului ACUM. Tinerii au scandat înjurături și au protestat cu pancarte pe care au aplicat imagini și limbaj licențios. Poliția susține că nu era la curent cu această manifestație și a aflat despre ea cu puțin timp înainte ca tinerii să înceapă protestul.
Întrebat de ce poliția nu a intervenit pentru a interzice organizarea contramanifestației, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat că poliția credea inițial că grupul de tineri face parte din grupul de protestatari ai Blocului ACUM, adunat în centrul capitalei pentru a protesta împotriva scumpirii carburanților. Ulterior însă forțele de ordine au înțeles că este vorba de două manifestații, așa că ar fi încercat să le separe.
„Nu avem încă un organizator. Poliția lucrează împreună cu carabinierii pentru a stabili dacă sunt persoane care conduc aceste contramanifestații. Poliția a întreprins toate măsurile ca cele două tabere să fie separate”, a spus Cavcaliuc.
Totodată, Cavcaliuc a declarat că persoanele care au înjurat în public urmează a fi identificate și sancționate.