30 de imagini din 30 de orașe unde diaspora și-a cerut astăzi dreptul la vot
În cel puțin 30 de orașe din întreaga lume cetățenii moldoveni au organizat acțiuni de protest și flasmob-uri prin care și-au exprimat dezacordul față de rezultatele alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie curent. Diaspora a cerut demisia conducerii Comisiei Electorale Centrale și a Ministerului Afacerilro Externe și Integrării Europene. De asemenea, cetățenii au solicitat statului organizarea repetată a turului II de scrutin, deoarece mii de moldoveni aflați în străinătate nu și-au putut exercita dreptul la vot. Oamenii au ieșit în piețele orașelor, în fața ambasadelor sau consulatelor R. Moldova, împreună cu familiile și copii, dotați cu drapele pancarte cu mesajele: „Vrem acasă!”, „Diaspora e unitatea”, „Moldova, țară mică, dar unită”, „Alegeri fraudate”, „Vot furat”, „Demisia CEC”, „Dodon nu este președintele meu”.
De asemenea, diaspora a adoptat rezoluții și declarații prin care își revendică statutul de cetățean cu drepturi depline. Mai mult, în cel puțin șase orașe din UE, cetățenii R. Moldova au colectat semnături pentru mandatarea avocaților care vor merge mâine, 21 noiembrie, să atace în judecată deciziile CEC.
Vedeți mai jos câteva dintre cele mai frumoase momente din diasporă. Lista locațiilor unde au avut loc proteste se actualizează.