Zinaida Greceanîi: „Am votat pentru o persoană care a luat picioarele în mână, a mers și a vorbit cu toți cetățenii”
Zinaida Greceanîi își dorește ca Chișinăul să devină o capitală asemeni celorlalte din lume, inclusiv europene. Președinta Partidului Socialiștilor din R. Moldova spune că și-a dat votul pentru un „adevărat gospodar”, care „și-a luat picioarele în mână, a mers și a vorbit în această campanie electorală cu toți cetățenii la rând”.
Politiciana consideră că până acum, cei care s-au aflat la conducerea Primăriei, mergând în orașele europene, nu au adus nimic bun de acolo ce ar fi putut fi implementat și la Chișinău.
„Toată lumea spune „oraș european”, dar nu știu de ce politicienii noștri, care până acum au fost în Chișinău, mergând în orașele europene, nu aduc nimic bun de acolo ce ar fi bun să fie implementat aici, la noi în Chișinău. Eu cred că lucrurile se schimbă și Chișinăul va deveni cu adevărat o capitală, o capitală a Moldovei, cu care să ne mândrim și care o să stea în rând cu celelalte capitale, inclusiv europene și nu doar europene, fiindcă noi trebuie să avem specificul nostru, al moldovenilor. De fapt, moldovenii sunt gospodari și noi trebuie să înțelegem acest lucru și să alegem în fruntea capitalei un gospodar care se va ocupa de gospodăria Chișinăului. (…) Am votat pentru o persoană care a măsurat tot Chișinăul cu propriile picioare. A luat picioarele în mână și a mers și a vorbit în această campanie electorală cu toți cetățenii la rând”, a declarat Zinaida Greceanîi, președinta Partidului Socialiștilor din R. Moldova.
În noiembrie 2017, Greceanîi și-a exprimat votul în cadrul referendumului privind revocarea din funcție a primarului general al mun. Chișinău de atunci, Dorin Chirtoacă. Întrebată atunci dacă nu ar fi fost mai bine ca cele 10 milioane de lei care s-au cheltuit pentru organizarea referendumului să fie investite în proiecte pentru oraș, președinta PSRM a replicat că „din câte milioane s-au furat în Primărie, Chișinăul putea fi o bombonică. Zece milioane milioane nu sunt nici a treia parte din cât se încasează la bugetul municipal”.
Urmăriți aici informații la minut despre alegerile locale:
LIVE TEXT: Chișinăul își alege primarul. Cei mai matinali alegători sunt persoanele cu vârsta între 56-70 de ani