ULTIMA ORĂ! Igor Dodon a fost din nou suspendat din funcție
În urma examinării sesizării deputatului Sergiu Sîrbu și a președintelui Parlamentului Andrian Candu, prin care aceștia cer „constatarea circumstanțelor care justifică interimatul funcției de președinte al R. Moldova”, Curtea Constituțională a decis să îl suspendeze temporar din funcție pe Igor Dodon.
Decizia de suspendare a președintelui a fost luată după ce Igor Dodon a refuzat repetat să promulge mai multe legi aprobate de Parlament, printre care se numără noul Cod al Audiovizualui, proiectul cu privire la construcția Ambasadei SUA pe teritoriul fostului Stadion Republican, proiectul care prevede celebrarea Zilei Europei pe 9 mai, dar și reforma Departamentului Trupelor de Carabinieri.
„Considerăm că voința politică a Președintelui nu poate constitui o sursă de blocaj instituțional și nu poate anula competențele forului legislativ suprem de a adopta legi. În cazul în care Președintele țării are obiecții serioase asupra unui proiect de lege, acesta are dreptul o singură dată să remită legea Parlamentului spre reexaminare. A doua oară șeful statului este obligat să o promulge chiar dacă obiecțiile sale nu au fost luate în considerație”, se menționează în sesizarea depusă la Curtea Constituțională de către Andrian Candu și Sergiu Sîrbu.
La ultima ședință deplină a Legislativului, Andrian Candu a declarat că președintele Igor Dodon a încălcat deja de cinci ori Constituția, sugerând în acest mod Parlamentului să examineze posibilitatea elaborării unei hotărâri cu privire la demiterea din funcție a președintelui Igor Dodon.