Secțiile de votare din Chișinău, neîncăpătoare pentru alegătorii din stânga Nistrului
Secțiile de votare din Chișinău au fost astăzi neîncăpătoare pentru sutele de cetățeni din regiunea transnistreană care au venit să-și exercite votul.
Reporterii ZdG au surprins cazuri de transportare organizată a cetățenilor din stânga Nistrului în localitățile Doroțcaia și Coșnița din raionul Dubăsari, în Varnița din raionul Anenii Noi și în orașul Anenii Noi, acolo unde sunt deschise secții de votare în cadrul circumscripției nr. 47. Totodată, pe rețelele de socializare au fost publicat imagini foto și video care denotă că oamenii au fost transportați în mod organizat și la secțiile de votare din Rezina și Șoldănești, deschise în cadrul circumscriției nr. 47 , dar și la cele din Căușeni și Ștefan Vodă, deschise în circumscripția nr. 48.
Comisia Electorală Centrală anunță într-un comunicat de presă că legislația națională nu prevede careva interdicții privind transportarea cetățenilor către secțiile de votare.
„Aceste cazuri urmează a fi documentate în modul corespunzător și examinate inclusiv prin prisma fenomenului de corupere a alegătorilor. Inspectoratul General de Poliție a fost sesizat despre aceste fapte”, se arată în comunicatul CEC.
Și șeful Inspectoratului Național de Patrulare (INP), Marin Maxian, a declarat astăzi că transportarea organizată a cetățenilor nu constituie o încălcare.
- FOTO/ PSRM împarte pliante alegătorilor în fața secției de votare din Doroțcaia
- FOTO/ Alegători aduși organizat la secțiile de votare deschise pentru cetățenii din stânga Nistrului
- VIDEO/ Vot organizat la Căușeni și Ștefan Vodă: alegătorii aduși cu zeci de microbuze și autobuze formează cozi la secțiile de votare
- FOTO/ VIDEO. Încă o secție de votare, „luată cu asalt” de cetățenii din regiunea transnistreană
- VIDEO/ Prezență la vot fără precedent a cetățenilor din stânga Nistrului. Responsabilitate civică sau vot „organizat”?
Urmăriți live pe ZdG toate evenimentele din ziua alegerilor parlamentare:
LIVE/ Moldova alege Parlamentul. Câte persoane s-au prezentat la urnele de vot până la această oră
Accesați harta interactivă pentru a vedea toate circumscripțiile uninominale deschise în țară și peste hotare, adresele secțiilor de votare și a găsi informații despre toți candidații care aspiră la un mandat de parlamentar.