Comportament de democrat. Reportera ZdG, bruscată de un ex-deputat PDM și de un protestatar
Fostul deputat democrat Cornel Dudnic a bruscat o reporteră Ziarului de Gardă în timpul manifestației de astăzi a PDM. Cornel Dudnic a rupt rucsacul reporterei Aliona Ciurcă, după ce l-a apucat cu mâna, în timp ce jurnalista mergea la o distanță de câțiva pași în fața sa.
Întrebat de reporteră de ce-și permite o astfel de atitudine, acesta s-a prefăcut a nu înțelege despre ce este vorba și a replicat: „Nu aveți soviste!”.
Cornel Dudnic se numără printre organizatorii protestului PDM de astăzi, 9 iunie. Despre acest lucru, fostul deputat recunoaște după ce este întrebat de ZdG care este legătura sa cu organizarea manifestației.
La aceeași manifestație a PDM, reportera a fost bruscată de un alt participant la protest.
Bărbatul s-a arătat deranjat de întrebările despre scopul participării la manifestație și a lovit peste față reportera.