Procurorul general interimar solicită ridicarea imunității parlamentare a deputatelor Tauber și Apostolova
Procurorul general interimar a solicitat ridicarea imunității deputatelor Marina Tauber și Reghina Apostolova din cadrul fracțiunii parlamentare a partidului „Șor”.
Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a declarat că procurorul general interimar, Dumitru Robu, a înaintat două solicitări prin care solicită ridicarea imunității celor două deputate în scopul arestării lor, percheziționării și transmiterii în judecată.
Comisia juridică, numiri și imunități s-a convocat în ședință pentru a examina cele două solicitări ale procurorului general interimar, iar Marina Tauber și Reghina Apostolova au fost invitate la ședință pentru a-și expune punctul de vedere în legătură cu acuzațiile imputate de procuror.
Ședința Legislativului a fost întreruptă până la ora 16.30 în legătură cu solicitările respective.
Marina Tauber a fost acuzată anterior că ar fi acţionat concertat în beneficiul lui Şor alături de alţi acţionari ai Unibank. Aceasta a confirmat că a luat credite de la banca ABLV din Letonia, considerată una dintre cele trei instituţii bancare care au servit drept „porţi europene” pentru preluarea controlului asupra celor trei instituţii bancare din R. Moldova care au ajuns să fie lichidate din cauza fraudei bancare de aproximativ un miliard de euro.
Reghina Apostolova, la rândul său, se numără printre persoanele private care, în 2013, au cumpărat acţiuni de la Banca Socială şi Unibank, pe bani împrumutaţi de la off-shore-uri britanice, folosind conturi în banca letonă ABLV Bank. Într-o dezbatere de la PRO TV Chişinău, Apostolova a declarat că a rambursat toate creditele şi că nu are probleme cu legea.