ULTIMA ORĂ: Cum răspunde Curtea Constituțională la întrebarea lui Dodon: Când poate fi dizolvat Parlamentul?
Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de Igor Dodon prin care acesta cere interpretarea unor articole din Constituție pentru stabilirea datei de la care se calculează termenul de trei luni de inactivitate a Parlamentului în vederea dizolvării acestuia.
Curtea și-a argumentat decizia prin faptul că răspunsul la întrebarea președintelui „rezultă din interpretarea anterioară oferită de către Curte articolelor invocate și chiar din textul Constituției”.
Judecătorii susțin că „data validării alegerilor reprezintă data expirării mandatului Guvernului, circumstanță care determină necesitatea formării unui nou Guvern”. Respectiv, „termenul de trei luni (90 de zile) în care Parlamentul nou ales trebuie să formeze Guvernul curge de la data validării alegerilor”.
Altfel spus, pe 8 iunie, expiră termenul de trei luni de la data validării alegerilor parlamentare din 24 februarie, respectiv, dacă până astăzi, 7 iunie, nu este format un nou Guvern, Igor Dodon este obligat să dizolve Parlamentul.
„Termenul de trei luni este un termen general de formare a Guvernului, începe să curgă de la data apariției circumstanțelor care au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, curge indiferent de declanșarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/și de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituție, include perioadele de consultare a fracțiunilor parlamentare și a altor proceduri legale şi constituie termenul limită pentru formarea noului Guvern (HCC nr. 30 din 1 octombrie 2013, § 64)”, explică judecătorii constituționali.
Igor Dodon s-a adresat la Curtea Constituțională pe la 22 mai, cu solicitarea ca sesizarea sa să fie examinat în regim prioritar.
Decizia este pronunțată pe fundalul unei manifestații organizate de PDM în fața Parlamentului, la care persoanele scandează „Vrem stabilitate, nu anticipate” și „PDM-partidul poporului”. Între timp, blocul ACUM