Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ultima oră! Andrei Năstase va…

Ultima oră! Andrei Năstase va candida pentru fotoliul de primar general al municipiului Chișinău

Foto: facebook.com/AndreiNastase.DA

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) a desemnat candidatul pentru alegerile anticipate locale în municipiul Chișinău. Este vorba despre liderul PPDA Andrei Năstase. Anunțul a făcut cu câteva clipă în urmă de către membra PPDA, Inga Grigoriu, în cadrul unei conferințe de presă. Aceasta a precizat că decizia a fost luată în cadrul ședinței din 3 martie partidului.

Președintele PPDA, Andrei Năstase, a declarat că prevederile Codului Electoral stabilesc clar că alegerile anticipate locale în mun. Chișinău și mun. Bălți urmează să aibă loc la 20 mai, de aceea partidul a luat decizia de a selecta un candidat înainte ca Comisia Electorale Centrală (CEC) șă se pronunțe asupra organizării scrutinului.

„Noi nu ne ajustăm ceasurile după ceea ce vrea acest regim, noi ne ghidăm după lege, iar legea spune că la 20 mai trebuie să aibă loc alegeri anticipate la Chișinău și la Bălți”, a declarat Andrei Năstase, care s-a referit în discursul său la salarii mai mari pentru profesori, pensii decente și condiții favorabile oamenilor de afaceri drept priorități pentru activitatea sa.

Andrei Năstase a explicat decizia de a se implica în scrutinul local, chiar dacă CEC încă nu a luat o decizie în favoarea organizării acestuia la 20 mai, prin faptul că lupta pentru a schimba starea de lucruri în țară trebuie să înceapă din Chișinău. Năstase a declarat că-și dorește „un oraș normal”, cu drumuri fără gropi, străzi luminate, case calde și cartiere curate. Liderul PPDA susține că va începe schimbarea pronind de la Chișinău pentru a continua în întreaga țară.

Acesta a cerut sprijinul tutror forțelor politice anti-oligarhice, pentru a transforma campania din una locală în una națională. Andrei Năstase a cerut, de asemenea, sprijinul PAS în favoarea candidaturii sale. Liderul PPDA a precizat că echipa sa lucrează în prezent pentru elaborarea unui amplu plan de modernizare a capitalei.

Comisia Electorală Centrală (CEC) nu a luat o decizie până la acest moment referitor la organizarea pe 20 mai curent a alegerilor locale noi în municipiile Chișinău și Bălți. Hotărârea va fi luată doar după o estimare a cheltuielilor necesare pentru organizarea scrutinelor, bani care nu sunt planificați în bugetul de stat. Decizia urmează a fi făcută publică de membrii CEC într-o ședință oficială.