Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Tone de prune moldovenești au…

Tone de prune moldovenești au făcut cale întoarsă. De ce Rosselkhoznadzor a luat această decizie?

Ieri, 2 august, la punctul de trecere „Krupets” din regiunea Kursk, a ajuns un camion cu 19,7 tone de prune moldovenești. Fructele care urmau să ajungă într-un market din Moscova au fost întoarse în R. Moldova, după ce, în urma efectuării controalelor fitosanitare necesare, specialiștii de la Serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară din Federaţia Rusă (Rosselkhoznadzor) au depistat în fructe omizi și larve de molie, anunță fsvps.ru.

În același timp, directorul general al Asociației Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Gheorghe Gaberi, susține că va verifica cine a examinat prunele înainte ca acestea să fie trimise spre Moscova. „În R. Moldova aceste molii nu sunt obiect de carantină, însă în Federația Rusă sunt și de aceea autoritățile de acolo au dreptul să le întoarcă”, a explicat Gaberi.

De asemenea, Moscova a interzis importul de porci vii și a produselor din carne de porc din România. Rosselhoznadzor a decis miercuri să introducă restricţii temporare privind importul de porci vii şi alte produse din porc din România, pe fondul unui focar de pestă porcină africană, relatează site-ul agenţiei Tass. Însă, România nu exportă carne de porc în Rusia, astfel că restricţia impusă nu are niciun efect, au declarat, pentru Mediafax, liderii asociaţiilor profilate pe creşterea porcinelor.

„Oricum nu livrăm nimic spre Federaţia Rusă, de mai mulţi ani, pentru că avem acest embargo ca membri ai Uniunii Europene. Astfel de restricţii sunt doar nişte formalităţi care se transmit automat între state, dar nu au niciun efect asupra pieţei româneşti”, a declarat Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.

Amintim că vineri, 28 iulie 2017, vicepremierul Rusiei Dmitri Rogozin urma să se întâlnească cu preşedintele R. Moldova, Igor Dodon şi cu liderul rmn, Vadim Krasnoselski. Autorităţile române însă au interzis tranzitul avionului în care se afla Rogozin și vicepremierul rus a fost nevoit să se întoarcă în Federația Rusă. Ulterior, Rogozin a venit cu o replică la adresa autorităţilor române, acuzând că acestea ar fi pus în pericol viaţa pasagerilor de la bordul avionului. „Isprava rușinoasă a românilor și a Guvernului R. Moldova necesită o analiză atentă și contramăsuri precise”, a spus Rogozin.