Serebro, Grigori Leps și Alexandr Marshal cântă gratis pentru Dodon
Artiștii ruși care vor cânta la Comrat și Chișinău, pe 19 și, respectiv, 24 august, vin la invitația președintelui țării Igor Dodon și nu vor fi remunerați. Anterior, Igor Dodon a anunțat pe pagina sa de facebook că va organiza un concert pe 24 august, cu ocazia aniversării a 73-a Operaţiunii Iaşi-Chişinău la care va cânta interpretul Grigori Leps, iar pe 19 august, drept cadou pentru locuitorii din UTA Găgăuzia cu ocazia Zilei orașului Comrat, va aduce formația Serebro și pe artistul Alexandr Marshal. Contactat de ZdG pentru a afla cât costă și din ce bani va plăti șeful statului artiștii, purtătorul său de cuvânt, Ion Ceban a declarat că toate resursele financiare sunt transparente și vor fi declarate în cadrul campaniilor pe care le gestionează. Ulterior, acesta a venit cu precizarea că artiștii ruși au acceptat invitația lui Igor Dodon de a cânta pe scenele din Chișinău și Comrat fără a fi remunerați.
Pe 19 august, la concertul organizat de autoritățile din UTA Găgăuzia pentru a marca Ziua proclamării Republicii Găgăuzia şi Ziua oraşului Comrat vor evolua formația „Serebro” şi interpretul Aleksandr Marshal.
Potrivit agențiilor rusești de organizare a evenimentelor, onorariul artistului Alexandr Marshal pentru a cânta la banchete sau concerte începe de la 15 mii de euro. Prestația formației „Serebro” este cel puțin de două ori mai scumpă. Onorariul constituie minimum 32 de mii de euro. Într-un interviu recent pentru presa din F. Rusă, Maxim Fadeev, producătorul formației „Serebro”, a declarat că trupa fost plătită cu o sumă între 5-9 milioane de ruble, adică 70-130 de mii de euro, pentru un concert în China.
Purtătorul de cuvânt al președintelui susține însă că artiștii respectivi au acceptat invitația lui Igor Dodon fără a exista discuții despre remunerare.
„Artiștii vin la invitația dlui președinte. Nu este vorba despre achitarea unor sume”, a declarat Ion Ceban.
Gratis ar urma să cânte, la 24 august, în Piața Marii Adunări Naționale, și interpretul Grigori Leps. Ion Ceban susține că cheltuielile legate de amenajarea scenei și utilaj vor fi suportate de către PSRM. La rândul său, potrivit agențiilor rusești de organizare a concertelor, artistul Grigori Leps este remunerart pentru o prestație de 45-60 de minute cu on onorar de la 75 la 100 de mii de euro.
„Nu am informația că vor fi remunerați de cineva. Asta este informația de care dispun”, a reiterat Ion Ceban.
În seara zilei de 24 august, la ora 19:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, va avea loc un concert dedicat aniversării a 73-a Operaţiunii Iaşi-Chişinău, unde vor vor evolua Orchestra Prezidenţială, corul Arhieresc de la Mănăstirea Curchi şi artistulul emerit al Rusiei, Grigori Leps.
Șeful statului a argumentat necesitatea concertului prin faptul că ziua de 24 august este o dată semnificativă în istoria Moldovei și simbolizează eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă.
Întrebat de ce este nevoie de un concert distractiv pentru a marca un eveniment istoric care presupune pierderi umane considerabile de ambele părți ale frontului, Ion Ceban a replicat că dacă este pusă astfel problema atunci ar trebui să ne întrebăm de ce ar fi nevoie de concerte în ziua de 9 mai.
„Este vorba despre operațiunea Iași-Chișinău, a 73-a aniversare. A fost una dintre cele mai periculoase operațiuni militare când a fost eliberată în totalitate Moldova de sub ocupația fascistă. Este o zi dedicată eliberării. Poate fi interpretată și ca zi comemorativă, dar și ca sărbătoare”, a explicat purtătorul de cuvânt al președintelui.
Operațiunea Iași-Chișinău, cunoscută în literatura de specialitate și ca Bătălia pentru România sau ca A Doua Ofensivă Iași-Chișinău, se referă la luptele din răsăritul României dintre Armata Roșie și aliații germano-români de la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1944.
În urma ofensivei Iași-Chișinău, România a pierdut Basarabia și Bucovina de Nord, care au fost anexate la Uniunea Sovietică
În istoriografia sovietică, data de 24 august 1944 a fost consemnată drept zi a eliberării Moldovei de către Armata Sovietică.