Petru Jardan, despre solicitarea PG de ridicare a imunității sale: „Este o surpriză și pentru mine…”
Deputatul de la Partidul Șor, Petru Jardan, pentru care azi Procuratura Generală (PG) a solicitat ridicarea imunității, se află în România și declară că cererea PG este o surpriză pentru el. Acesta susține că va reveni în țară, iar după ce va afla detalii despre temeiul solicitării, va reveni cu comentarii.
„Sunt în România. Nu am ce comenta în legătură cu cererea PG, este o surpriză și pentru mine. O să revin în țară luni, eventual, marți, cel târziu, și o să văd despre ce merge vorba. Nu cunosc de ce s-a cerut asta. Chiar e o surpriză. Când o să am informații, o să vin și eu cu ceva comentarii”, a declarat Jardan pentru ZdG.
După ce Parlamentul a primit azi două cereri de la PG privind ridicarea imunității lui Petru Jardan, de la Partidul Șor, și Vladimir Cebotari, PDM, Comisia Juridică numiri și imunități s-a convocat, începând cu ora 10.30, în ședință.
Sursa foto: Fb/ Petru Jardan