PDM propune un nou candidat la funcția de ministru al Justiției
Partidul Democrat din Moldova propune un nou candidat la funcția de ministru al Justiției. Este vorba despre Victoria Iftodi. Anunțul a fost făcut de către Vlad Plahotniuc, liderul PDM, în cadrul unui briefing săptămânal.
„Regretăm plecarea lui Alexandru Tănase și îi mulțumim public că a aceptat să facă parte din acest Guvern… Partidul Democrat vine cu o nouă candidatură la această funcție – Victoria Iftodi, judecătoare la Curtea Constituțională. Prim-ministrul va face astăzi un demers către președinte Dodon”, a menționat Plahotniuc.
Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute, Alexandru Tănase, ministrul Justiției, a anunțat că-și va depune demisia din funcție, după ce a apărut o înregistrare audio în care discuta amical cu Veacealav Platon, condamnat ulterior în dosarul fraudelor din sistemul bancar.
Tănase a menționat că, odată cu demisia din funțcia de ministru al Justiției, renunță la serviciul public după 10 ani.
Aceasta a făcut anunțul pe facebook, la o zi și jumătate după ce postul Jurnal TV a publicat o convorbire telefonică purtată de Tănase cu Veaceslav Platon. Vedeți, mai jos, mesajul integral postat de Alexandru Tănase.
“Dragi colegi și prieteni,
Am acceptat demnitatea de Ministeru al Justiție pentru a promova reforme pe domeniul justiției fiind conștient de complexitatea și dificultatea acestora. Nu mi-am propus nici pentru o clipă să mă implic în activități politice, cu atât mai mult n-am preluat portofoliul de ministru pentru a deveni țintă electorală. Este în spiritul valorilor europene, ca orice funcție de demnitate publică, să se bazeze mai întâi de toate pe încredere publică. Atunci când această încredere este periclitată, chiar și de motive lipsite de pertinență, orice inițiativă cât de bună ar fi, nu va da rezultatul scontat. Interesul personal nu poate fi pus deasupra interesului general. În acest context, am ajuns la concluzia ca cea mai potrivită soluție în situația creată este să-mi prezint în zilele ce urmează, demisia din funcția de Ministru al Justiției, astfel încheindu-mi cariera publică.
Pentru mine a fost o adevărată onoare, ca mai bine de un deceniu să-mi servesc poporul țării mele în funcția de parlamentar, membru al guvernului și judecător constituțional. Vreau să mulțumesc Premierului Pavel Filip pentru încrederea acordată și colegilor miniștri din Guvern cu care am avut o colaborare frumoasă, în binele oamenilor din Republici Moldova”, a scris Tănase pe o rețea de socializare.
Alexandru Tănase a renunțat la funcția de ministru al Justiției la două luni după ce a fost instalat. Tănase a depus jurământul de învestire în funcție la 10 martie 2018, succedându-l pe Vladimir Cebotari.