PD: Alianţa pentru Moldova Europeană este în continuare funcţională şi puternică şi va lua decizii rapide
Partidul Democrat din Moldova a luat act decizia personală a prim-ministrului Chiril Gaburici de a demisiona din fruntea Guvernului.
Considerăm că hotărârea luată de domnul Gaburici nu va genera instabilitate politică, fiind vorba despre o decizie personală. Apreciem că această situaţie nouă va trebui sa grăbeasca resetarea coaliţiei şi formarea unei noi majoritaţi pentru susţinerea Guvernului, o majoritate mai puternică şi mai eficientă, în beneficiul cetăţenilor.
Alianţa pentru Moldova Europeană este în continuare funcţională şi puternică şi va lua decizii rapide pentru a menţine stabilitatea şi eficienţa actului de guvernare.
Partidul Democrat din Moldova va depune toate eforturile pentru ca guvernarea să continue, într-un ritm benefic, dezvoltarea Republicii Moldova.
Serviciul de presă al PDM