Orheiul, lider la capitolul sesizări privind încălcarea legislației electorale
Comisia Electorală Centrală a fost sesizată în privința mai multor nereguli sau defecțiuni în timpul procesului de vot, printre care, agitație electorală, afișaj publicitar electoral în preajma secțiilor, deconectări de la curentul electric și probleme tehnice privind conexiunea la Registrul de Stat al Alegătorilor. Niciuna dintre acestea însă, afirmă membrii CEC, „nu ar prejudicia într-un mod esențial procesul electoral”. În același timp, cele mai multe sesizări au fost înegistrate în orașul Orhei.
„Nu au fost înregistrate incidente sau încălcări electorale care ar prejudicia într-un mod esențial procesul electoral. Cele mai dese evenimente care au fost reflectate vizează tentative sau acțiuni de agitație electorală în preajma secțiilor de votare sau nemijlocit în ziua tăcerii”, a declarat Maxim Lebedinschi, membru CEC.
Unul dintre cazurile înregistrate se referă la faptul că mai mulți cetățeni aflați peste hotarele țării (Berlin și București), prezentându-se la secții din regiunea în care se află, au fost anunțați că și-au exercitat dreptul la vot în R. Moldova (în r. Cantemir și r. Cahul). Membrii CEC afirmă că după verificarea informației, s-a constatat că în listele de votare din localitățile repsective nu a fost depistată semnătura alegătorilor și că, cel mai probabil, este vorba despre o eroare tehnică sau de factorul omenesc, altfel spus o grșeală comisă de operatori.
Acesta a menționat că în Orhei au fost înregistrate cele mai multe sesizări privind cazurile de plasare a afișelor electorale în apropierea secțiilor de votare. Tot în Orhei s-a făcut astăzi agitație prin îndemul de a nu ieși la urnele de vot.
„Cu privire la acest fapt mai multe persoane au fost atrase la răspundere contravențională de către organele de poliție”, a precizat Maxim Lebedinschi.
Vedeți AICI: (foto) La Orhei, oamenii sunt îndemnați să NU meargă la vot. Unii sunt amenințați
Totodată, CEC-ul a fost informat de către concurenții electorali despre banere electorale instalate la o distanță mai mică de o sută de metri de la secția de votare în orașul Glodeni, municipiul Chișinău și municipiul Bălți.
Membrul CEC susține că, deși pe parcursul zilei au fost înregistrate cazuri de defecțiuni tehnice ale transformatoarelor electrice și lipsa curentului electric la mai multe secții de votare (Dubăsari, Cahul, Cantemir), problemele au fost soluționate, iar în prezent procesul de vot este unul continuu.
Deficiențe au fost înregistrate și la conectarea secțiilor de votare la Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA), acestea fiind însă eliminate cu aportul specialiștilor IT.