Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   LIVE/ Igor Munteanu: „Există toate…

LIVE Igor Munteanu: „Există toate temeiurile juridice pentru anularea contractului de concesiune a AIC”

Președintele Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice (2013-2019), Igor Munteanu, susține că poate fi anulat contractul de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău (AIC).

Acesta menționează că a descoperit încălcări grave ale procesului de concesiune, precizând că a fost acceptată oferta unor companii care nu au fost selectate în urma concursului.

„Comisia de anchetă consideră că singurul remediu juridic asupra acestei concesionări cu încălcări grave a legislației naționale este ca părțile să revină la poziția inițială, iar aeroportul să revină în gestionarea statului”, a declarat Munteanu.

Totodată, președintele comisiei a anunțat despre sesizarea suplimentară a Procuraturii Generală.

Igor Munteanu a mai spus că va depune o nouă plângere penală, „în care am fixat faptele care au viciat esențial contractul” și a solicitat ca Guvernul să se autosesizeze.

Referitor la anunțul NR Investments Ltd, deputatul consideră că „sunt declarații prin care se încearcă a denigra Guvernul R. Moldova și a intimida o țară întreagă”.

„Comisia de anchetă repetă îndemnul său tuturor oficialilor guvernamentali: să lase poveștile cu zâne și să nu se lase atrași în orice fel de discuții cu investitori din zone off-shore. Oricine intenționează să primească acest contract din mâinile lui Șor, indiferent de căile pe care le folosește, devine complice la schemele sale criminale. Cazierul cetățeanului Șor trebuie să fie de învățătură tuturor”, a mai adăugat Munteanu.

De asemenea, comisia de anchetă cere PG extinderea urmăririi penale privind concesionarea AIC, iar Guvernului „să lanseze neîntârziat o acțiune în instanțele de judecată cu scopul declarării nulității contractului de concesiune, înaintând o cerere de aplicare a sechestrului asupra întregului patrimoniu al statului, gestionat de „Avia Invest”, dar și asupra patrimoniului acestei companii”.

Ieri, 29 august, după ce în presă au apărut informații precum că NR Investments Ltd a finalizat procesul de cumpărare a cotei de 95% din Avia Invest SRL, compania care a concesionat Aeroportul Internațional Chișinău, Guvernul a precizat că „nu a fost informat sau consultat despre intenția NR Investments Ltd. de a cumpăra Komaksavia Airport Invest Ltd, deținătoare a 95% din Avia Invest SRL, și despre încheierea procesului de cumpărare”.

În 2013, statul a dat în concesiune AIC pe un termen de 49 de ani.