Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   John Bolton și Maia Sandu,…

John Bolton și Maia Sandu, despre domeniile de cooperare SUA – R. Moldova

Astăzi, 29 august, în cadrul întrevederii, Maia Sandu și John Bolton au vorbit despre planurile de cooperare SUA – R. Moldova pe segmentul economic, militar, energetic, dar și cel al securității. Totodată, Maia Sandu a anunțat despre inițierea unui nou plan de acțiuni R. Moldova NATO.

Aflat în vizită la Chișinău, consilierul pentru probleme de securitate națională al președintelui SUA, John Bolton a declarat că procesul de combaterea corupției este foarte important, „atât pentru R. Moldova, cât și pentru potențialii investitorii americani și parteneri de afaceri”.

Oficialul a vorbit și despre provocările în domeniul securității pe care le are R. Moldova atât în regiune cât și în afara ei.

„Statele Unite cred cu fermitate în suveranitatea și independența R. Moldova”, a zis oficialul, menționând că țara trebuie să-și decidă viitorul fără a fi influențată din exterior.

„Noi avem ca scop continuarea colaborării în domeniul militar, economic, cel al securității cibernetice, a comunicațiilor și a energeticii”, a punctat Bolton, menționând că există posibilități de colaborare pentru ambele state, iar vizita Maiei Sandu la Washington va permite explorarea acestora.

Întrebat despre faptul cum poate SUA să ajute R. Moldova să-și consolideze independența în regiunea în care este prezentă armata Federației Ruse, oficialul american a spus: „Noi vom susține eforturile Guvernului de a soluționa problema transnistreană pentru ca să fim siguri că R. Moldova este o țară unită și nu subiect al influențelor externe. Este o întrebare ce ține de cetățenii statului, însă menținerea integrității teritoriale este crucială și pentru noi”, a conchis Bolton.

„Noi sperăm că R. Moldova este în situația în care poate să ia decizii care o vor ajuta să-și întărească independența. Noi nu avem aspirații aici în regiune și vrem să vedem în R. Moldova un stat independent” a mai declarat oficialul american.

Maia Sandu a spus că a discutat cu John Bolton și despre prioritățile Guvernului R. Moldova : „combaterea corupției mari – în special, reducerea sărăciei, crearea oportunităților de dezvoltare economică, găsirea modalitățior de diversificare a furnizării resurselor energetice”.

Prim-ministra a subliniat sprijinul oferit de SUA pentru fortificarea și consolidarea sectoarelor de securitate și apărare.

„Asistența SUA pentru modernizarea sectorului de apărare și securitate ajunge astăzi la aproximativ 15 milioane de dolari anual”, a declarat prim-ministra.

Totodată, Maia Sandu a anunțat că anul acesta va fi negociat un nou Plan de Acțiuni al Parteneriatului Moldova-NATO și se va trece la „cea de-a doua fază a inițiativei de consolidare a capacităților de apărare pentru R.Moldova”.

„În acest sens, susținerea SUA este foarte importantă pentru noi. Doar așa putem contribui la fortificarea capabilităților militare și a sistemului de securitate național, în gestionarea amenințărilor atât convenționale, cât și hibride. Doar așa putem deveni un partener stabil care nu doar consumă, dar și oferă securitate”, a menționat Maia Sandu.

Maia Sandu a anunțat că la începutul lunii septembrie, împreună cu câțiva membri ai Executivului va întreprinde o vizită în Statele Unite.

În dimineața zilei de 29 august, consilierul preşedintelui SUA pentru securitate națională, John Bolton, a sosit la Chişinău. Oficialul a întreprins mai devreme o vizită la Kiev, iar de la Chișinău, va pleca la Minsk, unde se va întâlni cu președintele Aleksandr Lukașenco.