Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   În regiunea transnistreană au avut…

În regiunea transnistreană au avut loc acțiuni ample de mobilizare a forței armate. Cum a reacționat R. Moldova?

La 17 noiembrie, în regiunea transnistreană au avut loc acțiuni ample de mobilizare a forțelor armate. Conform informațiilor prezentate de liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, la aceste „antrenamente” au participat 39.979 de bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani.

Potrivit lui Krasnoselski, scopul antrenamentelor este de a instrui rezerviștii „pentru a salva oamenii în cazul unor calamități naturale sau unor catastrofe provocate de oameni”. În același timp, liderul regiunii a declarat că în timpul apropiat nu vor mai avea loc instruiri atât de mari, ci „vor fi organizate instruiri pentru anumite grupuri de oameni, cum ar fi: reprezentanți ai diferitor profesii”.

După ce un jurnalist a spus că la Chișinău aceste acțiuni au fost percepute ca acțiuni neprietenoase și provocătoare, Krasnoselki a comentat: „În zadar. Regiunea transnistreană nu se pregătește să atace pe nimeni și nici nu vrea să lupte cu cineva. Asta în pofida faptului că avem forțe armate bine echipate. Însă, aceste antrenamente au fost pentru a stabili numărul exact de persoane, care pot să ne ajute în cazul unor catastrofe”.

Cu toate acestea, Chișinăul nu a venit încă cu nicio reacție la aceste acțiuni întreprinse în regiunea din stânga Nistrului. Doar Partidul Liberal Democrat din Moldova a anunțat că l-au invitat pe Gheorghe Bălan, vice-premierul pentru reintegrare, la sesiunea plenară a Parlamentului ca acesta să explice ce se întâmplă în regiune. Potrivit lui Tudor Deliu, președintele fracțiunii parlamentare a PLDM, „președintele Parlamentului, Andrian Candu, a încercat să folosească orice scuză pentru a împiedica acest lucru”.

Viorel Cibotaru, analist politic și fost ministru al Apărării din februarie până în iulie 2015, a comentat pentru ZdG că  astfel de mobilizăril trebuie privite ca o amenințare.

„Indiferent de ce n-ar spune cei din stânga Nistrului, este evident că o mobilizare de astfel de proporții nu ține de pregătirile pentru un eventual dezastru natural, pentru că aici vorbim despre recruți. Evident, această mobilizare a fost efectuată în scopuri militare. Putem pune la îndoială și numărul participanților la mobilizare, însă, în timp de pace, oamenii se abțin de obicei de la astfel de evenimente, așa că sunt de părere că este vorba despre un eveniment extraordinar. Aceasta provoacă îngrijorare deosebită, în special pentru că are loc într-un stat nerecunoscut”, susține Cibotaru.

Acesta este îngrijorat și de prezența mai multor unități militare ale Rusiei fără statut juridic pe teritoriul transnistrean. „Având în vedere conflictul încă nerezolvat în regiunile de est a Ucrainei, acest lucru ar trebui să alarmeze și autoritățile ucrainene”, a opinat Cibotaru.

În același timp, un alt fost ministru al Apărării, Anatol Șalaru, susține că R. Moldova urmărește îndeaproape situația din regiune. „Din câte știu, R. Moldova a informat partenerii străini despre acțiunile militare din stânga Nistrului și urmărește îndeaproape situația din regiune prin intermediul instituțiilor competente. Cel mai bun răspuns la astfel de provocări militare ar fi, după părerea mea, întărirea capacității de apărare, dezvoltarea întregului sistem național de securitate, prevenirea oricărei încercări de a atrage R. Moldova într-o nouă confruntare de pe Nistru. În plus, ar fi de mare folos și o cooperare mai strânsă cu partenerii externi, informându-i în timp util despre problemele create de autoritățile separatiste, poate contribui la menținerea unui climat de pace pe Nistru”, este de părere Șalaru.

De asemenea, acesta susține că numărul mare de evenimente militare desfășurate în ultimii doi ani, în regiunea transnistreană, atragerea rezerviștilor și colaborarea cu Federația Rusă, demonstrează încă o dată că „autoritățile separatiste sunt instrumentul militar al Moscovei. Mai mult, această pregătire grăbită demonstrează din nou rolul destabilizator pe care această regiune îl poate juca în întreaga țară”.

Amintim că au trecut deja 27 de ani de la încheierea războiului ruso-moldovenesc de pe Nistru, când a fost semnat un acord privind soluționarea pașnică a conflictului. Mai târziu, Federația Rusă s-a angajat să-și retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova, lucru pe care nu l-a făcut până acum.