FOTO Garduri metalice la Guvern și Parlament: instituțiile, păzite de zeci de polițiști
Garduri metalice au fost instalate de în jurul Guvernului și Parlamentului la 26 august, când în Piața Marii Adunări Naționale este anunțat un protest antiguvernamental. Totodată, zeci de forțe de ordine au fost dislocate în apropierea instituțiilor respective, dar și pe străzile adiacente, cu mult timp înainte ca protestatarii să se adune în centrul capitalei.
Sediul Guvernului a fost îngrădit cu un gard metalic înalt, iar în curtea interioadă au fost dislocate forțe de ordine.
În spatele Guvernului a fost fotografiată o mașină a salvatorilor, dar și polițiști dotați cu stingătoare.
Un asemenea gard a fost instalat și în jurul Parlamentului.
Pe arterele adiacente clădirii Legislativului, inclusiv str. Sfatul Țării, au fost dislocați mai mulți polițiști.
Forțe de ordine au fost aduse cu autobuzele MAI, dar și private, pe străzile din centrul Chișinăului.
Zeci de polițiști au fost suprinși și în curtea Primăriei mun. Chișinău.
Între timp, în Piața Marii Adunări Naționale, rezervată de ONG-ul Maiei Laguta și alți câțiva activiști, sub pretextul unui protest împotriva majorării prețurilor la carburanți, se dă chef cu muzică, grătare și corturi.